Pe 14, 15 şi 16 septembrie 2018, de la ora 19:30 , în Parcul Dumbrava din Călărași, vor avea loc trei seri de film românesc, în cadrul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Trei producţii cinematografice recente, trei tonalităţi diferite şi o certitudine: succesul de public. AgențiadeCarte.ro este partener media.
Pe 14 septembrie, va rula comedia „Două lozuri”, semnată de Paul Negoescu. Şi americanii au apreciat-o, considerând-o cea mai bună comedie, la Festivalul de Film de la Fort Lauderdale.
Regizorul-scenarist s-a inspirat din „Două loturi”, a lui I. L. Caragiale, dar a adus povestea în ziua de azi. Dacă în nuvela clasică, un funcţionar se crede bogat pentru o clipă, doar pentru a descoperi că numerele câştigătoare sunt exact invers, în filmul produs în 2016, biletul de loterie câştigător este furat. Iar păgubaşii (Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă) pornesc într-o goană nebună, într-o Dacie obosită, în căutarea hoţului care i-a lăsat fără de noroc. Eterna Românie!
A doua zi, continuăm cu o călătorie în tărâmul memoriei, cu multipremiata peliculă “Octav”, care reprezintă debutul în filmul de ficţiune, în 2017, al regizorului Serge Ioan Celibidachi. Marcel Iureş a primit şi el mai multe premii internaţionale, pentru interpretarea rolului principal, cel al bătrânului care revine în locurile copilăriei sale şi retrăieşte cu nostalgie, trecutul său frânt. Un flux al aducerii aminte, iscat de reîntâlnirea cu prietena sa din copilărie.
Regizorul a lucrat la scenariul acestui film vreme de 30 de ani, iar temele acestui joc între real şi imaginar au evoluat odată cu el. Iar asemănarea chipului lui Octav, cu cel al celebrului tată al regizorului, muzicianul Sergiu Celibidache, poate nu e întâmplătoare.
Pe 16 septembrie vă lăsăm să vă convingeţi că, dacă ai de spus o poveste adevărată, o poţi face şi în film. Aşa cum a făcut preotul Ciprian Mega, cu pelicula “Dimineaţa care nu se va sfârşi”. De ce un preot? Fiindcă el ştie istoria tristă a unei românce aflate în exil, o fată din milioanele de cetăţeni ai acestei ţări, care n-au avut soluţie de viaţă acolo unde s-au născut şi au plecat s-o caute în alte zări. Recurgând la mijloace cinematografice, preotul devenit cineast lansează publicului său întrebarea: mai există salvare pentru sufletul tău, după ce ai căzut în păcat?
Aşadar, vă aşteptăm la film. Nu doar în aer liber, ci şi cu intrare liberă.
Nu rataţi, că nu mai venim decât la anul!
Program Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale
14 – 16 septembrie 2018 , la SCENA din PARCUL DUMBRAVA
Vineri, 14 septembrie, ora 19.30: DOUĂ LOZURI
Scenariul şi regia: Paul Negoescu
Cu: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu
Sâmbătă, 15 septembrie, ora 19.30: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi;
Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu
Duminică. 16 septembrie, ora 19.30: DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI
Regia: Ciprian Mega
Cu: Ela Ionescu, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță
Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.
***
„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).
Parteneri media: All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, Roportal,
În parteneriat cu: Primăria Municipiului Călăraşi
Website: www.caravanafilm.ro