Sâmbătă, 4 august 2018, de la ora 16:00, la Sala de Concerte a Castelului Peleș va avea loc un nou concert în cadrul acestui proiect, susținut de NewBorn Quartet. Format din muzicieni de vârf ai tinerei generații de artiști din Kosovo, cvartetul va interpreta sâmbătă lucrări ale compozitorilor W. A. Mozart, Tomor Berisha și Astor Piazzolla. Programul internațional “MUSIC: a Bridge Between People” a ajuns anul acesta și în România, promovând schimbul cultural între țările din Europa de Sud – Est prin intermediul muzicii clasice. Un dialog peste meridiane se desfășoară în această perioadă în România, cu un program dedicat muzicii de cameră și cu participarea artiștilor invitați din Germania, Irlanda, Italia/Japonia, Kosovo, Republica Moldova și România.
Concertul este organizat de UCIMR, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș, un proiect co-finanțat de AFCN. Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa reservations@iconarts.ro. Evenimentul se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri bio oferite de producătorii români Senator Wine.
Datorită acivității sale desfășurate de 10 ani în susținerea tinerilor interpreți și urmare a participării sale din 2017, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România a fost invitată să extindă acest proiect și în România, astfel că patru cvartete de coarde au fost selectate, din România, Republica Moldova, Kosovo și unul din Japonia/Italia, pentru a beneficia de acest program.
“Music: a Bridge Between People” este un proiect de cooperare europeană la care participă asociații din diferite țări (România, Italia și Fosta Iugoslavie), cu scopul comun de a facilita experiențe profesionale și artistice comune pentru tinerii muzicieni excepționali din regiune.
De asemenea, tinerii artiști vor beneficia în România de masterclassuri sub îndrumarea profesorilor Adrian Mantu, violoncelist al RTÉ ConTempo – cvartetul reprezentativ al Radioteleviziunii Irlandeze, și Reinbert Evers, chitarist german și specialist în muzică de cameră (Universitatea din Münster).
Un prim concert a avut loc pe 17 iulie la Prizren, Kosovo, în cadrul căruia a concertat orchestra formată din tineri artiști invitați din 10 țări din regiune. Iar, pe 27 iulie, Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA din Sibiu a găzduit concertul Moldo Young Quartet din Republica Moldova.
Următorul concert va avea loc luni, 6 august, de la ora 14:00 la Viscri (în incinta fortificață) și va fi susținut de Blanc Quartet (Japonia/Italia), parte dintr-un eveniment mai amplu care promovează, totodată, tradițiile locale și patrimoniul european, biserica fortificată din Viscri fiind inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu universal UNESCO.
Proiectul “Music: a Bridge Between People” marchează un adevărat itinerariu în regiune, astfel că artiștii vor susține concertul final pentru orchestră în această toamnă în Italia, la Festivalul IPSIA Forlì – Cesena.
Evenimentele sunt promovate și prin Festivalul internațional ICon Arts Transilvania.
Organizatori:
UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Finanțatori:
AFCN, Consiliul Local Sibiu
Parteneri:
Asociația IPSIA FORLI CESENA, Bibilioteca Județeană Astra din Sibiu, Muzeul Național Peleș, Fundația Mihai Eminescu Trust, Exces Music, Filarmonica de Stat din Sibiu, Primăria Biertan, Contemporary Music Centre Ireland, Academia ICon Arts, Colinele Transilvaniei, Experience Transylvania, Săptămâna Haferland, Senator Wine.
Parteneri media:
EnjoyTV.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Tribuna, Capital Cultural, Ora de Sibiu, Profil Cultural.
Despre UCIMR
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.