Gáspár György este custode de povești de viață și „reparator“ de relații, cu o experiență de 12 ani în psihologia clinică și psihoterapia de cuplu și familie. Este cofondator al platformei paginadepsihologie.ro și inițiator al programului național #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia. E membru al Colegiului Psihologilor din România și autorul cărților Copilul invizibil (Curtea Veche Publishing, 2016), Revoluția iubirii (Editura Pagina de Psihologie, 2017) și Mindfulness urban (Curtea Veche Publishing, 2018). Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Gáspár György despre cea mai recentă carte a lui, despre mindfulness și despre ce înseamnă #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.
Primul interviu pe care l-am realizat împreună a avut loc în 2016, cu ocazia debutului tău editorial cu volumul Copilul invizibil. De atunci, nu numai că ai mai publicat încă două cărți, Revoluția iubirii și Mindfulness urban, dar ai continuat să te implici în multe alte proiecte. După haștag-ul #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia, cei care îți urmăresc pagina de Facebook sau/și citesc paginadepsihologie.ro au descoperit un nou haștag: #LoveIsFun. Spune-mi, te rog, câte ceva despre ele. Care e povestea lor?
#RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia este cel mai ambițios proiect al meu sau, mai bine zis, al nostru, al echipei de la Pagina de Psihologie, și din fericire deja a auzit foarte multă lume de faptul că relațiile nu sunt frișca de pe tort – acestea trebuie cultivate, fiindcă de calitatea relațiilor noastre depinde calitatea vieții. Iar la evenimentul Epic Talk de pe 20 octombrie, ne vom aduna mai bine de 600 de persoane, pentru a face și mai mare această revoluție. E o mare mândrie pentru noi să-i avem alături pe tot mai mulți români – din această toamnă, ni se alătură Andreea Esca, Mirela Retegan, Oana Moraru și Adi Hădean.
#LoveIsFun este un proiect care a ajuns la mine într-un moment în care aveam nevoie să aduc un suflu nou în cariera mea. În ianuarie 2017, primesc un telefon și vocea de la celălalt capăt îmi spune: „Bună, sunt Andreea Esca și aș vrea să ne vedem, să-ți propun un proiect“. Așa s-a născut primul live despre promovarea sănătății relaționale și cultivarea inteligenței erotice din România. În fiecare seară de miercuri, împreună cu inconfundabilul Bogdan Nicolai, ne puteți vedea pe pagina de FB A List Magazin, ca să întoarcem relațiile și erotismul pe toate părțile.
Spui în Mindfulness urban: „Curajul, compasiunea și conectarea par idei bune în momentele de pace sau de lipsă a problemelor, însă inutile sau pură teorie în situații de vâltoare emoțională și de durere sufletească“. Cum depășești tu astfel de situații?
Greu, ca să fiu foarte sincer. Dar pe zi ce trece, parcă îmi iese tot mai bine. Curajul, compasiunea și conectarea sunt valorile mele de viață – mai este și credința, dar despre aceasta am evitat să vorbesc în public. Inițial, asemenea valori îmi păreau doar niște idei simpatice, deoarece – când îmi era cu adevărat greu – sensul lor părea să se risipească și nu mai aveam încredere în ele. Până în momentul în care mi le-am notat și le-am făcut vizibile zi de zi, în diferite locuri din jurul meu. În prezent, atunci când mă simt copleșit de emoții sau sunt bombardat de gânduri negative, respir și mă întreb ce-ar însemna să dau dovadă de curaj, compasiune și conectare. Și este surprinzător că mintea devine mai lucidă și calea pe care am de mers, mai clară. Sigur, este un proces care trebuie exersat sistematic, dar – din fericire – rezultatele nu întârzie să apară.
Mindfulness urban este o carte foarte bine structurată, care poate fi citită cu încredere și de cei pentru care mindfulness pare ceva „de neatins“. M-am bucurat să citesc precizarea ta de la pagina 92: „Mindfulness nu înseamnă gândire pozitivă“, mai ales că apoi ai continuat la pagina 96 cu mărturisirea asta: „Aveam un conflict interior, în ceea ce privește ideea de mindfulness“. Exercițiile și exemplele sunt și ele menite a ajuta cititorul să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă, de fapt, mindfulness. Îi sfătuiești pe cei care îți calcă pragul cabinetului să încerce să practice tehnica aceasta? Cât de receptivi sunt românii vizavi de ea?
Mă bucur când spui că e o carte bine structurată. Cred că avem nevoie de cât mai multă claritate, atunci când vine vorba despre ceva nou – așa cum e practicarea stării de mindfulness sau de prezență conștientă. Răspunsul este că, da, majoritatea clienților mei gustă puțin și din practica mindfulness, chiar dacă nu vorbim foarte mult despre asta. La fel se întâmplă și în grupurile de formare sau la diferitele evenimente la care sunt invitat ca trainer sau speaker. Mindfulness înseamnă conectare cu sine și cu cei din jur, iar conexiunea se poate produce în foarte multe moduri.
