Luni, 17 decembrie 2018, în cadrul evenimentului ”Gala Excelenței – România 100”, gală aflată sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale și organizată în Sala Tronului a Palatului Regal din București, Conf. univ. dr. Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române, a avut onoarea de a primi Premiul pentru Literatură „Mircea Eliade” acordat MNLR pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural național. Premiile acordate cu ocazia ”Galei Excelenței – România 100” au omagiat personalități emblematice și realizări semnificative din perioada celor 100 de ani de la Marea Unire. Astfel, au fost acordate distincții pentru activități desfășurate de Familia Regală și pentru proiecte organizate în domenii precum politica și diplomația, cultura, credința și spiritualitatea.
În cadrul evenimentului au fost prezentate costume tradiționale românești și costume contemporane, momente artistice de muzciă clasică și contemporană, un recital de colinde românești și un recital excepțional oferit de ”New Direction Gospel Choir”, invitați de onoare ai Papei de la Roma în cadrul evenimentului de Crăciun de la Vatican, organizat anul acesta.
”Gala Excelenței – România 100” este un eveniment care și-a propus să evidențieze și să premieze rezultate excepționale din domeniul culturii, artei, politicii, credinței și spiritualității, dar și din alte domenii care au contribuit la crearea identității României. Acest eveniment a reunit luni seara personalități de elită ale țării, care au marcat prin activitatea lor amplă 100 de ani de Unire și cărora li s-au alăturat oaspeți internaționali, membri ai Consiliului European, reprezentanți și invitați speciali din domeniul artei, culturii și cinematografiei din Europa, America de Nord, America de Sud și Asia, reprezentanți ai Academiei Americane de Științe ale Ospitalității.
Ioan Cristescu (n. 1965) este directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, conferenţiar univ. dr. la Universitatea Hyperion din Bucureşti, specializat în Istoria teatrului universal, fondator al Editurii Tracus Arte, președintele Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Coordonator al mai multor proiecte culturale, literare și artistice de anvergură națională și internațională: „Teatru la Muzeu” – producţie de spectacole pe texte de Matei Vişniec – regia Mircea Marin; Ioan Flora – regia Alexandru Dabija; Drumul spre Momfa, în colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj, regia Mihai Măniuţiu; Neguţătorul de ochelari, regia Dan Tudor; coordonator al „Serilor de poezie şi muzică ale MNLR” – lecturi publice ale poeţilor contemporani însoţite de muzică – 60 de ediţii; director al Festivalului anual de jazz „Jazzy Spring”, Bucureşti – 3 ediţii –, împreună cu Mircea Tiberian; realizatorul proiectului „10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România” – expoziţie vernisată în 15 oraşe din România; realizatorul proiectului „Comedia românească” – momente şi schiţe: realizator de expoziţii de anvergură naţională şi internaţională „Paul Celan – dimensiunea românească”, „Marin Sorescu, Şcoala ardeleană – iluminismul românesc” etc. Coproducător al Maratonului de Poezie şi Jazz; inițiatorul Festivalului Internațional de Poezie București; coordonatorul Festivalului Capitalelor Centenare. A debutat editorial cu volumul Dramaturgia lui Radu Stanca, Editura Muzeul Literaturii Române (2011), volum distins cu Premiul de debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În pregătire: Resurecţia oratoriei şi antiteatrul.