Joi, 18 octombrie 2018, la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), Tudor Ganea va citi fragmente din noul său roman, Porci, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autor: Luminița Corneanu, Mitoș Micleușanu. Moderatoare: Nona Rapotan.
Într-o Românie închisă pentru străini, într-un viitor îndepărtat, Marele Vătaf conduce cu mînă de fier. Savanţii au făcut descoperiri epocale sub înţeleapta lui îndrumare şi au reuşit să prelungească viaţa oamenilor cu sute de ani, iar porcii au un rol crucial pentru tinereţea veşnică. Totul se obţine însă cu sudoarea frunţii, iar fiecare român trebuie să muncească pînă la epuizare pentru a trăi în acest paradis. Vătaful are şi opt Căluşari care veghează la bunul mers al lucrurilor, vînează Cuiburile de Iele, în care se plănuieşte răsturnarea ordinii naţionale cu ajutorul nucilor şi al rîşilor, şi stîrpesc răul din faşă. Dar ceva se întîmplă în Gruiu, sat aflat sub autoritatea falnicului Căluşar al Ilfovului, favoritul Vătafului, şi o înaltă trădare se conturează chiar în locul în care inocenţa ar fi trebuit să fie la ea acasa… Jocuri-pasiune pentru adulţi, drone, o nouă religie, porci şi porcari, dictatori şi disidenţi, lupte pe viaţă şi pe moarte – toate acestea sunt mici piese angrenate în monstruoasa maşinărie creată de Tudor Ganea în Porci, o distopie cu accente etno ce debordează de fantastic şi fantezie.
Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) este arhitect. A debutat în 2016 cu romanul Cazemata (Polirom), pentru care a primit premiul „Tînărul prozator al anului 2016”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei Observator cultural, premiul „Nepotu’ lui Thoreau” (debut) şi a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor (debut). Este prezent în antologia European First Novel Festival (Budapesta, 2017). În 2017 i-a apărut cel de-al doilea roman, Miere, tot la Editura Polirom, distins cu premiul „Tînărul prozator al anului 2017”. Fragmente din romanele sale au fost traduse în limbile maghiară, turcă, italiană, franceză, spaniolă şi engleză.