Sâmbătă, 11 august 2018, începând cu ora 13.00, Saviana Stănescu vine la ”Scriitori contemporani la muzeu” pentru a parcurge un tur ghidat al istoriei literaturii române, oferind vizitatorilor noștri și cititorilor săi experiența unei vizite unice printre manuscrisele, obiectele personale, obiectele de artă care au aparținut sau au fost colecționate de scriitorii români prezentați în expoziția de bază, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
SAVIANA STĂNESCU este scriitoare româno-americană (poetă-dramaturg). Mai multe piese de-ale ei au fost reprezentate în teatrele din New York, obținând premii ca „New York Innovative Theatre Award for Outstanding Play” (Waxing West, la Teatrul La MaMa) sau includerea în Indie Theatre Hall of Fame. Piesele sale au fost prezentate pe scena americană și internațională, cele mai recente spectacole americane incluzând: Bee Trapped Inside the Window (Civic Ensemble), What Happens Next (Cherry Artspace), Aliens With Extraordinary Skills (Women’s Project, Teatro La Capilla, Mexico City; publicată de Samuel French), Ants (New Jersey Rep), For A Barbarian Woman (Fordham/EST), Polanski Polanski (HERE, PS122, Chain Theatre), White Embers (Dramalabbet, Stockholm; OOB NYC Samuel French festival winner), Viză de Clown (Teatrul Odeon), Organic (TNB), Toys (Hollywood, Avignon, 59E59 NYC) etc. În România, înainte de mutarea la New York în 2001, Saviana a fost jurnalistă și a publicat câteva volume de poezie: Amor pe sârmă ghimpată, Sfaturi pentru gospodine și muze, Proscrisași Black Milk, o antologie bilingvă de piese de teatru. Apocalipsa gonflabilă a câștigat premiul UNITER la categoria „Cea mai bună piesă a anului 1999”. Saviana a citit poezie în Marea Britanie, SUA, Mexico, Suedia, Austria, Belgia, România, Macedonia etc., la Cambridge Literature Seminar, New York University, Bowery Poetry Club, Nuyorican Poets Cafe, KGB Bar, Bath Literature Festival, Romanian Cultural Institute din New York și Londra. Saviana Stănescu este fondatorul Immigrants Artists and Scholars in New York (IASNY) și este profesoară de scriere dramatică și teatru contemporan la Ithaca College, după ce a predat 8 ani la New York University, Tisch School of the Arts, unde a obținut un masterat în Studiul actului performativ și unul în Scriere dramatică.