Gala Tânărului Actor Hop de la Costinești este un fenomen artistic unic în România. Inițiată în 1983, în anii de vârf ai dictaturii ceaușiste, întreruptă timp de aproape o decadă după 1989 și reluată în plină forță în 1998 de echipa condusă de regretatul regizor Cornel Todea, Gala HOP a fost continuată după dispariția acestuia de regizorul Radu Afrim – în perioada 2013-2015 – și apoi de actorul și pedagogul Miklós Bács. UNITER şi Televiziunea Română prin Casa de producție TVR (coordonator Demeter Andras) realizează, pentru fiecare ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, un film documentar dedicat. Filmele documentare despre eveniment reprezintă incursiuni în realitățile concursului, în istoria Galei, în conotațiile culturale determinate de temele de studiu ale concursului din fiecare an, precum și incursiuni într-o serie de micro-portrete ale participanților, toți actori tineri, absolvenți sau studenți ai instituțiilor de profil din țară.
”Protagoniştii sunt concurenţii fiecărui an, iar filmul încearcă să surprindă, prin tema fiecărei ediţii, căutările lor, gândurile și temerile care-i frământă la început de carieră, strădaniile, reuşitele sau eşecurile. Documentarele surprind, de asemenea, atmosfera Galei HOP, marea şi Costineştiul, cel care este gazda acestui concurs de atâţia ani, precum şi opiniile invitaţilor Galei – artişti consacraţi, directori de teatre şi de festivaluri, prezenţi la Costineşti pentru a-i privi atent şi critic pe cei cu care vor lucra mai târziu.
Mulţi dintre tinerii participanţi la Gala HOP au devenit între timp artişti cunoscuţi, cu o carieră în ascensiune. Poate că acest proiect le-a dat imbold, încredere şi curaj. Pentru unii, poate că a mijlocit întâlniri care au aşezat o piatră la temelia lor profesională. Pentru alţii, a fost poate doar un HOP care le-a încurajat perseverența. Oricum ar fi fost, filmele Galei HOP sunt dovezi vizuale. Foarte diferite ca abordare și stilistică, documentarele reunesc și rezumă în 52 de minute începutul emoționant al carierei de actor.
Televiziunea Română a asigurat transmisia acestor filme documentare pe unul dintre canalele sale, o reluare a acestei transmisii, precum şi expunerea lor online. Fiind realizate în coproducţie, UNITER a primit acceptul Televiziunii Române de a posta şi de a arhiva pe site-ul Galei HOP (www.galahop.ro) filmele documentare, conform clauzelor contractuale.
Lansăm astăzi arhiva documentarelor și postăm filmele Galei HOP, edițiile 2014, 2015, 2016, urmând ca site-ul www.galahop.ro să găzduiască şi viitoarele ediţii.
Filmele documentare pot fi vizionate aici: http://galahop.ro/documentar-gala-hop/
SHAKESPEARE PE CER – Documentarul Galei HOP 2016, Costinești
VISUL DADA AL UNOR NOPȚI DE VARĂ – Documentarul Galei HOP, ediția 2015, Costinești
FENOMENUL HOP – Documentarul Galei HOP, ediția 2014, Costinești
Îi invităm pe toţi protagoniştii acestor filme să se revadă, invităm publicul să-şi reamintească de artiştii şi de momentele lor din Gala HOP.” – UNITER
*
Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.
Directorul artistic al Galei HOP este actorul şi profesorul universitar Miklós Bács.
Ediţia a XXI-a a Galei Tânărului Actor se va desfăşura la Costineşti în perioada
3-6 septembrie 2018.
Gala Tânărului Actor este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort Costineşti.
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Co-producător: Societatea Română de Televiziune
Parteneri: Centru Cultural „Ștefan Iordache” și Primăria Sector 5
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
ITI – Institutul International de Teatru, Secţia Română
TIFF
Văzut de: Radio Guerilla
Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune
Partener de monitorizare: MediaTrust