Anul acesta, programul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Clasic Arad este întregit de prezența a două trupe din Ungaria, de la Teatrul Naţional din Pécs și Teatrul Cetății „Gyula”.
Teatrul Naţional din Pécs are deja publicul său în Arad, spectacolele sale fiind apreciate și așteptate. După ce, în 2016, a prezentat la FITCA „Metoda Grönholm” de Jordi Galceran, în regia lui Ádám Horgas, anul acesta Naționalul din Pécs vine la Festival cu spectacolul „12 oameni furioși” de Reginald Rose, în regia lui László Méhes. Doisprezece jurați trebuie să decidă soarta unui tânăr acuzat de a-și fi omorât tatăl. Un excelent pretext ales de dramaturg pentru a scoate la iveală cele mai ascunse cotloane ale firii omeneşti, dar şi o lume plină de prejudecăți, mereu actuală. Un spectacol de suspans, o poveste pasionantă despre dreptate, justiţie, temei, un spectacol despre oricare dintre noi.
Reprezentația este programată în a doua zi de Festival, vineri, 16 noiembrie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Clasic din Arad și are traducere în limba română.
Cea de-a doua prezență internațională în cadrul Festivalului de Teatru Clasic Arad este spectacolul „Rosencrantz și Guildenstern sunt morţi” după Tom Stoppard, pus în scenă de Tapasztó Ernő (director artistic al companiei de teatru Aradi Kamaraszínház) și programat duminică, 25 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare.
Spectacolul este o coproducție Teatrul Cetății „Gyula” (Ungaria), Compania de teatru Aradi Kamaraszínház și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Distribuția spectacolului este formată din actori ai celor trei instituții partenere: Tege Antal, Gulyás Attila, Megyeri Zoltán, Lung László Zsolt, Alexandra Gîtlan, Köleséri Sándor, Éder Enikő, Lovas Zoltán și Iulia Pop.
Pentru rolul Rosencrantz, actorul Tege Antal a primit prestigiosul premiu „Őze Lajos” pentru Cel mai bun rol masculin la Festivalul Shakespeare din Gyula (Ungaria).
În ultima seară de Festival, două personaje secundare shakespeariene, pe care dramaturgul și scenaristul britanic Tom Stoppard le-a scos din anonimat în 1967, vă invită la un spectacol deopotrivă comic şi filosofic.
Spectacolul are traducere în limba română și este recomandat tinerilor peste 16 ani.
A mai rămas o săptămână până la începutul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, timp de plăcută așteptare, dar și timp pentru a vă cumpăra bilete. Revenim cu noi informații și povești despre cele 11 zile pline de teatru la Arad.
ORGANIZATORI ŞI PARTENERI
Eveniment organizat de: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad alături de Consiliul Local al Municipiului Arad şi Primăria Municipiului Arad
Parteneri: BavariaCarsArad, MedLife, Zemix, Hotel Phoenix, Urbanna, GI Motor, Activ Club, Mix Studio, Hueman Advertising
Parteneri media: TVR Timişoara, Radio România Cultural, Radio România Timişoara, Radio România Arad, Ziarul Metropolis, Yorick, INARAD.TV, Radio Arad, TV Arad, Pro FM, Glasul Aradului, Arad Culture, Arad Online, Jurnal Arădean, ARQ – ştirile care te deşteaptă, Special Arad, Vestic.ro, Ghidul Arădean, Party Arad, News-AR, LiterNet, Modernism, bookhub, Agenția de Carte