Publicul, centenarul și arta sunt chestionate în mod curajos de trei voci tinere din România, câștigătoarele Apelului de Arte Performative lansat de MNAC. Muzeul va finanța și va oferi suport pentru cele trei proiecte, care se vor desfășura pe parcursul anului 2018. Temele vor viza provocări curajoase față de aspecte problematice ale societății actuale — conștientizarea limitelor și spargerea lor, cultura colectivă, posthumanism și identitate.
„Este un prim pas spre sprijinirea noului val de artiști, un gest de susținere a mișcării performative din România”, spune Ioana Păun, curatoarea Programului de Arte Performative din cadrul MNAC.
În cadrul procesului de selecție, au fost analizate 40 de aplicații și au avut loc 14 interviuri cu artiști din mai multe orașe.
„Am fost surprinși de faptul că artiștii români, cu toate că primesc educația clasică, au venit cu idei și propuneri iconoclaste, provocatoare și deloc înscrise în tipare”, spune Ioana Păun.
Cele trei proiecte se vor întâmpla pe parcursul anului într-un spațiu nou al MNAC, dedicat artelor vii, dar și în jurul muzeului. Platforma care găzduiește acești artiști se numește „Teritorii Libere” și este dedicată dezvoltării artiștilor, a limbajului acestora, a publicului și interacțiunii cu acesta, fiind co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național.
Care sunt cele trei nume câștigătoare?
FLAVIA GIURGIU (Do all oceans have walls?) propune o acțiune pe o perioadă lungă în această vară, în care artista va locui într-un mediu nefavorabil, într-un recipient construit special pentru ea. Își va adapta viața la noul habitat, fiind vizibilă publicului muzeului pe perioada programului, dar și în evenimente special dedicate ideii sale.
„Habitatul în care trăim e limitat, atât fizic cât și psihic, iar dacă nu conștientizăm sau nu recunoaștem o altă realitate, asta nu înseamnă că ea nu există.” (Flavia Giurgiu)
DENISSE MOISE (Ambalat) propune un performance inteligent în care folosește în mai multe modalități un discurs politic al unei persoane trans, pentru a stimula publicul să speculeze identități. Va integra reacțiile publicului în cadrul performance-urilor.
IRINA MOSCU (Artistic Rehab) ocupă un spațiu din muzeu alături de public, spațiu pe care îl va picta liber, dar invizibil. Lucrarea proaspătă va fi vizibilă doar la lăsarea nopții și va putea fi descoperită de publicul muzeului. Irina este artistă vizuală și scenografă și a colaborat în numeroase proiecte de teatru, testându-și ideile de data asta în interacțiune directă cu publicul și sub controlul absolut al acestuia.
Primul dintre performance-uri va fi prezentat public pe 31 august la MNAC și va fi însoțit de activități care implică atât comunitatea artiștilor cât și publicul tânăr.
[Foto: Artista FLAVIA GIURGIU, una dintre câștigătore, credit: Ioana Moldovan]
[Foto: Public la MNAC, credit: Ioana Moldovan]