Graffiti, bătătorul de covoare din spatele blocului, celebra carpetă a anilor ‘80-’90- ”Răpirea din Serai”, rufele întinse pe balcon, avocatul cu a lui clasică servietă, ce se prezintă cu grandoare: ”Maestrul M.N.C., avocat, fost șef de barou”, fotograful ce se ocupă cu ”prestarea în imagini”, vecina ”spion”, vecinul ”obsesiv- compulsiv și paranoic”, familia ”gălăgioasă”, tânărul pândit de vecini, italianul ce caută ”una ragazza”, agentul de asigurări insistent, într-un întreg tablou vizual-verbal ce stârnește hohote de râs, dar îndeamnă și la reflecție, întoarcere în timp și conștientizare, căci ”oamenii au trăit în cele mai excelente relații atâta vreme cât nu au fost vecini unii cu alții. Din clipa în care au devenit vecini, oamenii au început să se urască unii pe alții”. Noua montare a clasicului “Preșul” de Ion Băieșu actualizează metehnele comuniste cu cele capitaliste!
Vineri, 22 martie 2019, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Național ” I. L. Caragiale” din București a avut loc premiera spectacolului „Preșul” de Ion Băieşu, în regia lui Mircea Cornişteanu. Ion Băieșu este pseudonimul scriitorului și scenaristului Ion Mihalache, născut la 2 ianuarie 1933, în satul Băieși, comuna Aldeni, județul Buzău. ”Preșul” lui Băieșu s-a bucurat de peste 1000 de reprezentații. ”Preșul s-a jucat cu mare succes și în alte țări, dintre care unele exotice, precum Turcia, sau în China, unde la premieră a fost întrebat dacă nu cumva s-a inspirat din realitățile locale” ( Radu Băieșu, regizor, fiul autorului). Cu 33 de ani în urmă, Mircea Cornișteanu punea în scenă, la Teatrul Național din Craiova, piesa ”Preșul”. Astăzi, Mircea Cornișteanu invită publicul bucureștean să se privească în oglindă și să redescopere viața la bloc, cu intrigile și hazul ei.
”Acțiunea s-a petrecut ieri, se petrece azi, se va petrece mîine. Nu contează!”- Ion Băieșu
Spectacolul începe cu melodia celebră interpretată de Mirabela Dauer, ”Ioane, Ioane”. Carpeta cu ”Răpirea din Serai”, aflată pe peretele apartamentului lui Pamfil, ne reamintește de perioada comunistă, ea fiind o piesă de rezistență în casele românilor la acea vreme. Decorul realizat de Puiu Antemir devine parcă un personaj în sine, o îmbinare a trecutului cu prezentul.
Pamfil, interpretat de Marius Rizea, este personajul principal. Marius Rizea, cel care a avut șansa de a învăța secretele meseriei de la un mare maestru al comediei românești, Dem Rădulescu, intră perfect în rolul vicepreședintelui de bloc, obsedat de curățenie și cu idei paranoice. El vrea cu tot dinadinsul să îl prindă pe cel care se șterge pe preșul lui. “Eu am un preș de lână pură, că îmi place să mă șterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume.”
Filofteia, interpretată de Raluca Petra, este femeia de serviciu, cea care notează tot ceea ce se întâmplă în bloc. Este aproape imposibil să nu recunoaștem în Filofteia, clasica vecină care urmărește tot ceea ce se întâmplă în bloc, acea vecină ”spion” de ochii și urechile căreia nu scapă nici un locatar.
Alexandru Bindea, în rolul avocatului, și Ovidiu Cuncea, în rolul fotografului, se mulează perfect rolurilor comice. Ei sunt angajați de Pamfil pentru a fi martori oculari ai crimei pe care acesta o plănuia.
Toate personajele lui Ion Băieșu au farmec, iar maiestria regizorală a lui Mircea Cornișteanu este susțintă perfect de întreaga echipă de actori: Marius Rizea, Raluca Petra, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Alexandru Barbu, Irina Antonie, Tomi Cristin, Tatiana Constantin, Eduard Adam, Monica Davidescu, Dragoş Ionescu, Erika Băieşu.
***
Preșul de Ion Băieșu
Regie: Mircea Cornișteanu
Ilustrație muzicală: Mircea Cornișteanu
Decor: Puiu Antemir
Asistent decor: Cosmin Stancu
Costume: Liliana Cenean
Regia tehnică: Adrian Ionescu, Dumitru Scobeniuc
Durata: 2 h 10 min / Pauză: 15 min
Pamfil: Marius Rizea
Filofteia: Emilia Popescu /Raluca Petra
Avocatul: Alexandru Bindea
Fotograful: Ovidiu Cuncea
George: Alexandru Barbu
Ana: Irina Antonie
Gigel: Tomi Cristin
Getuța: Tatiana Constantin
Gicu: Eduard Adam
Gica: Monica Davidescu
Italianul: Dragoş Ionescu
Popescu: Erika Băieşu
***
Următoarele reprezentații:
31 martie 2019 (Sala Studio), ora 19:00
03 aprilie 2019 (Sala Studio), ora 19:00
11 aprilie 2019 (Sala Studio), ora 19:00
Simona IONIȚĂ