spot_img

S-a deschis traseul urban ”Arta la intrare. Identitar”

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, la galeria Galateca, a avut loc evenimentul de deschidere al traseului urban ”Arta la intrare. Identitar”, ediția a doua, 2018, inițiat de Asociația Culturală Neo Art România, Astfel a început etapa a doua a proiectului ce aduce Arta în drumul vostru, cu prezentarea celor 32 de spații partenere în 4 orașe: București, Iași, Râmnicu Vâlcea și Cluj. Expoziția de tip “work în progress”, ce are ca scop documentarea și prezentarea proiectului, a debutat pe 1 noiembrie cu prezentarea celor 11 artiști seniori invitați: Mihai Zgondoiu– Berlin, Cosmin Paulescu – Paris, Patricia Teodorescu – Viena, Cătălin Hrimiuc – Bruxelles, Gheorghe Dican – Râmnicu Vâlcea, Felix Aftene – Iași, Ioana Olahuț – Cluj, Ghenadie Popescu, Radu Ştefan Crețu, și Sergiu Chihaia, București.

În cadrul prezentării de tip Artist talk, moderată de Miruna Moraru, au fost dezvăluite harta noului traseu urban, spațiile partenere ce vor găzdui lucrările de artă și cei 26 de tineri artiști câștigători ai apelului de proiecte:


Adriana Florea Băloiu / Alexandru Burlacu / Diana Butucariu / Bogdan Cazacincu / Ingrid Cosma / Roberta Curcă / Alexandru Dascălu / Carmen Denisia / Dragoș Dumitrașcu / Daniela Gaie / Irina Iliescu / Vlăduț Mavriche / Andreea Medar / Sorina Maria Mihalache / Teodor Moise / Alexandra Mureșan / Radu Panait / Radu Pandele/ Smaranda Pîrvan Pompiliu / Laura Pop / Claudia Pușcașiu / Diana Roșca / Lucia Spînoiu / Maria Tabarcea / Laura Trăilă / Sabina Tupan

Traseul urban bucureștean include  Teatrul NOTTARAOrdinul Arhitecților din RomâniaTeatrul Odeon, Centrul de Creație, Artă și Tradiție CREART, ArCUB, Hotel Novotel, Nespresso Mall Băneasa Biblioteca Centrală Universitară, Teatru Mic, Galateca, NH Hotel, Global Worth Tower, Teatru Bulandra, Centrul Național al Dansului, Hotel Cișmigiu, NOD Makerspace, Global Worth City Offices, Global Worth Victoriei Tower, Universitatea Națională de Arte, Muzeul Național al Literaturii Române, The Institute Cafe, ICR, Muzeul Național al Literaturii Române  Casa Anton Pann. Artă la intrare își continuă traseul în Râmnicu Vâlcea – Teatrul Ariel, Cluj – Bookcorner/Librarium, Iași – Complexul Muzeal Moldova  și Palatul Culturii. Seniorii acestei ediții, invitatul special, artistul moldovean Ghenadie Popescu expune la Ambasada Republicii Moldova, Radu Ştefan CREŢU la Atelier 020303,  Sergiu CHIHAIA UNARTE, Gheorghe DICAN Primăria Râmnicu Vâlcea, Felix AFTENE Complexul Muzeal Moldova Iași. 

 

 ARTA LA INTRARE.IDENTITAR, pornește de la sintagma – Aducem ARTA în drumul vostru – și propune o alternativă inovatoare, de a familiariza un public divers cu arta contemporană, în acest an al  Centenarului României Moderne.

Asociaţia Culturală NeoArt România a iniţiat cea de a doua ediţie a proiectului Arta la intrare, ce va avea loc în perioada octombrie-decembrie 2018, având ca scop promovarea tinerilor artişti prin sistem de apel de proiecte, precum și prezentarea lucrărilor unor personalități ale culturii noastre vizuale contemporane.

Conceptul de a aduce lucrări de artă la intrarea în clădiri eterogene din București, precum și în alte spații din țară și străînătate este unul inovator, publicul fiind familiarizat într-un mod neconformist cu artă contemporană, fără a fi nevoie de prezentări tradiționale în galerii și muzee, însă cu un concept curatorial profesionist. Manager de proiect : Anca Boeriu.

Partenerii strategici sunt Institutul Cultural Român, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea Națională de Arte din București şi este co-finanțat de Ministerul Culturiiși Identității Naționale .


Parteneri: NespressoAQUA Carpatica Domeniile Samburesti

Eveniment facebook : https://www.facebook.com/events/2192494984402637/

Detalii : www.neoartromania.ro

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508