Vineri, 1 martie 2019, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului ”Despre numele divine. Teologia mistică” (ediţie bilingvă), apărut de curînd în colecţia „Biblioteca Medievală” a Editurii Polirom, traducere din limba greacă, introducere, note, glosar de termeni și bibliografie de Marilena Vlad. Invitaţi: Marilena Vlad, Madeea Axinciuc, Bogdan Tătaru-Cazaban. Va modera: Alexander Baumgarten.
Acest volum propune o nouă traducere a două tratate din corpusul areopagitic, atribuit în mod tradiţional discipolului convertit de apostolul Pavel în Areopag, dar pe care exegeza modernă îl situează după Conciliul de la Calcedon. Despre numele divine este un text fundamental pentru înţelegerea relaţiei dintre istoria filozofiei greceşti tîrzii şi tradiţia teologiei creştine. El îmbină concepţia neoplatonică a unui principiu nenumit – mai presus de tot ce există şi de tot ce poate fi gîndit – cu tradiţia revelaţiei creştine, în care Dumnezeu se arată şi vorbeşte despre sine. Astfel, tratatul explică cum anume „cel nenumit” poate primi toate numele posibile, mai cu seamă pe acelea prin care el însuşi s-a numit pe sine în Scripturi, rămînînd, cu toate acestea, necunoscut şi fără nume. Teologia mistică este contrapartea discursului despre numele divine. Această scriere arată că Dumnezeu se lasă cunoscut nu numai prin toate lucrurile, ci şi prin necunoaştere, prin suprimarea tuturor numelor.