spot_img

Marile provocări ale lumii contemporane, discutate la a doua ediție a conferințelor ”Despre lumea în care trăim”

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe ”Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la Ateneul Român în perioada 23–27 februarie 2019. La această a doua ediție vor fi în centrul atenției provocările cu care se confruntă omenirea, scenarii posibile și răspunsuri pe care le avem la îndemână. Invitați de la marile universități din Marea Britanie și Statele Unite, cunoscuți oameni de cultură români și partenerii lor de dialog vor discuta despre dereglări ale lumii contemporane și sinuciderea Europei, populism în epoca digitală, povestea științifică a creării universului și a vieții inteligente, cum arată cei 50 de ani de explorări spațiale și la ce ne putem aștepta mai departe, unde ne vor duce schimbările climatice, spre apocalipsă sau pace universală, și cum arată viitorul medicinei din perspectiva unui medic cu o carieră la vârful cercetării și inovării.

Între 23 şi 27 februarie îi veţi putea întâlni pe scena Ateneului Român pe Jim Baggott, autor a mai multe cărți de știință publicate la Oxford University Press și contributor la emisiuni de știință pentru BBC, pe Bogdan Marcu, expert în propulsia rachetelor, cu o carieră de douăzeci de ani în industria aerospațială americană, pe Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford și director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, pe Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite și profesor de geologie marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology, pe prof. dr. Andrei Constantinescu, profesor asistent de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universității Columbia în New York, medic specialist în pediatrie pulmonară și cercetător în biologie moleculară și imunologie. Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu deschid seria de conferinţe cu un dialog despre dereglările lumii contemporane, moderat de jurnalistaMirela Nagâţ, iar Horia-Roman Patapievici va susţine în ultima zi o conferinţă intitulată „Sinuciderea Europei“.

 

Fiecare invitat va susține o conferință de o oră, urmată de un dialog în profunzime. Partenerii de discuție în partea a doua vor fi: Corina Negrea, jurnalist de știință la Radio România Cultural, cu experiență de peste 25 de ani și mii de emisiuni și interviuri cu cercetători români și străini, prof.dr. Cătălin Vasilescu, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti şi șeful Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni, Gabriel Liiceanu, scriitor și filozof, Marian Voicu, jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în televiziune și radio, Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Vlad Zografi, scriitor, fizician și coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas.

 

Fiecare întâlnire va fi prezentată de Mirela Nagâț, jurnalist cultural de mai bine de cincisprezece ani. A prezentat știri la televiziunea publică, iar de câțiva ani realizează emisiunea Cooltura la TVR1. În 2013 a primit premiul APTR la categoria interviu pentru dialogul cu laureatul Nobel, Mario Vargas Llosa.

 

Biletele costă 25 de lei, iar abonamentele pentru toată seria de șapte conferințe Despre lumea în care trăim, 150 de lei și sunt în vânzare la casa de bilete și pe site-ul Filarmonicii George Enescu, la secțiunea proiecte speciale  (https://www.fge.org.ro/proiecte-speciale/)

 

Programul complet al evenimentelor:

Sâmbătă, 23 februarie, ora 11.30

Eveniment de deschidere

Dialog despre „Dereglări ale lumii contemporane“ cu Gabriel Liiceanu și Andrei Pleşu, moderat de Mirela Nagâț

Sâmbătă, 23 februarie, ora 17.30

Conferință susținută de Corneliu Bjola, „Propaganda în epoca digitală. Ce este, cum funcționează  și cum poate fi combătută?“, urmată de un dialog cu Ioan Stanomir

Duminică, 24 februarie, ora 11.30

Conferință susținută de Jim Baggott, „Povestea științifică a creației“, urmată de un dialog cu Vlad Zografi

Duminică, 24 februarie, ora 17.30

Conferință susținută de Bogdan Marcu, „Pași în spațiu. După 50 de ani“, urmată de un dialog cu Corina Negrea

Luni, 25 februarie, ora 18.30

Conferința susținută de Liviu Giosan, „Epoca omului – Apocalipsa sau pace universală?“,  urmată de dialogul cu Marian Voicu

Marți, 26 februarie, ora 18.30

Conferință susținută de prof. dr. Andrei Constantinescu, „Cinci excursii în viitorul medicinei“, urmată de un dialog cu prof. dr. Cătălin Vasilescu

Miercuri, 27 februarie, ora 18.30

Conferință susținută de Horia-Roman Patapievici, „Sinuciderea Europei?“, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508