Unii români sunt extrem de receptivi. Cred, de altfel, că vin spre mine cei care – conștient sau inconștient – au nevoie să-și cultive starea de prezență conștientă. Acum, în timp ce reflectam la întrebările tale, mi-am amintit cum am primit chiar și câteva solicitări clare, în care oamenii îmi spuneau că vor să înceapă terapia cu mine datorită faptului că am integrat în psihoterapie practica mindfulness. Sunt convins că există și persoane care încă nu văd sensul și rostul acestei practici, dar fiecare suflet își are ritmul lui și eu nu am niciun drept să-i grăbesc evoluția psihologică sau relațională. ☺
Vorbești despre „curajul de a nu crede tot ce gândești“, „curajul de a nu face nimic“, „curajul de a privi în universul interior“ și despre alte forme de curaj. Care consideri că este cel mai mare curaj, atunci când vine vorba de compasiune și conectare?
Ohhh… este o întrebare de 100 de puncte. Să dai dovadă de autocompasiune este o dovadă de supercuraj pentru noi, românii. Noi am fost crescuți să fim cât mai aspri cu propria persoană, să credem că merităm iubire și apreciere doar dacă suntem perfecți și avem performanțe record. Iar curajul adevărat constă exact în a te considera suficient de bun așa cum ești și a-i privi și pe cei din jur prin aceeași lentilă psihologică.
Apoi, conectarea la ceilalți este – sunt tot mai convins – sensul existenței noastre pe această minunată planetă, numită Pământ. Cred, de asemenea, că ne-am însingurat și ne-am îndepărtat mult prea mult unii de alții și, atunci când spun asta, mă refer la a vorbi pe bune și cu autenticitate despre greutățile și fricile noastre. Iar pentru a ne reumaniza, este nevoie de curaj – fiindcă e vorba despre expunere emoțională, risc și incertitudine. Dar, repet, de asta suntem pe Pământ, pentru a învăța să acceptăm lumina și întunericul – atât din interiorul, cât și din exteriorul nostru.
Cum putem scăpa de „niciodată“, „întotdeauna“ și acel „trebuie“ absolutist (cuvintele preferate ale criticii)?
Conștientizând că atunci când ne copleșesc emoțiile – și mă refer cu precădere la frică, furie, rușine sau frustrare – mintea noastră construiește o serie de povești false, care se bazează pe astfel de exagerări sau generalizări. Iar dacă suntem mindful, vom putea să observăm aceste gânduri sau enunțuri, fără să ne identificăm cu conținutul lor. Mai este și varianta în care ne împrietenim cu vocea critică și acceptăm că uneori produce acest zgomot de fundal, dar că responsabilitatea noastră este să vedem ce se află dincolo de critică, fiindcă acolo vom găsi rănile și durerile noastre sufletești. Iar odată ce le-am găsit, nu mai putem fugi de noi înșine – și atunci începe vindecarea, de vreme ce pornim pe calea ce ne duce către adevărata pace interioară.
Citind cele scrise de tine am realizat că, într-adevăr, „emoția pe care nu prea știm cum s-o trăim este bucuria“. Cu toții ne dorim să avem motive de bucurie, suntem într-o permanentă căutare a bucuriei și, cu toate astea, nu știm să trăim bucuria. De ce se întâmplă asta și cum putem (re)învăța „bucuria“?
E adevărat. Ființa umană își dorește mai mult decât orice să fie fericită – acasă, la muncă sau în societate. Dar nu prea știm ce este fericirea și cum se cultivă, deoarece suntem prea ocupați să evităm sau să ținem departe nefericirea. În psihologia simțului comun, există această credință, potrivit căreia fericirea și nefericirea sunt două capete ale unui continuum; dar realitatea vieții de zi cu zi și cercetările științifice ne arată că vorbim despre două procese paralele. La nivelul creierului uman, avem sistemul emoțional negativ și pe cel pozitiv: primul e responsabil de nefericire și al doilea de fericire. Dacă vrei să fii mai fericit, ai grijă de relațiile tale, deoarece calitatea vieții tale este puternic influențată de calitatea legăturilor tale interpersonale. Iar dacă vrei să trăiești mai des emoția de bucurie, fă pace cu frica, furia, tristețea și cu restul emoțiilor negative și îndrăznește să fii recunoscător pentru ceea ce ai, admițând că mereu îți va lipsi ceva. ☺ Premisa pentru bucurie este recunoștința și aprecierea a ceea ce avem.
Fiecare dintre noi are întrebări „ziditoare“ despre relația noastră cu supraeul și cu Divinitatea. Pentru cineva inițiat în mindfulness, cum ești tu, care e convingerea ziditoare pentru relația cu supraeul și pentru relația cu Divinitatea?
Ai pus punctul pe „i“ și mă determini să vorbesc despre cea de-a patra valoare a mea. ☺ Cred că Divinitatea este în noi și în jurul nostru. Eu definesc Divinitatea ca fiind acea forță universală aflată mai presus de tot ce-i pământean, care face ca noi toți să fim interconectați. Știu că, pentru omul modern al zilelor noastre, este nevoie de mult curaj ca să creadă în ceva atât de abstract și de intangibil ca Divinitatea. Personal, nu mai am întrebări sau îndoieli legate de Divinitate – cred în existența Ei și, pe zi ce trece, simt tot mai clar cum și Ea crede în mine. ☺
