spot_img

Și Pinocchio merge la școală

Din 16 ianuarie 2019 începe seria activităților social-educaționale ale proiectului „Pinocchio merge la școală” – reprezentații de teatru de păpuși, ateliere de tipul Teatru Forum și ateliere de formare în educația prin teatru – în 15 școli din București, Timiș, Ilfov, Călărași și Giurgiu. Elevii vor învăța despre importanța alegerii de a merge la școală, urmărind povestea lui Pinocchio și schimbând cursul acesteia prin deciziile lor, iar cadrele didactice vor descoperi metode alternative de educație prin teatru. Proiectul are ca scop combaterea abandonului școlar și este organizat de Asociația CREAS, , finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Pinocchio merge la școală este un proiect de educație prin teatru care se adresează elevilor și cadrelor didactice din zone defavorizate cultural din capitală și județele din jur și din zona de est a județului Timiș – și vizează combaterea abandonului școlar și reducerea analfabetismului funcțional. Asociația CREAS a dramatizat romanul “Aventurile lui Pinocchio”, de Carlo Gollodi, și, în cadrul celor 15 unități de învățământ primar și gimnazial participante, va prezenta în fața elevilor un spectacol de teatru de păpuși care va avea ca principal mesaj – importanța educației.

În fiecare școală va avea loc mai întâi o reprezentație a spectacolului cu o durată de 45 de minute, în fața unui număr minim de 100 de elevi, cu vârste între 6 și 12 ani, respectând povestea originală și urmărind aventurile eroului. După fiecare reprezentație, micii spectatori vor participa la ateliere de tip Teatru Forum, în care vor fi antrenați într-o discuție liberă despre alternativele eroului, alegerile pe care acesta le face și urmările lor. Actorii vor relua spectacolul din punctul în care Pinocchio abandonează drumul spre școală, dar, de această dată, acțiunea se va desfășura conform ideilor venite de la copii, pentru ca aceștia să aibă o reprezentare foarte clară a consecințelor ce apar odată cu deciziile luate – în cazul de față, de a merge sau nu la școală.

Echipa de creație a spectacolului este formată din: Daniel Burcea – Regie și Scenariu, Florica Burcea și Vasile Lazăr – Scenografie, Vlad Tănase – Construcție păpuși, Dan Bălan – Muzica, Mihai Gruia Sandu, Gabi Șarga, Dana Rotaru, Diana Nițu, Orest Pâslariu-Ranghilof, Victor Bucur și Daniel Burcea – Voci Personaje, Andra Mirescu, Daniel Burcea, Victor Bucur – Mânuire păpuși.

În paralel, se vor organiza două sesiuni de atelier de educație prin teatru dedicate cadrelor didactice din școlile participante, cu scopul îmbunătățirea performanței pedagogice în actul educațional prin inițierea în metode educaționale folosind exerciții din teatru. Atelierul de tehnici actoricești va fi coordonat de Dana Rotaru, lector universitar la UNATC București.

Perioada de desfășurare a activităților proiectului Pinocchio merge la școală este 16 ianuarie – 25 februarie 2019, în următoarele locații: Școala Gimnazială nr. 179 – București, Școala Gimnazială nr. 108 – București, Școala “Anișoara Odeanu”, Școala 1 – Lugoj, Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” Nădrag, Școala Gimnazială Fârdea, Școala Gimnazială Sudriaș – comuna Traian Vuia, Școala Gimnazială Dumbrava, Școala nr 2 Lugoj, Școala „Victor Vlad Delamarina” – Lugoj, Școala Gimnazială Eremia Grigorescu – București, Școala Gimnazială nr. 2 Jilava – județul Ilfov, Școala Gimnazială Stolnicul Constantin Cantacuzino – Isvoarele, județul Giurgiu, Școala Gimnazială nr. 1 – Brănești, județul Ilfov, Școala Gimnazială nr. 1 – Sohatu, județul Călărași

Numărul total de beneficiari direcți ai proiectului este de 1500 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, 30 de cadre didactice participante la atelierele de tehnici actoricești și minimum 1000 de familii ale elevilor vizați de proiect.

Impactul social al proiectului este creșterea motivației elevilor pentru frecventarea școlii și pentru învățare, creșterea stimei de sine – le este transmis mesajul că indiferent din ce mediu provin, este dreptul lor să urmeze școala, să învețe și să devină ceea ce își doresc în viață – și încurajarea profesorilor să folosească metode moderne, axate pe nevoile individuale ale fiecărui elev – teatrul ca metodă non-formală de educație – pentru a transforma școala într-un mediu mai prietenos. De asemenea, proiectul facilitează accesul la evenimente culturale și combate excluziunea socială la care sunt supuși copiii din mediile defavorizate.

