spot_img

14 adolescenți din București, Iași, Galați, Ploiești, Târgu Mureș, Timișoara și Voluntari, câștigători ai Rezidenței LiterArt

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și  Clubul UNESCO-Adolescenții îi anunță pe cei 14 adolescenți câștigători ai selecției naționale pentru programul ”Rezidența LiterArt” – prima rezidență de scriere creativă și creație vizuală din România dedicată adolescenților. În prima vacanță intersemestrială a acestui an, între 4-8 februarie 2019, vor avea loc, în spațiile Muzeului Național al Literaturii Române din București, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru, precum și ateliere de creație vizuală coordonate de Maestrul Mircia Dumitrescu și artistul vizual Mihai Zgondoiu. Au fost selectați 7 adolescenți pentru secțiunea literară (în ordine alfabetică): Gabriel Cărtărescu (Școala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Ioan Coroamă (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași), Vlad C. Dragne (Colegiul Național „Sf. Sava”, București), Denisa Lepădatu (Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri’’, Galați), Elisa Merca (Școala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Luca Ștefan Ouatu (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași) și Diana Vlasa (Liceul Vocațional de Artă, Târgu Mureș). Au fost selectați 7 adolescenți pentru secțiunea arte vizuale (în ordine alfabetică): Maria Alexandra Bărbieru (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, București), Ioana Ionescu (Colegiul de Artă “Carmen Sylva”, Ploiești), Silvia-Ioana Niculae (Liceul de Arte Plastice ”Nicoale Tonitza”, București), Constantin Popovici (Liceul de Arte Plastice, Timișoara), Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice ”Nicoale Tonitza”, București), Sânziana Maia Vieru (Liceul de Arte Plastice, Timișoara) și Maria Anastasia Soleanu (Liceul de Arte Plastice ”Nicoale Tonitza”, București).

Producțiile literare și plastice realizate de către cei 14 adolescenți vor fi prezentate într-o antologie, o lectură publică și în cadrul unei expoziții, evenimente ce vor fi cuprinse în cadrul Euro Fest-Teen / Festivalul SALUT, ADOLESCENȚA!, program cultural și educațional ce va avea loc între 6-12 mai 2019. Premiile ”Rezidența LiterArt” acordate celor 14 adolescenți selectați vor fi în valoare totală de 14000 lei (14 premiiX1000 lei). Premiile vor fi acordate de Ziua Adolescenților, în a doua duminică a lunii mai, 12 mai 2019, în cadrul Galei Salut, Adolescență! Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului.

 

 

Euro Fest-Teen / Festivalul SALUT, ADOLESCENȚA!

6-12 mai 2019

 

Euro Fest-Teen / Festivalul SALUT, ADOLESCENȚA este un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai) și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene.

 

În 2019 se împlinesc 21 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Maestrul George Mihăiță și Clubul UNESCO – „Adolescenţii”.

 

În 2019, programul se va desfăşura între 6 și 12 mai 2019, în următoarele locaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Muzeul Municipiului Bucureşti, Teatrul de Comedie și Cafeneaua „Jos Pălăria”.

 

Euro Fest-Teen / Festivalul SALUT, ADOLESCENȚA este organizat de Teatrul de Comedie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti și Clubul UNESCO-Adolescenții. Parteneri: asociația Euro CulturArt și AgențiadeCarte.ro.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

În cele 20 ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.

 

http://ziua-a.ro/

 

 

 

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (Editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (Editura Brumar, 2006) a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ,,Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între 2011 și 2018, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro CulturArt, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.AgențiadeCarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 

