În noul său roman autobiografic, Paulo Coelho reînvie visul de iubire și pace universală al generației hippie. Paulo, un tânăr brazilian care își dorește să devină scriitor, străbate lumea în căutarea libertății și a sensului profund al existenței. Călătoria lui inițiatică pornește din America de Sud și se încheie în Orient, o experiență care îi va da șansa unor transformări profunde. ”Hippie”, a douăzecea carte scrisă de Paulo Coelho, este un roman despre găsirea propriului drum, despre căutarea spirituală și curajul de a lua decizii, despre solidaritate și toleranță și, mai ales, despre importanța călătoriilor în construirea identității.
La începutul anilor 1970, două locuri erau cele mai importante din lume: Piccadilly Circus din Londra și Piața Dam din Amsterdam. Un fir invizibil îi unea pe cei care ocoleau turismul de masă și tot ce ținea de „bunul-gust al oamenilor așezați“: știrile cele mai importante pentru tinerii hippie circulau prin „Poșta invizibilă“. Astfel erau cunoscute locurile de întâlnire ale hipioților, la fel ca datele marilor concerte, traseele călătoriilor inițiatice și pelerinajelor către locuri cu puternică încărcătură spirituală.
În septembrie 1970, Paulo călătorește la Amsterdam, atras de faima Pieței Dam, unde tineri îmbrăcați în haine neobișnuite, cu flori în păr și șiraguri de mărgele la gât, se strângeau să mediteze, să cânte sau să discute despre libertatea sexuală, despre limitele conștiinței și căutarea adevărului lăuntric. Aici o întâlnește pe Karla, o tânără olandeză, inteligentă, seducătoare, independentă, care își aștepta partenerul predestinat pentru a ajunge în Nepal.
Cei doi se îmbarcă la bordul legendarului Magic Bus, care străbătea Europa și Asia Centrală până la Kathmandu, împreună cu alți tineri, fiecare având povestea sa și fiecare având parte, de-a lungul acestei călătorii, de întâmplări ce-i vor marca destinul. Pentru Paulo și Karla, călătoria cu Magic Bus se dovedește a fi prilejul de a explora relația ce se înfiripă între ei, o adevărată poveste de dragoste, a cărei amintire o vor păstra mereu vie.
La Istanbul, Paulo trece printr-o serie de experiențe inițiatice care îi dau posibilitatea să descopere valori și principii ce-l vor ghida întreaga viață.
„Înainte de a începe să scriu Hippie, m-am întrebat: oare le mai pasă oamenilor de această impresionantă mișcare? Dar cartea era în sufletul meu și n-am putut să nu-mi spun povestea.“ – Paulo Coelho
Reacții din presa internațională:
„Hippie este cel mai autobiografic roman al lui Paulo Coelho, o carte în care celebrul autor brazilian ne povestește pentru prima dată despre anii nebuni din perioada hippie. O incredibilă odisee, care debutează în epoca dictaturii militare din Brazilia, când Paulo Coelho avea numai 23 de ani.“ – Bernard Lehut, RTL France, www.rtl.fr
„Hippie readuce cititorul în acei ani – irepetabili pentru unii – ai bucuriei de a trăi și ai curiozității. Anii în care oamenii credeau cu adevărat că revoluția ar putea fi făcută cu flori și că visele pot deveni realitate. Întotdeauna.“ – Il Giornale de Vicenza, Italia
„O narațiune a inițierii plină de răsturnări de situație și de fantezie.“ – Le Parisien, Franța
„Odată ce am terminat de citit Hippie, am simțit o dorință nebună să cutreier lumea, dimpreună cu o vagă senzație de invidie pentru vremuri în care puteai să faci doar ce îți dicta inima – într-un fel pentru că butonul «like» nu fusese încă inventat și nimeni nu trăia ca să fie pe placul cuiva. Ci doar ca să se bucure de viață.“ – Ela Magazine, O Globo, Brazilia