spot_img

Bookfest revine în forță la Chișinău

În perioada 29 august – 2 septembrie 2018, la Moldexpo Chișinău, peste 50.000 de cărți de la cele mai importante edituri din România și Republica Moldova, reunite în circa 60 de standuri individuale, îi așteaptă pe cititorii interesați de reduceri și de volume de cea mai bună calitate. Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, aflat la cea de-a treia ediție, sărbătorește în anul Centenarului Marii Uniri cartea scrisă în limba română de pe ambele maluri ale Prutului. Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău va putea fi vizitat zilnic între 10:00 – 20:00. Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

Chișinău e o capitală în care autorii români nu au nevoie de traducere, așa cum autorii de limbă română din acest spațiu nu au nevoie, la vest de Prut, de traducători. Nevoie au, și unii și alții, de cititori, iar ediția a III-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest este un binevenit prilej de apropiere între actorii pieței de carte și public”, sunt gândurile cu care așteaptă această ediție Liliana Țuroiu, președinte a Institutului Cultural Român.

”Cartea este indispensabilă în dezvoltarea societății”

Dovada cea mai puternică a faptului că o societate se dezvoltă sănătos este aceea că reușim să îmbrățișăm noul și inovația, fără a renunța însă la dragostea pentru ceea ce ne formează ca oameni. Cartea rămâne și azi indispensabilă în dezvoltarea societății, iar lectura în limba română este pentru noi nu doar o datorie culturală, dar și una istorică și identitară. Parteneriatul cu Institutul Cultural Român și Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni a făcut posibil la Chișinău acest extraordinar eveniment, iar succesul de care s-a bucurat ne aduce anul acesta deja la cea de-a treia ediție”, rezumă ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Monica Babuc, principalele coordonate ale ediției Bookfest din 2018.

Edițiile anterioare au demonstrat un fapt îmbucurător și anume că dincolo de Prut cartea românească cuvântă și este dorită de cititorii de toate vârstele. Multe sunt argumentele ce vin  în sprijinul continuității și permanentizării Bookfest-ului la Chișinău, însă cel mai elocvent argument este mesajul pe care îl transmite cartea românească, care cu siguranță va contura perspectiva unui început de nou centenar pentru români și România”, spune și Nicolae Brînzea, director adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni.

Din punctul de vedere al editorilor, Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău este, pe lângă o sărbătoare a cărții de limbă română, și un foarte bun prilej de a arăta capacitatea lumii editoriale de pe ambele maluri ale Prutului de a coagula actori instituționali relevanți în slujba publicului. „A treia ediție Bookfest la Chișinău este dovada bunei conlucrări între editorii și autoritățile din ambele țări, în beneficiul publicului. Salut faptul că Ministerul Culturii și Identității Naționale a intrat în consorțiul de parteneri chiar în anul Centenarului și sper ca și alte instituții prestigioase să-i urmeze exemplul”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România.

Doi procurori generali vin din prima zi la Bookfest

În prima zi de Bookfest Chișinău, imediat după ora 12, când va avea loc ceremonia de deschidere la care sunt așteptați Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Liliana Țuroiu, președinte a Institutului Cultural Român, Nicolae Brânzea, director adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Grigore Arsene, președinte al Asociației Editorilor din România, publicul din Republica Moldova este invitat la un eveniment editorial excepțional prin calitatea lucrării prezentate și rangul invitaților. Astfel, de la ora 13.15, Procurorul general al României, Augustin Lazăr, va lansa volumul „Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural – volum dedicat Centenarului Marii Uniri si Anului european al patrimoniului cultural”, pe care l-a coordonat împreună cu Mircea Duțu și Ovidiu Predescu. Cartea va fi prezentată de invitați de calibru: Eduard Harunjen, procuror general al Procuraturii Generale a Republicii Moldova, și Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituționale din Republica Moldova și membru în Comisia de la Veneția.

Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2018 va fi disponibil în curând pe www.bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest.

Organizatori: Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

Parteneri media: TVR Moldova, Publika TV, Publika FM, Moldova 1, Teleradio Moldova

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. În 2018, salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Statele Unite al Americii. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508