Maestrul Mircia Dumitrescu s-a născut la 3 iulie 1941, în satul Căscioarele, județul Ilfov, fiind fiul Bălaşei (născută Dospina) şi al lui Atanase Dumitrescu. Între anii 1955-1959 urmează ciclul gimnazial la Liceul „Ion Neculce“ din Bucureşti.În perioada 1959-1965 urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, la clasa Maestrului Vasile Kazar. Din 1965 până în 1978 este profesor de desen la Liceul Nr. 6 din Bucureşti, luându-şi definitivatul, în 1968, gradul II, în 1971, şi gradul I în 1975. În 1967, devine membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi, în 1969, membru definitiv. În 2006, devine membru al Uniunii Gravorilor şi Litografilor Maghiari din Budapesta, Ungaria. Între anii 1975-1990 este secretar al secţiei de grafică al U.A.P. din România. Din anul 1979 până în anul 1989 – desenator artistic la editura Sport-Turism din Bucureşti. Din 1990 – lector universitar la Academia de Artă din Bucureşti, catedra de grafică. Din anul 2011 – profesor universitar titular. În anul 2005, devine doctor în arte vizuale, cu lucrarea ”Invenţia oculocentrică sau ispitirea Sfântului Antonie”. În perioada 1990-2008, este şeful catedrei de grafică. În anul 2005, colaborează cu Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă la proiectul lansat de academicianul Eugen Simion pentru salvarea manuscriselor eminesciene, proiect iniţiat de Iorga, Perpessicius, Călinescu şi Noica. Propune pentru reeditarea acestora o formulă inovatoare de tipărire, prin care reproducerea manuscriselor lui Mihai E minescu devine, în sfârşit, posibilă, instituind un reper cultural prezervat viitorilor cercetători şi colecţionari. În luna aprilie 2013 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual.

 

Florin Iaru (Râpă) s-a născut la 24 mai 1954, în București și este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978. Profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al Editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația „Cotidianul”. Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cîntece de trecut strada” se bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan. A fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc şi-mi pare rău(Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beţie(volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011, 2015) şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016), iar în 2017 volumul ”Sânii verzi”. Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite, Rusia etc.

 

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist cu studii masterale și doctorale în domeniul artelor vizuale. Începând cu anul 2014 predă ca asist. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte din București – FADD, dep. Design. În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de gândire din societatea noastră actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news. Cele mai recente expoziții/proiecte personale sunt: Fighting with Mozart!, Galeria Creart (București, 2018), EXTRAfaces, Galeria Uj Kriterion (Miercurea Ciuc, 2017), Fight with Mozart!, RKI – Vienna Contemporary (AT, 2017), New Wall– Calina. Spațiu de artă contemporană (Timișoara, 2017), Dada Brancusi, Galeria MB-XL (Bruxelles, BE, 2016) & Galeria Galateca (București, 2016), The Artist’s Golden Hand, Galeria FivePlus (Viena, AT, 2014) & Galeria Aiurart (București, 2013), Lenin’s Sleep, Piața Presei (Bucureşti, 2011), The Red Line, Centrul Național al Dansului (Bucureşti, 2011), The Red Carpet, Curtea Muzeului Schloss (Linz, AT, 2011), Freedom as Visual Pattern, Galeria Hampden – Incubator Art Space (Amherst, Massachusetts, USA, 2010), Me Matrix, Galeria Calina (Timișoara, 2009), Me, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal (Sibiu, 2008).

 

 

Rezidența LiterArtsecțiunea literară

 

Gabriel Cărtărescu are cincisprezece ani și învață la Școala Germană Hermann Oberth din Voluntari. A câștigat de trei ori concursul național de scriere creativă ”Locuiește în poveste” propus de Editura Arthur. A publicat în două antologii Arthur, în ”Dilematix” și are rubrică permanentă în revista ”Ordinul povestitorilor”. A fost pe locul trei la concursul național de eseuri pentru liceeni propus în 2018 de ”Dilema Veche”. A câștigat în 2018, la fotografie, Premiul I la concursul InstantAdolescența. E olimpic național la engleză. Îi plac electronicele vechi pentru că reprezintă detalii din viețile oamenilor de dinainte. Pentru el trecutul e la fel de important ca prezentul sau viitorul.

 

Ioan Coroamă (n. 30 ianuarie 2001), elev în clasa a XI a la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași. A luat premiul III la LicArt 17 și a câștigat Concursul Național de poezie „Iustin Panța” 2018. A publicat poeme în revistele Poesis Internațional, Euphorion și Steaua. A citit la Institutul Blecher, ediția 181, și la Nepotu` lui Thoreau.

 

 

 

 

 

 

Vlad C. Dragne are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Sf. Sava”. În 2017 a participat la cursul de scriere creativă ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. Scrie articole pentru revistele ”Ça va” și ”LZR”. A debutat în volumul colectiv „Matrioşka. Nouă prozatori adolescenți”, Editura Tracus Arte, 2018, și a publicat în ”Revista de povestiri” și ”iocan”.

