Vineri, 7 septembrie 2018, ora 11.00, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează lansarea lucrării în două volume „Doi plisnoți care au trecut Prutul” (2018, Ed. Tipo Moldova) de Nicolae Bacalbașa și Gheorghe Bacalbașa. Evenimentul va avea loc în incinta bibliotecii, în sala de conferințe „Alexe Rău”.
La manifestare vor fi prezenți cei doi autori, precum și acad. Mihai Cimpoi, d-na Veronica Bantos, șef sectie marketing din cadrul bibliotecii și acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău, care vor vorbi despre inedita apariție editorială.
Moldova
Medicii și scriitorii Nicolae și Gheorghe Bacalbașa și-au asumat să prezinte în cele două volume de peste 600 de pagini evenimente, idei, atitudini, consecințe despre despre drama elitei basarabene prinse în chingile istoriei. Cartea este o epopee de familie prinsă în vârtejul încercărilor de tot felul în timpul unor vremuri tulburi și, totodată, o istorie neconvențională despre trecutul Basarabiei, despre deportările și destinul tragic al unor oameni aflați „sub vremi”.
Parteneri media: TVR Moldova, Radio Chişinău şi Radio Datina.