Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950, Iași – d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Petru_Culianu )
Reporterul: – Vă rog să vă prezentaţi cititorilor mei de mileniu al treilea!
Ioan Petru Culianu: – Cu mare plăcere! Mă numesc Ioan Petru Culianu… „Sunt născut în România şi… am crescut în valorile confesiunii ortodoxe…”
R.: – Care este deviza care v-a călăuzit în toată această viaţă pământeană?
I.P.C.: – Multe principii mi-au fost călăuză şi îndemn… gândind că… fiinţa umană este „produsul cel mai înalt al vieţii” şi reprezintă… „încoronarea creaţiei”. Firesc, pornind de la preceptul… „Dumnezeu este deasupra tuturor predicatelor pozitive”.
R.: – Aţi afirmat cândva că „trăiţi printre minuni de foc”.
I.P.C.: – Da… Şi mi s-a confirmat… Şi încă… „mi-e profund dor de dor… şi dor de logică, logos, aletheia, neaşteptata aletheia de dedesubtul formelor”. Şi-n acest spirit am scris Arta fugii…”
R.: – Este omul o fiinţă duală? Putem vorbi de paradoxuri fiinţiale?
I.P.C.: – Fireşte. „Unul dintre paradoxuri este că mă aflu în situaţie cu ceea ce nu există”. Personal, „mă definesc doar în raport cu ceea ce nu sunt, într-o formă logică negativă care sună aşa <nu sunt ceea ce nu sunt>”.
R.: – În concepţia unui filosof, aceasta devine o „tetralemă imaginară”?!
I.P.C.: – De ce nu?! „Eu nu sunt ceea ce nu sunt”.
R.: – Putem presupune forma a fi „a unei aporii teologice”?
I.P.C.: – „Dumnezeu se defineşte în raport cu lumea, dar nu este lumea…”
R.: – Suntem noi capabili să explicăm tripersonalitatea Sa divină?
I.P.C.: – E adevărat, în Vechiul Testament, Ieşirea (Exodul), capitolul 3, versetul 14, formularea este clară. „Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: <Eu sunt cel ce sunt>”. Mesajul este clar. „Aşa să spui fiilor lui Israil: <Cel ce este m-a trimis la voi…>”.
R.: – Să nu uităm ce afirmă şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: „Dumnezeu e mai presus de orice înţelegere”. „Dumnezeu este existenţa supraexistenţială…”
I.P.C.: – Dacă reflectăm puţin… se întreţese întrebarea…<Ce este viaţa?> Şi-un îndrăzneţ răspuns s-ar putea contura, astfel: <O fugă de contingent în Real, în anagogie, în ceea ce se cheamă fantastic>.
R.: Aveţi dreptate. Un traiect raţional, care ne călătoreşte-n timp… dinspre planul literar înspre cel mistic.
I.P.C.: Din perspectivă hermeneutică, avem în vedere sensul literar…
R.: … adică… acţiune, fapte, conştiinţă…
I.P.C.: … şi cel spiritual…
R.: … da…
I.P.C.: Acesta… fiind important… în sens alegoric, moral şi anagogic…
R.: Adică… simbolic, comportamental şi… anagogic…
I.P.C.: Ei, aici e cheia. Anagogicul vizează tocmai sensul unic al vieţii şi călăuzirea spre patria cerească…
R.: … dar… gândit de d-ta. …
I.P.C.: … din perspectivă hermeneutică… deşi, cum mărturiseam iniţial, am crescut în valorile confesiunii ortodoxe… Dar… studiul intens… influenţa maestrului meu… tot şi toate… şi-au pus amprenta… Asta e! Am acumulat prea multe cunoştinţe… M-am scăldat într-atâtea idei filosofice încât… interpretările mele se distanţează mult de…
R.: … exegeza biblică…
I.P.C.: Corect! Aceasta este menirea unui filosof al religiilor…
R: Îţi mulţumesc, Ioan Petru Culianu! De dincolo de timp şi spaţiu, îmbrăţişez amintirea d-ta. Tainice sunt cărările cunoaşterii, dar mult mai zvârcolinde cele ale autocunoaşterii!
I.P.C. Mă bucur că nu m-aţi uitat… Acest dialog… reprezintă… cel mai frumos dar… amintirii mele… astăzi, 5 ianuarie… ziua mea de naştere…
R.: Amintirea d-tale, Ioan Petru Culianu, adevărată mângâiere întru neuitare… şi imbold… întru lectură. Cărţile d-tale îşi aşteaptă cititorii!
(Iaşi, 5 ianuarie 1950- 21 mai 1991, Chicago) – Dialog imaginar
Livia Ciupercă