 

Denisa Lepădatu este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri”, profil matematică-informatică intensiv, din Galaţi, o elevă eminentă, deţinătoare a peste 60 de premii şi diplome la concursurile locale şi naţionale de limba română, matematică, informatică și limba engleză. Premii literare (selectiv, cele mai importante): Premiul APLER pentru promovarea tinerelor talente pentru cele două cărţi editate în anul 2014 la editura InfoRapArt; Premiul Municipiului Galaţi pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea culturii, literaturii şi publicisticii gălăţene în rândul tinerilor; Premiul I la Concursul Naţional ”Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor” (2017), Premiul I la Concursul Naţional ”Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” (2018) organizate de Clubul UNESCO-Adolescenții; Premiul I la Concursul Naţional „Ion Creangă” – povești. Din decembrie 2015 este membră MENSA – organizația mondială a celor mai inteligenți 2% oameni de pe planetă (cu coeficient IQ de peste 132).

 

Elisa Merca are 15 ani și învață la Școala Germană Hermann Oberth din Voluntari. A câștigat de trei ori consursul național de creație ”Locuiește în poveste”, inițiat de Editura Arthur, și a apărut în trei antologii ale editurii. A debutat în ”Dilematix” și are rubrică permanentă în revista ”Ordinul povestitorilor”.  A fost selectată cu o fotografie între finaliștii concursului InstantAdolescența. Este olimpică națională la germană și la română.  Scrie pentru că îi place să alerge prin acest muzeu al cuvintelor.

 

Luca Ștefan Ouatu (n. 09.02.2000) – elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași. Debut publicistic în revista ””Steaua” (nr. iunie 2018). Premii și ateliere: Premiul 1 la LicArt ,2018. Participant la workshopul de poezie Super Lecturi: Lectură Super de poezie (Institutul Blecher, martie 2018), Poeți la Meru #6 (Zidul de Hârtie, aprilie 2018), Noaptea Albă a Poeziei (FILIT 2018), Nepotu’ lui Thoreau (24 octombrie 2018).

 

Diana Vlasa (n. 2000) este elevă la Liceul Vocațional de Artă, Târgu Mureș. În 2017, a participat la cursul de jurnalism de artă organizat de Art Encounters, iar în 2018 a participat la cursuri de scriere creativă cu Cezar Paul-Bădescu și Marin Mălaicu-Hondrari. A publicat în repetate rânduri în revistele online Literomania și Revista de Povestiri și a apărut în numărul 8 al revistei Iocan. A debutat în antologia ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți”, Editura Tracus Arte, 2018.

 

 

 

 

 

 

 

Rezidența LiterArtsecțiunea plastică

 

Maria Alexandra Bărbieru are 17 ani și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Economic Virgil Madgearu din București. A urmat cursuri de artă plastică la Școala nr.3, începând cu clasa a IV-a și terminând în clasa a VII-a. A participat la numeroase olimpiade susținute în incinta liceului Tonitza, la secțiunile de pictură,desen și modelaj, unde a cîștigat premiul I, II și mentiune. De asemenea, a participat la diferite concursuri ce au presupus și o etapă de artă, cum ar fi: proiectul „CIVITAS SENS- Susținerea egalității și a nediscriminării”, proiectul „CIVITAS- Școala mea în viitor”, concursul „Biserica, locaș de închinare” etc., câștigând în final o tabară ca premiu.

 

 

Ioana Ionescu s-a născut la Ploiești, în data de 12.12.2000. Încă de la vârsta de 3 ani, părintii au observat înclinația și bucuria ei de a desena. Înainte de a știi să scrie, s-a exprimat foarte mult și foarte precis prin desene. Pe toată perioada grădiniței, a urmat cursuri de desen în cadrul Palatului Culturii “N. Iorga”, Ploiești. Pentru că la 3 ani si 8 luni a început cursurile de pian cu o profesoară din cadrul Liceului de Artă, a fost înscrisă împotriva voinței sale la clasa de pian. La intrarea în gimnaziu, a optat pentru clasa de arte plastice. Liceul l-a început într-un Colegiu Național de matematică-informatică, însă și-a dat seama că nu poate lăsa în urmă pasiunea sa pentru desen. Astfel, a revenit în Colegiul de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești. În toti acești ani de școală, a participat la diverse concursuri de pictură, desen sau grafică, locale sau naționale, unde a obținut diverse premii. Anul acesta va absolvi liceul și își dorește să urmeze cursurile de design grafic la Universitatea de Arte din București.

