Miercuri, 7 noiembrie 2018, ora 17.00, la Biblioteca Metropolitană din București, Str. Tache Ionescu nr. 4, editura Meteor Press vă invită la lansarea volumului ”Tracii. Oameni, zei, războaie”, de Sorin Paliga, Alexandra Comșa, Cătălin Borangic.
Lucrarea de faţă poate fi încadrată în categoria numită uneori haute vulgarisation sau, într-un limbaj mai simplu: cu multe detalii ştiinţifice, dar într-un stil cat mai accesibil tuturor celor pasionaţi de istorie, în general, şi de istoria autohtonilor traci, în particular. O lucrare cum este aceasta, care doreşte să abordeze credinţele, mitologia şi religia tracilor, trebuie să răspundă şi altor întrebări:
Când, unde şi cum s-au format şi s-au răspândit tracii?
Au avut tracii un sistem mitologic închegat?
Au avut un sistem religios, cu alte cuvinte, au avut un sistem instituţional al sacralităţii?
Cum s-a produs romanizarea tracilor şi până la ce dată putem vorbi de traci în sens etnic, lingvistic şi cultural?
Lucrarea pe care o propunem aici cititorilor nu este unicat în literatura de la noi, este însă prima şi – deocamdată – singura care propune un dialog permanent între datele lingvisticii comparate, pe de o parte, şi cele oferite de studierea textelor vechi, antice şi postclasice, dar şi a tradiţiilor populare, a folclorului, pe de altă parte.
Este o lucrare interdisciplinară, în care abordării lingvistice (Sorin Paliga) i se adaugă o abordare antropologică asupra mitologiei şi credinţelor traco-dacilor (Alexandra Comşa), precum şi o abordare arheologică a relaţiei dintre arme şi lupte, pe de o parte, şi lumea sacrului, pe de altă parte (Cătălin Borangic).
În acest fel, cititorii vor putea avea o privire de ansamblu asupra lumii tracilor, asupra credinţelor şi divinităţilor, asupra moştenirilor şi supravieţuirilor acestei lumi străvechi.