Stagiunea 2018-2019 se va desfăşura sub semnul aniversării Centenarului, dar şi al aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” (1868) și a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român (1888). Primele concerte sunt planificate pentru zilele de joi, 4 si vineri, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Mult îndrăgitul pianist și dirijor Christian Zacharias va conduce Orchestra simfonică a Filarmonicii într-un program Beethoven.
În această toamnă, în continuarea stagiunii aniversare 2018-2019, în Sala mare a Ateneului Român, dirijori și soliști de renume internațional vor fi oaspeții Filarmonicii bucureștene, printre care dirijorii Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, Alexander Walker, Camil Marinescu și soliştii Misha Maisky (violoncel), Lukasz Krupinski (pian) ş.a.
„Deschiderea stagiunii 2018-2019 este o bună ocazie de a reintroduce în atenţia opiniei publice concertele primei instituţii muzicale din Români, aflată în elita muzicală europeană. O stagiune consistentă, angajând nume consacrate din lumea muzicală şi academică în evenimente culturale – concerte, conferinţe, expoziţii etc. – de înaltă ţinută. Insistăm să păstrăm cu rigoare şi consecvenţă activităţi culturale care să omologheze un spaţiu al excelenţei spiritului rafinat. România are imperativă nevoie de a-şi ameliora imaginea în lumea democrată civilizată, iar cultura de performanţă, susţinută şi promovată inteligent, poate juca un rol esenţial. Filarmonica George Enescu se străduieşte să slujească responsabil acest deziderat”, declară domnul Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu“.
Joi, 4 și Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 Ateneul Român
Deschiderea stagiunii simfonice aniversare 2018-2019
Filarmonica „George Enescu” – 150 de ani
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor si solist – CHRISTIAN ZACHARIAS
Program
Ludwig van Beethoven
Creaţiunile lui Prometeu, op. 43 (selecţiuni)
Concertul nr. 3, în do minor, pentru pian şi orchestră, op. 37
Simfonia nr. 2, în re major, op. 36
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro
Christian Zacharias este unul dintre cei mai distinşi pianişti ai generaţiei sale. Cunoscut pentru profesionalismul și intransigența sa, Christian Zacharias s-a afirmat pe plan internaţional, câştigând premiul Competiţiilor de la Geneva şi de la Van Cliburn. În 1975 a obţinut premiul I la Competiţia Ravel de la Paris, iar în 2000 a debutat în Statele Unite, dirijând Orchestra Filarmonicii din Los Angeles. În 2006 a condus Orchestra Filarmonică din New York. A devenit director artistic al festivalulului anual Mozart al Orchestrei Simfonice din Barcelona, dirijor principal al Orchestrei de Cameră de la Lausanne (din 2000), dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Göteborg (din sezonul 2002/2003). A susținut recitaluri camerale, împreună cu Cvartetul Alban Berg, Cvartetul Leipziger, Heinrich Schiff şi Frank Peter Zimmermann. A înregistrat pentru casa EMI până în 1997, după care a semnat un contract cu Dabringhaus şi Grimm. Volumul III al concertelor pentru pian de Mozart – înregistrat cu Orchestre de Chambre de Lausanne – a fost laureat cu „ECHO Klassik 2008”, volumul IV al acestei serii cu „Diapason d’Or” şi cu „Choc du Monde de la Musique”. În ianuarie 2007, Christian Zacharias a fost distins cu Midem Classical Award „Artistul anului” la Cannes.
Filarmonica „George Enescu”/ Biroul de presa
E: info@fge.org.ro
A: str.Franklin nr. 1-3, sector 1, Bucuresti
T: +40-21-315 0024
+40-21-315 2567
T: +40-21-315 6875 – Casa de Bilete