 

Silvia-Ioana Niculae are 18 ani și este elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București. Este pasionată de tot ceea ce ține de manifestări artistice și culturale. A participat la numeroase expoziții, workshop-uri de film, performance-uri și activități de voluntariat. Este membru fondator al clubului de film Cinehub Tonitza, clubul de film al liceului, unde au loc proiecții în fiecare miercuri. Face fotografii de la o vârstă fragedă, adoră istoria artelor, iar în ultimii ani a descoperit domeniul colajului, pe care îl explorează constant în abordări din ce în ce mai creative.

 

 

 

 

 

Constantin Popovici are 18 ani. S-a născut  în Republica Moldova și învață de 3 ani în Timișoara. la liceul de Arte Plastice. Toată viața și-a dedicat-o artei,  în special picturii. Planul lui este de a rămâne definitiv în România, dorind să deschidă o galerie de artă (împreună cu un prieten), și, cel mai mult, să participe la concursuri și expozitii  legate de pictură, pentru ca pictura  e ceea  ce îl definește. În familia sa, venitul nu este unul demn de lăudat, însă print talentul său, înceaărc totuși sa vândă din picturile pe care le face. A participat la multe concursuri la care a primit și multe  diplome de participare, însă  printre cele mai importante sunt: premiul I la concursul național „Fantasticul din mine si din afara mea” din Arad, 2017; premiul I la concursul național de creație plastică „planeta pământ ” – Timisoara,  2018; premiul II la concursul regional de Arte vizuale, Timisoara, 2017; locul II la concursul regional de Arte vizuale, 2018. O experiență frumoasa  a fost tabăra din vara lui 2018, Tabăra Națională de Arte Vizuale  „Impresii atemporale” din Poieni Strâmbu, unde a avut parte de o săptămână plină de drumetii prin pădure și de peisaje inspiratoare pentru pictura sa.

 

Matei Rădulescu este elev în clasa a XI-a la secția de grafică a Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București. Este interesat de proiectul LiterArt deoarece consideră ca este o experiență unică în a putea învăța de la artiști vizuali consacrați.Are câteva premii în cadrul mai multor expoziții comune din cadrul liceului ”Tonitza”, printre ele numărându-se ”Centenarul României”, premiul I la expoziția proiectului ”Capitale europene”. Fiind la secția de grafică a liceului, interesele lui spre artele vizuale se duc cu preponderență spre această direcție de cercetare plastică. Este entuziasmat în a experimenta mai multe domenii de exprimare vizuală, cum ar fi fotografia sau arta digitală.

 

Maria Anastasia Soleanu – născută în București, la data de 13.03.2002, într-o familie de muzicieni. I se face remarcată atracția către desen încă de la vârsta de trei ani. În paralel cu frecventarea cursurilor gimnaziale (Școala Centrală), la vârsta de șase ani începe să urmeze cursurile Școlii de Muzică și Arte Plastice numărul 4, din București, la clasa doamnei profesoare Ioana- Lavinia Streinu, ulterior la Prof. Constantin Kessler. De-a lungul anilor participă la numeroase concursuri de arte plastice, câștigând premii la pictură, desen cât și modelaj. Are în portofoliu până în acest moment ilustrații pentru patru cărți și patru expoziții, din care două personale. Din anul 2017 este elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Este pasionată de benzile desenate și de desenele animate, avându-l ca model pe celebrul Hayao Myazaki.

 

Sânziana Maia Vieru este născută pe 24 iunie 2001 și locuiește în Timisoara. Este elevă în clasa a XI-a la liceul de arte plastice din Timișoara, unde s-a transferat în clasa a VIII-a. A făcut cursuri de desen la Fundația Culturală First de la 3 ani. În prezent, se implică în organizarea unor evenimente culturale: coordonează echipa de voluntari care se ocupă de decor la Revolution Festival de de 3 ani, precum și la multe alte evenimente locale precum -Purge Weekender, Silensia Festival, Rock la Mureș. De asemenea, se ocupă de decorul și costumele spectacolelor organizate de Teatrul Labirint Asylum.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508