Sâmbătă, 16 martie 2019, ora 11:00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11), va avea loc lansarea romanului istoric „ZIA, REGINA COSTOBOCILOR”, al autorului Ion Muscalu, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Volumul va fi prezentat de Elena Leonte – publicist şi lector de carte- şi de scriitorul Emilian Marcu. Improvizaţiile la pian ale elevei Ilinca Apetrei (7 ani), de la Şcoala de pian a prof. Daniela Relea, vor completa întâmplarea culturală de la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi. Amfitrion: drd.Mihaela Tudose.
Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei” în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.
„Ion Muscalu a devenit un nume de referinţă în proza românească actuală, cu profund caracter istoric. Fapte, întâmplări, lucruri peste care, pentru mulţi dintre noi, s-a aşternut „colbul” gros al uitarii sunt puse în valoare cu har de Ion Muscalu.
Puţini, tot mai puţini scriitori scoborâtori din proza sadoveniană mai au răbdarea şi curajul de a „recupera istoria prin literatură”, redând aerul cu totul special al acelor timpuri.” (Emilian Marcu- membru al Uniunii Scriitorilor din România).
„Povetea costobocilor – unul din triburile dacilor liberi- este la fel de frumoasă ca orice poveste de spus la gura sobei, iar naratorul o desfăşoară când molcom, când vioi, mizând pe interesul nostru pentru viaţa dăltuită în piatra Columnei lui Traian.” (Elena Leonte).