Ziua de 23 octombrie – a cincea zi din Festivalul Naţional de Teatru 2018 – se constituie într-un moment special, pentru că se află sub semnul regizoarei Cătălina Buzoianu căreia îi este dedicată, după cum știți, cea de-a 28-a ediție a FNT. Sub genericul Artistul FNT 2018: Cătălina Buzoianu sunt programate astăzi câteva evenimente legate direct de prezența și activitatea acestei mari personalități a culturii române care a influențat profund scena autohtonă în ultimii 50 de ani.
Astfel, în Sala CINETIC a HUBului FNT, se va desfășura, începând cu ora 16.00, un eveniment special, intitulat „ Vorbind despre Cătălina” – o întâlnire de suflet cu inegalabila creatoare de teatru și îndrumătoare de destine în teatrul românesc. Va fi lansat volumul „ Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis” – antologie semnată de Florica Ichim și Irina Zlotea și editată de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi prin Editura Cheiron, 2018
O altă lansare de carte va avea loc de la ora 19.00 Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8). Este vorba de volumul „Dimineaţa pierdută”, dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul omonim al Gabrielei Adameşteanu.
În continuare, la ora 20.00, actorii Roxana Guttman și Mihai Nițu vă așteaptă în Mansarda Muzeului Naţional al Literaturii Românela spectacolul de poezie „A(m) iubi(t) iubirea” – un florilegiu din poeziile Ninei Cassian adaptate rostirii scenice de Roxana Guttman și Cătălina Buzoianu, în coordonarea artistică a regizoarei Cătălina Buzoianu.
„Fiecare nouă iubire este o speranţă”, obişnuia să spună Nina Cassian. „Am avut iubiri fericite şi iubiri nenorocite. Adică iubiri care m-au lăsat, m-au părăsit, m-au trădat. Sau după ce m-au iubit mi-au spus «eşți atât de grozavă şi ADIO»… şi m-au lăsat. Pasiunea este devastatoare. Iubirea este minunată, însă pasiunea este foarte periculoasă. Ce e aia fericire? În ce constă fericirea? Cine a dobândit fericirea? Poate că o ai şi nu-ţi dai seama de asta. E complicat. Eu am fost fericită. Ştiu sigur că am băut din această licoare vrăjită”, spunea poeta.
Potrivit creatorilor săi, spectacolul „A(m) iubi(t) iubirea” s-a născut „din dorința și nevoia de a spune lucrurilor pe nume, iubirii pe nume, trădărilor, viselor, VIEȚII pe nume… Toate vin să întregească imaginea a ceea ce ar trebui să ne vegheze clipele vieții, IUBIREA”.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 28-a
EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
19 – 29 octombrie 2018
Organizatori, parteneri
PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Primăria Municipiului Bucureşti
PRODUCĂTORI:
UNITER – Uniunea Teatrală din România
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
SPONSOR PRINCIPAL:
BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
PARTENERI:
ICR – Institutul Cultural Român
ITI / Institutul Internaţional de Teatru
PARTENER MEDIA PRINCIPAL:
ADEVĂRUL
SPONSORI:
Farmexim/Iubește Teatrul
Borsec
Domeniile Blaga
Madd Electronics
Nespresso
MOL România
PARTENER DE MOBILITATE:
Ţiriac Auto
EVENIMENT REFLECTAT DE:
Televiziunea Română
PARTENERI DE TRADIŢIE:
Societatea Română de Radiodifuziune
RFI România
EVENIMENT VĂZUT DE:
Radio Guerrilla
PARTENERI INSTITUŢIONALI
Teatrul Odeon
Teatrul Metropolis
Teatrul ACT
Teatrul L.S.Bulandra
Teatrul Mic
Teatrul Principal – Sala Rapsodia
Centrul de Teatru Educațional Replika
unteatru
Apollo111
POINT
Teatrul de Comedie
Teatrul Țăndărică
Tranzit.ro
Muzeul Național al Literaturii Române
Teatrul Dramaturgilor
ARTMARK
LINOTIP
Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Naţional Peleş
Librarium
LES FILMS DE CANNES A BUCHAREST
PARTENERI CULTURALI:
SMART FM
Radio Clasic
PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:
Radio Europa Liberă
Deutsche Welle
PARTENERI MEDIA:
PRIMA TV
Marie Claire
Harper’s Bazaar
Femeia
Cosmopolitan
Ziarul Metropolis
Phoenix Media
Unica
Avantaje
Psychologies
Elle
CLUBUL FNT:
Restaurant Burebista
PARTENER DE MONITORIZARE
MediaTrust