Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Horia Andreescu, propune pe 7 și 8 februarie 2019, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, un program care include două capodopere de Johannes Brahms, Uvertura tragică, op.81 și Simfonia nr.1, în do minor, op.68, alături de Concertul nr.2, în re minor, pentru vioară și orchestră, op.22 de Henryk Wieniawski. Solist este violonistul polonez Jakub Jakowicz.
Joi 7 și Vineri, 8 Martie 2019, ora 19, Ateneul Român
Concert simfonic
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor – Horia Andreescu
Solist – Jakub Jakowicz
Program
Johannes Brahms – Uvertura tragică, op. 81
Henryk Wieniawski – Concertul nr. 2, în re minor, pentru vioară şi orchestră, op. 22
Johannes Brahms – Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi – Vineri, 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări accesaţi site-ul www.fge.org.ro
Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori. De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt. Una din inițiativele deosebite ale lui Horia Andreescu este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admirație de critica muzicală și contribuie semnificativ la recunoașterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru național. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent și muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiții, înregistrări și turnee pe care le-a realizat
Jakub Jakowicz a studiat vioara la Academia de muzică „Fryderyk Chopin” din Varşovia, sub îndrumarea tatălui său, renumitul profesor Krzysztof Jakowicz. De asemenea, a fost ultimul discipol al prof. Tadeusz Wroński, unul dintre fondatorii şcolii poloneze de vioară.
Concertează de la vârsta de 11 ani. A evoluat în compania celor mai renumite orchestre simfonice poloneze. A concertat alături de Orchestra del Maggio Musicale din Florenţa, Filarmonica Cehă din Praga, Orchestra di Santa Cecilia de la Roma, Filarmonica din Dresda, Orchestre de la Suisse Romande din Geneva, Orquesta Nacional din Madrid, Royal Stockholm Philharmonic, Orquestra Sinfônica do Estado de Sao Paulo şi Concerto Köln. A colaborat cu dirijori precum Pinchas Steinberg, Jerzy Semkow, Antoni Wit, Jerzy Maksymiuk, Jacek Kaspszyk, Kazimierz Kord, Jan Krenz, Yan Pascal Tortellier, Eiji Oue, Marek Pijarowski, Krzysztof Penderecki, Agnieszka Duczmal, Kirill Karabits, Mihail Jurovski, Marc Minkowski şi Stefan Solyom. În anii 2009, respectiv 2011, la invitaţia lui Antoni Wit, artistul a participat ca solist la turneele de concerte ale Orchestrei Filarmonicii Naţionale din Varşovia în Marea Britanie.
Jakub Jakowicz este laureat al premiilor I la concursurile de vioară de la Lublin (Polonia, 1993), Wattrelos (Franţa, 1995) şi Takasaki (Japonia, 1999). În anul 2001 a devenit unul dintre câştigătorii Tribunei Internaţionale a Tinerilor Interpreţi de la Bratislava, organizată sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi ale Consiliului Internaţional pentru Muzică al UNESCO. În anul 2002 a primit premiul Fundaţiei polono-japoneze pentru cel mai promiţător violonist al tinerei generaţii. De asemenea, este laureat al premiului Paszport „Polityki” (2003). În anul 2007 a fost distins cu premiul „Orfeu” în cadrul Festivalului „Toamna Varşoviană”. Ca interpret de muzică de cameră, Jakub Jakowicz formează de mai mulţi ani un duet de viori împreună cu tatăl său, Krzysztof Jakowicz.