Asociația CREAS a luat naștere în 2011, pornind la inițiativa a doi artiști cu experiență în artele spectacolului, din dorința de a crea, îmbunătăți și promova noi dimensiuni în domeniul artistic din România, cărora li s-a alăturat și un coleg cu experiență în management.  Între obiectivele Asociației se regăsesc dezvoltarea și încurajarea unor noi tendințe în artele spectacolului, dar și dezvoltarea valorilor umane, cu o deosebită atenție acordată tinerilor artiști. În aceeași linie a preocupării pentru tinerele generații, o direcție importantă de lucru este dezvoltarea unor programe educaționale prin cultură pentru a contribui la combaterea discriminării sociale, etnice, de gen și pentru prevenirea abandonului școlar. Asociația CREAS s-a implicat ca organizator sau partener în proiecte precum „Voluntari pentru Școală”, în 2015, promotor fiind Asociația Părinților din Școala 179 București, proiect finanțat prin Fondul ONG în România. Totodată, Asociația a realizat producția mai multor spectacole de teatru de păpuși: „Cenușăreasa”, cu premiera în 2014 și peste 130 de reprezentații; „Crăiasa Zăpezii”, spectacol cu peste 70 de reprezentații; ”Frumoasa din Pădurea Adormită” și ”Rapunzel”, cu premiera în anul 2016 și spectacolul ”Anastasia” cu premiera în 2018 la Godot Café Teatru.

Mai multe detalii referitoare la programul activităților proiectului „Pinocchio merge la școală” și despre Asociației CREAS, sunt disponibile pe www.creas.ro și pagina dedicată proiectului https://www.facebook.com/PinocchioMergeLaScoala/

 

Proiect finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro).

***

Program Pinocchio merge la școală

Ianuarie 16 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială nr. 179, București Loc de desfășurare – Sala de festivități

17 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială nr. 108, București Loc desfășurare – Sala de sport

21 ianuarie – Spectacol – Școala “Anișoara Odeanu”, Școala 1 Loc desfășurare – Teatrul Municipal Traian Grozăvescu, Lugoj, județul Timiș

21 ianuarie – Conferință de presă – ora de începere 17.00 Loc desfășurare – Casa Bredicenilor, Lugoj, județul Timiș

22 ianuarie – Spectacol – Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu”, Nădrag, județul Timiș Loc desfășurare – Sala de sport a liceului

23 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială Fârdea, județul Timiș Loc desfășurare – Căminul cultural

24 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială Sudriaș, comuna Traian Vuia, județul Timiș Loc desfășurare – Căminul cultural

24 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială Dumbrava, județul Timiș Loc desfășurare – Căminul cultural

25 ianuarie – Spectacol – Școala nr 3 Lugoj, Școala „Victor Vlad Delamarina”, județul Timiș Loc desfășurare – Teatrul Municipal Traian Grozăvescu, Lugoj, județul Timiș

25 ianuarie – Atelier Cadre Didactice Interval orar 16.00 – 20.00 Loc desfășurare Școala “Anișoara Odeanu” – Lugoj, județul Timiș

26, 27 ianuarie – Atelier Cadre Didactice Interval orar 10.00 – 14.00 Loc desfășurare Școala “Anișoara Odeanu” – Lugoj, județul Timiș

29 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială Eremia Grigorescu, București Loc desfășurare – Sala de sport

30 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială nr. 2, Jilava, județul Ilfov Loc desfășurare – Sala de sport

31 ianuarie – Spectacol – Școala Gimnazială Stolnicul Constantin Cantacuzino, Isvoarele, județul Giugiu Loc desfășurare – Sala de sport

Februarie 1-2 februarie – Atelier Cadre Didactice Interval orar: 16.00 – 20.00 prima zi și 10.00-18.30 a doua zi Loc desfășurare – București, în curs de identificare

18 februarie – Spectacol – Școala Gimnazială nr. 1, Brănești, județul Ilfov Loc desfășurare – Căminul cultural

22 februarie – Spectacol – Școala Gimnazială nr. 1, Sohatu, județul Călărași Loc desfășurare – Căminul cultural

25 februarie – Conferință de presă încheiere proiect Loc desfășurare – București, în curs de identificare

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508