Marți, 15 ianuarie 2019, de la orele 13.00 și, respectiv, 17.00, Teatrul Național I.L.Caragiale organizează două tururi ghidate gratuite, oferite celor care vor să afle cum arată și cum funcționează cel mai mare teatru din Sud-Estul Europei, cu cele șapte săli ale sale, cu numeroase spații expoziționale, o librărie și mai multe foaiere în care publicul poate consulta panourile interactive cu programul și ofertele culturale din perioada următoare.
În foaierele teatrului pot fi vizitate mai multe expoziții, permanente și temporare. Din ultima categorie fac parte superbele icoane pe lemn și pe sticlă expuse în Foaierul Media (aripa Intercontinental), lucrări ce aparțin unor creatori populari din toate colțurile țării, reunite în cadrul expoziției naționale cu titlul „Icoana – credință și tradiție”, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. De altfel, 15 ianuarie este și ultima zi în care acestea mai pot fi văzute la TNB.
În Foaierul Media (aripa Tudor Arghezi) sunt expuse sub titlul ”Cercul”, lucrările pline de grație ale pictoriței Norica Veșcă-Popescu, iar în Sala Media, pot fi vizionate câteva portrete ale cunoscutului actor Șerban Ionescu (comemorat recent), realizate de artistul plastic Valeriu Mladin.
Pe parcursul zilei, în foaierul Sălii Mari, vocea inconfundabiă a actorului Gheorghe Cozorici va putea fi auzită dând glas poeziilor eminesciene.
De asemenea, la Sala Media, între orele 11.00 – 18.00 vor avea loc proiecții speciale ale recitalului eminescian „Trecut-au anii…”, o înregistrare TNB din 15 ianuarie 2008, avându-i ca protagoniști pe Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru și Aurelian Octav Popa. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Tururile Ghidate vor purta publicul prin culisele teatrului, în spatele scenelor, în zona atelierelor de costume și decoruri, pe la cabinele actorilor, iar ghidul TNB, Ionuț Corpaci, le va depăna celor prezenți, așa cum face, de câțiva ani încoace, în fiecare zi de luni, povești despre istoria de 167 de ani a instituției Teatrului Național sau despre cei 46 de ani ai clădirii de azi din Piața Universității.
Nu în ultimul rând, participanții la Tururile Ghidate vor primi materiale informative ale teatrului și vor avea ocazia să admire panorama Bucureștiului de pe acoperișul clădirii. La final, o fotografie de grup realizată în foaierul Sălii Mari va fi postată pe pagina de Facebook a teatrului.
Punctul de întâlnire pentru aceste două tururi ghidate este în Foaierul Sălii Mari a TNB, în dreptul Casei de bilete.
Detalii pe www.tnb.ro și pe pagina de Facebook a Teatrului Național I.L. Caragiale din București.