Marți, 21 august 2018, de la ora 21:00, în Piața Constituției din București, Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, organizează o reprezentație specială a spectacolului ”Vlaicu Vodă”, regizat de Horia Suru. Aceasta este dedicată publicului cu nevoi speciale, iar printre beneficiari se vor afla persoane vârstnice și persoane cu dizabilități.
Organizarea reprezentației speciale a spectacolului „Vlaicu Vodă” din data de 21 august se încadrează într-un program derulat de către Teatrul EXCELSIOR cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin care instituția și-a propus să vină în sprijinul celor care fac parte din grupuri sociale defavorizate și, ca atare, nu beneficiază de acces constant la activități recreative sau de o ofertă culturală adecvată nevoilor lor specifice. Producția Vlaicu Vodă se adaugă spectacolelor din repertoriul Teatrului EXCELSIOR deja accesibilizate pentru grupuri de persoane cu deficiențe vizuale și auditive, sporind astfel amploarea acestui demers de incluziune socială și de facilitare a accesului la valori culturale prin intermediul artei teatrului.
Unul dintre cele mai ample proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri, super-producția „Vlaicu Vodă” recreează atmosfera lumea satului medieval și readuce la viață tradiția populară românească. Pornind de la piesa omonimă, scrisă de Alexandru Davila, regizorul Horia Suru și scenograful Cristian Marin, împreună cu muzicianul Petre Ancuța, au imaginat o experiență aflată la granița dintre teatru și film, menită să ofere o perspectivă inedită asupra istoriei poporului român.
După succesul înregistrat cu ocazia premierei din luna iunie a acestui an, spectacolul Vlaicu Vodă va avea cinci reprezentații consecutive, care se vor desfășura în perioada 22-26 august, începând cu ora 21:00. Totodată, în toate aceste zile, satul medieval va fi deschis tuturor celor curioși să descopere cum trăiau românii în vremea domnitorului Vlaicu Vodă (1364 – cca.1377), o perioadă marcată de tradiții bine păstrate, dar și de tensiuni sociale, politice și religioase.
Pornind de la ideea că fiecare dintre noi are dreptul să acceseze valori culturale și să se bucure de actul artistic, indiferent de mediul său de apartenență, Teatrul EXCELSIOR își derulează activitatea sub deviza „Azi e Mâine”, urmărind promovarea valorilor fundamentale și diseminarea lor către un public cât mai divers.
***
În perioada 22-26 august 2018, satul medieval va putea fi vizitat între orele 10:00-18:00, iar accesul la spectacolul Vlaicu Vodă de la ora 21:00 se va face doar pe baza unei rezervări prealabile, pe site-ul https://www.bilet.ro/.