spot_img

Lansarea cărții „Ostrovul Învierii”, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 6 martie 2019, ora 19.00, la Muzeul Micul Paris (Strada Lipscani nr. 41, București), Galeria Întâlnirilor vă invită la lansarea cărții de poezie „Ostrovul Învierii” – autor Aura Christi și la dezbaterea pe margine poeziei și literaturii de inspirație mistică sau revelatoare. Invitați: Aura Christi, Maria-Ana Tupan și Alexa Visarion. Evenimentul va fi înregistrat și difuzat la Radio Villalba 107.4 fm (Madrid), în cadrul emisiunii în limba română și se derulează sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Adam J. Sorkin (SUA) scria că „poezia Aurei Christi explorează «subterana dinlăuntru» într-o atmosferă plină de mister, emoție și cuvinte, precum «pictează fulgere la asfințit». Pentru Christi, «inima știe totul», iar magia poetului, «în lumina vie, înceată», te poartă «pe aripa ei mare, străvezie» spre locul, în care «rămâi ochi în ochi cu Dumnezeu». O poezie de mare forță lirică și imaginație debordantă.”

 

Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor român. S-a născut la Chișinău (URSS/ Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chișinău (1984) și a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut absolut – 23 octombrie 1983 în paginile ziarului Tineretul Moldovei, unde în anii de studenție devine redactor, apoi coordonator principal al secției de cultură. (1988-1991) Redactor șef al revistei Galaxia Gutenberg. (1991-1992) În 1993 redobândește cetățenia română și se stabilește la București. Poemele sale sunt traduse în franceză, germană, rusă, engleză, suedeză, greacă, italiană, spaniolă, maghiară, macedoneană, chineză, coreeană, bulgară, polonă, albaneză, vietnameză ş.a. Scriitoarea a întreprins călătorii de documentare, turnee, recitaluri și conferințe ca invitat la festivaluri, simpozioane, congrese sau târguri de carte, în Israel, Grecia, Republica Moldova, Republica Populară Chineză, Franța, Germania, Turcia, Federația Rusă, Macedonia, Italia, Bulgaria, Spania ș.a. Este redactor-șef al revistei Contemporanul. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Cărți de poezie: De partea cealaltă a umbrei, 1993; Împotriva Mea, 1995; Ceremonia Orbirii, 1996; Valea Regilor, 1996; Nu mă atinge, antologie, 1997, 1999; Ultimul zid, 1999; Elegii Nordice, 2002; Cartea ademenirii, antologie, 2003; Ochiul devorator, antologie, 2004; Grădini austere, 2010; Sfera frigului, 2011; Tragicul visător, antologie (2013); Orbita zeului (2016); Psalmi, antologie (2016); Geniul inimii, roman în versuri (2017); Ostrovul Învierii, roman în versuri (2019)

Cărţi de eseuri: Fragmente de ființă, 1998; Labirintul exilului, 2000, 2005; Celălalt versant, 2005; Religia viului, 2007; Trei mii de semne, 2007; Exerciții de destin, 2007; Foamea de a fi, 2010; Nietzsche și Marea Amiază, 2011; Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței (2013, 2017), Acasă – în exil (2016); Din infern, cu dragoste (2017)

Roman: tetralogia Vulturi de noapte: Sculptorul, vol. I, 2001, 2004; Noaptea străinului, vol. II, 2004, 2016; Marile jocuri, vol. III, 2006; Zăpada mieilor, vol. IV, 2007; Casa din întuneric, 2008, 2018; Cercul sălbatic, 2010, 2018

Premii literare: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii (1993); Premiul pentru poezie al Academiei Române (1996); Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România și al Editurii Vinea (1997); Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998); Premiul pentru poezie „Ion Șiugariu” (1999); Premiul „Autorul anului”, Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (2007); Premiul „Opera Omnia pentru poezie” acordat la Festivalul româno-canadian „Roland Gasparic” (2009); Premiul „Opera Omnia”, Universitatea Română de Științe și Arte „Gheorghe Cristea”, Centrul de Cercetare Comunic@rts (2014); Premiul Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu” (2017); Premii decernate de revistele Tomis și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor (2001), Antares (2003), Convorbiri literare (2004), Poesis (2008); „Omul Anului 2017”, medalia aniversară „Israel 70” și Opera Omnia, Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română și Centrul Cultural Israeliano-Român (2018, 2019) http://aurachristi.ro/

 

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică și teorie literară, apărute la edituri academice din țară și din străinătate, precum și a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini până în prezent.

Maria-Ana Tupan, a fost bursieră Fulbright afiliată la Penn State University (1994-1995). Membră a Uniunii Scriitorilor, Secția de Critică și Istorie Literară. Premii ale Uniunii Scriitorilor (1996) și ale unor reviste literare: „Convorbiri Literare”(2000) și „Viața Românească” (2006).

 

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Bălușeni, jud. Botoșani. Este regizor de teatru și film, scenarist, profesor univ. dr. A absolvit Magna cum laude IATC „I.L. Caragiale”, București, în 1971 la clasa profesorului universitar Radu Penciulescu. Este doctor în Artele Spectacolului din 2001, susținând disertația Spectacolul ascuns – valențe interpretative și spectaculare ale teatrului shakespearean, apreciată cu distincția Summa cum laude de către comisia de doctorat UNATC „I.L. Caragiale”, București. Este Doctor Honoris Causa a UNATC „I.L. Caragiale”, București, 2014, Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, 2013 și al Universității de Arte din Târgu Mureș, 2013. Este Profesor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca. A lucrat în ţară și străinătate peste 100 de spectacole pe texte de I.L. Caragiale, A.P. Cehov, W. Shakespeare, G. Büchner, L. Pirandelo, M. Gorki, L. Blaga, D.R. Popescu, Fănuș Neagu, G. Djagarov, Arnold Wesker, Mihail Sebastian, Eugene O’Neill. A scris și regizat șapte filme artistice de lung metraj: Înainte de tăcere, Înghiţitorul de săbii, Năpasta, Punct… și de la capăt, Vinovatul, Luna Verde și Ana. A colaborat pentru realizarea scenariilor cu Ion Băieșu, Radu F. Alexandru și Iris Spiridon. A obținut numeroase premii și distincții, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creație teatrală și cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secţiei de Critică ATM pentru exegeză scenică și filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul International de Teatru Arezzo (1979). A fondat primul teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american Eugene O’Neill, în 1991 și Asociația Culturală „Dialog” (2002). A publicat numeroase articole, eseuri, interviuri, dezbateri pe teme artistice și didactice, cronici, comentarii pe teme de strategie și management publicate în cele mai importante reviste din țară și prezentate pe posturile naționale de radio și televiziune. A publicat volumele: ANA – sens și imagine (2014), Goana pe nisip (2012), De la Ziditorul la Zidirea (2007), Cortina de cuvinte (2007), Spectacolul ascuns (2002). Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, cetățean de onoare al Municipiului Botoșani (1992), cetăţean de onoare al comunei natale Bălușeni (2015). A primit Ordinul Național ,,Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, acordat de Președinția României. Este membru al Asociației Autorilor de Film și TV, UCIN, membru fondator al Uniunii Artiștilor și Realizatorilor de Film – UARF. Între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education, ATHE (SUA), membru al Societății „I.L.Caragiale” (1979-1985). Din 1971 este membru al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508