Vineri, 7 septembrie 2018, ora 16.30, la Casa de cultură Friedrich Schiller – str. Batiștei nr. 15, sector 2, București va avea loc lansarea romanului ”MANSARDA VISURILOR” de Cleopatra Luca, publicat la editura Astralis, București. Vor prezenta: Beatrice Alexandra Kiseleff, Evelyne Maria Croitoru, Ioana Stuparu, Geo Călugăru, Lucian Gruia, Gheorghe Țiclete. Lectură: actorii Magda Băcescu și Ștefan Apostol. Moderator: Camelia Pantazi Tudor, director al editurii Astralis.
Cleopatra Luca este absolventă a Facultății de limbă și literatură română a Universității din București. A fost profesor de limba și literatura română, în principal, la Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București, timp de 21 de ani.
Debut editorial: în anul 2011, cu volumul de poezii Odihnă târzie, Editura Ars Docendi, București.
Alte volume publicate: Plimbări imaginare (poezii), 2012; De nicăieri spre cine știe unde (proză scurtă), 2013; Nori de vreme bună (proză scurtă), 2014; Trăind printre cărți (cronici literare), 2014; Adara (roman), 2016; Cântec de lumină (poezii), 2016; Secretul de la Costișa (roman), 2017.
Pe parcursul timpului a publicat poezii și proză scurtă în numeroase antologii ale editurilor: Perpessicius – Crihană, Amurg sentimental, Anamarol și în revistele: „Paradox, „Revista Societății scriitorilor români”, „Amurg sentimental”, „Cetatea culturală”, „Rotonda valahă”, „Independența Română”, „Vatra veche” ș.a.
Aprecieri critice: Geo Călugăru, Lucian Gruia, Ionel Necula, Lăcrămioara Stoenescu, Aurică Gh. Olteanu, Ion Machidon, Nicolae Țăranu, Paula Isac, Magda Bădoiu, Cornelia Dan Negrea, Marga Dumitrescu-Frasinu, Michaela Al. Orescu, A. Pacioga, A. Hoțu, Milen Badralexi; „Dicționarul Scriitorilor Români Contemporani”, vol. VIII, coordonat de Ioan Holban ș.a.