Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunță premiera spectacolului ”Romeo și Julieta”, după William Shakespeare, în viziunea dramaturgică și în regia lui Yuri Kordonski, sâmbătă 29 și duminică 30 septembrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Studio. Piesă a contrariilor izbitoare, a antagonismelor poetice și a conflictelor devastatoare, strop de iubire într-un ocean de ură, ”Romeo și Julieta” vă invită să meditați asupra lumii de azi. Tragica poveste a îndrăgostiților din Verona, reprezentând două familii aflate într-o încleștare pe viață și pe moarte, într-o societate dominată de ură și de răzbunare, sufocată de violența atât de familiară vremurilor noastre, în care diferența dintre sexe aproape că s-a șters în cavalcada aiuritoare pentru dominație, se dovedește la fel de vie și de acută ca la vremea scrierii sale.
Cu această nouă montare, Yuri Kordonski revine la TNB după 13 ani de la spectacolul de mare succes Inimă de câine după Bulgakov, avându-l pe Marius Manole în rolul câinelui vagabond Sarik, creație ce l-a propulsat în topul celor mai talentați actori tineri.
Între timp, în biografia artistică a regizorului rus stabilit în America s-au adăugat alte câteva spectacole importante pe scenele românești: „Unchiul Vania” de Cehov (Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună regie), „Căsătoria” de Gogol, „Crimă şi pedeapsă” după Dostoievski, precum şi „Îngropaţi-mă pe după plintă” după Pavel Sanaev, toate montate la Teatrul Bulandra din Bucureşti, răsplătite cu numeroase premii de interpretare. La Gala Premiilor UNITER, spectacolul „Ultima zi a tinereţii, după Tadeusz Konwicki, de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, a primit în anul 2012 Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar în 2017, În adâncuri de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj – Premiul pentru cea mai bună regie. Alte distincţii internaţionale pentru munca sa sunt Lumina de Aur (St. Petersburg), Premiul Uniunii Teatrelor Europene pentru cea mai bună montare, precum și premii ale Ministerului Culturii din România. Începând cu anul 1989 a pus în scenă piese de teatru în peste 20 de țări ale lumii, depășind 40 de montări până în prezent.
Spectacolul Romeo și Julieta promite o surpriză atât pentru spectatorii care se așteaptă la o montare clasică a capodoperei shakespeariene, cât și pentru ”fanii” regizorului rus, care îl vor descoperi în cu totul altă ipostază decât cea cunoscută din spectacolele regizate până acum în teatrele bucureștene.
Regizorul împreună cu distribuția deschid o excelentă perspectivă modernă asupra tragediei Romeo și Julieta, lăsând viața și energia debordantă a tinereții să-și afle nestingherit drumul spre inima spectatorilor de orice vârstă.
Din ampla distribuție fac parte actorii: Marius Manole, Răzvan Vasilescu, Ioan Andrei Ionescu, Costina Cheyrouze, Florentina Ţilea, Lari Giorgescu, Victoria Dicu, Mihai Calotă, Ada Galeș, Emilian Mârnea, Rodica Ionescu, Cosmina Olariu, Eduard Adam, Florin Călbăjos.
În rolurile titulare: Crina Semciuc și Ionuț Toader.
Decorul poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar, costumele le-a realizat împreună cu Ioana Smara Popescu, iar coregrafia îi aparţine lui Florin Fieroiu.
Spectacol nerecomandat copiilor sub 14 ani.
Următoarele spectacole vor avea loc în zilele de 10 și 11 octombrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Studio.