Sâmbătă, 2 martie 2019, de la ora 18:00, Stagiunea de jazz și literatură „Eufonii la MNLR” va continua printr-un nou concert-eveniment, invitati fiind membrii formației Sorin Zlat Trio, unul dintre band-urile de referință ale jazz-ului autohton. Alături de ei va fi scriitoarea Svetlana Cârstean care va citi din cele mai recente scrieri. Stagiunea „Eufonii la MNLR” este un proiect al UCIMR inițiat cu scopul de a promova creativitatea autorilor români de jazz și literatură, desfășurându-se, în perioada februarie – aprilie în spațiul emblematic al Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, aproape de Biserica Albă). AgențiadeCarte.ro este partener media.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, rezervarea fiind esențială. RSVP la adresa rezervari.ucimr@gmail.com
Concertul face parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1.
Sorin Zlat este primul pianist străin care reușește să cucerească râvnitul premiu „The Great American Jazz Piano Competition”, considerat cel mai prestigios concurs de pian solo din SUA cu o tradiție de peste 30 de ani, Sorin devenind astfel și primul român care primește un premiu de o asemenea anvergură.
Artistul va concerta sâmbătă la pian alături de Mihaela Alexa – voce și Michael Acker – contrabas, parte din unul dintre cele mai longevive trupe de jazz din România – Sorin Zlat Trio și Sorin Zlat Quartet – care a sărbătorit recent 10 ani de la fondare.
Cei trei artiști, cu o bogată experiență pe scenele naționale și internaționale, vor aborda un program format din standarde jazz reinterpretate în manieră proprie, dar și lucrări noi compuse pentru albumul „Body & Soul” care a fost lansat de curând.
Svetlana Cârstean este poetă și traducătoare. A debutat în anul 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în anul 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în anul 2015 volumul Gravitatie, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat in Suedia, de Editura Albert Bonnier în colaborare cu Editura Rámus.
Următorul eveniment al Stagiunii „Eufonii la MNLR” va avea loc vineri, 15 martie, de la ora 19:00 și va marca aniversarea scriitorului Alexandru Macedonski. Va concerta Koszika alături de Szasz Csaba la chitară, iar lectura va aparține Irinei Macedonski, stră-strănepoata lui Alexandru Macedonski.
Despre Sorin Zlat Quartet/ Trio
Sorin Zlat Quartet a luat ființă în anul 2008. In prezent componența grupului este urmatoarea: Sorin Zlat Jr. (pian si band leader), Mihaela Alexa (voce), Michael Acker (contrabas) si Iulian Nicolau (tobe).
La concertele pe care le-a sustinut in Romania, Europa si S.U.A grupul si-a propus si continua sa incante publicul cu compozitii originale de pe albumul „Endurance”, standarde de jazz reorchestrate in maniera proprie si lucrari noi ce vor aparea pe urmatorul disc care va fi lansat in toamna acestui an.
Prin această fuziune de stiluri, grupul a câștigat recunaoșterea publicului de jazz din România și din străinătate, bucurându-se de numeroase concerte pe scenele unor cluburi celebre, precum: Garana Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Timisoara Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Bacau Jazz Festival, Danube Jazz Festival (Galati), Cikis Jazz Festival (Miercurea-Ciuc), Craiova Jazz Festival, Campina Jazz Festival, Ploiesti Jazz Festival, Vortex, Pizza Express, Ronnie’s Scott, Kings Place din Londra, Nardis din Istanbul, Jazz Cafe din Montreux, B-flat din Berlin, dar și la festivaluri dintre care amintim: Montreux Jazz Festival, Pera Fest (Turcia), Getxo Jazz Festival (Spania), Jacksonville Jazz Festival (S.U.A), Monaco Jazz Festival, etc.
De-a lungul timpului, Sorin Zlat Quartet a cântat pe aceeași scenă alături de nume mari ale jazzului: Lee Ritenour, Ravi Coltrane, Brandford Marsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente și Jeff Ballard. In data de 28 mai 2017, Sorin a fost invitat ca headliner la festivalul din S.U.A „Jacksonville Jazz Festival” sa concerteze in aceeasi seara si pe aceeasi scena alaturi de Chick Corea Trio, Joey Alexander Trio si The Commodores.
Sorin Zlat – Pianist de jazz, clarinetist, compozitor, orchestrator si castigator a peste douazeci de premii nationale si internationale, este unul dintre cei mai talentați muzicieni români de jazz ai momentului.
A inceput studiile muzicale la varsta de sapte ani, primele instrumente studiate fiind vioara si clarinetul la Liceul de Arta “George Apostu”din Bacau. Este absolvent al Facultatii de Muzica ”George Enescu” din Iasi, sectia clarinet clasic si masterand al Universitatii de Muzica din Bucuresti, sectia jazz, instrument-pian la clasa renumitului pianist si profesor de jazz Mircea Tiberian.
Sorin a creat un repertoriu ce contine piese de jazz originale, precum si standarde reorchestrate, variind prin stilurile latin, jazz, pop si clasic, orchestrate pentru a reflecta stilul sau interpretativ unic care i-a adus recunoasterea instanta pe scena de jazz europeana si nord-americana.
Printre numeroasele premii castigate de catre Sorin, mentionam Marele Premiu in cadrul Competitiei de Jazz din Jacksonville, Florida, Statele Unite ale Americii (2015), Marele Premiu in cadrul Competitiei de Jazz din Monaco (2013), Marele Premiu in cadrul Competitiei de Jazz din Montreux (2015), precum si Premiul pentru Cel Mai Bun Muzician de Jazz pentru anii 2014, 2015, acordat de catre Fundatia de Jazz Muzza.
Demn de mentionat este faptul ca Sorin a fost nu numai primul pianist de origine romana, dar si primul pianist international care a castigat pentru prima data Marele Premiu in cadrul celui mai prestigios concurs de pian solo din S.U.A, „The Great American Jazz Piano Competion”, o competitie cu o traditie de peste 30 de ani.
In vara aceluiasi an, Sorin a lansat albumul Endurance ce contine piese solo, in trio, precum si compozitii personale, un album primit cu multa apreciere de catre iubitorii de jazz. Invitat ca headliner la Jacksonville Jazz Festival, Sorin Zlat a concertat pe aceeași scenă alături de Chick Corea Trio, Joey Aleander Trio, Gregory Porter, Richard Bona, Lalah Hathaway, The Commodores si multi atii.
Organizator: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR, prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni din România, program prin intermediul căruia pot găsi reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România.
Eveniment finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural Sectorul 1, în cadrul programului „Centenar pentru toți – sesiunea 2017 – 2020”.
Parteneri culturali: Exces Music, Muzeul Național al Literaturii Române și Primăria Municipiului București
Partener de mobilitate: Pony Car Sharing
Parteneri media: Enjoytv Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de Carte, Bucureșteni.ro, România Pozitivă
Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.