În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018 s-a desfășurat prima Tabăra Cantus Mundi, care a reunit 60 de copii și tineri aparținând celor 18 comunități etnice din România. Timp de 5 zile, la Casa Pelerinul din Durău, județul Neamț, copiii și tinerii au luat parte atelierele educativ-culturale și activitățile recreative incluse în programul taberei: ateliere de dicție, ateliere de cor și de creație, proiecții video, teatru de improvizație și drumeții. Participarea a fost gratuită. Evenimentul a fost organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi, în parteneriat cu Departamentul Pentru Relații Interetnice, cu sprijinul Primăriei Bucureşti, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive.
Tabăra Cantus Mundi s-a încheiat prin Spectacolul „Scena talentelor” realizat în întregime de către cei 60 de copii și tineri. Toți participanții au pregătit un moment artistic, prilej de a evidenția ceea ce au învățat alături de specialiști ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Spectacolul a cuprins momente muzicale, scurte reprezentații de teatru și o expoziție a desenelor și a obiectelor de design realizate în timpul atelierelor de creație.
În perioada 21 – 25 noiembrie, la Brașov, va avea loc cea de a doua Tabără Cantus Mundi prin care se continuă promovarea diversităţii lingvistice şi etnoculturale, cultivarea valorilor comune, a toleranţei şi a dialogului intercultural. Aceste proiecte fac parte din strategia de intensificare a activității Programului Național Cantus Mundi prin care se dorește realizarea a cât mai multor evenimente cultural-educative dedicate copiilor și tinerilor din România. În acest sens, Turneul Național de Crăciun, pe care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” îl va desfășura în perioada 8 – 20 decembrie va aduce pe marile scene din România mii de copii și tineri din rețeaua Cantus Mundi.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela aproape 1.000 de coruri. 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.