spot_img

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” revine la Oneşti

În perioada 6-12 august 2018, în Parcul Municipal Oneşti, revine  „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”. „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

”Fiindcă revine Caravana filmului românesc la Oneşti, aşa cum v-am obişnuit de şase ani încoace, de când vă dăm întâlnire pe seară, la 9 trecute fix, la umbra roţii celei mari, oprite şi ea, ca sa vadă filmele româneşti pe care le aduce doar caravana noastră cu ale sale Capodopere ale cinematografiei naţionale.

Începem cu dreptul, de luni, 6 august, cu o poveste despre înşelătoria cea mică, cu victimă individuală. Vă sună cunoscut? E una dintre realităţile zilelor noastre, iar în filmul „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, autorul Dan Chişu, scenarist şi regizor, demască iluzia că în Romania, ţara unde apar milionari peste noapte, oamenii obişnuiţi se pot şi ei îmbogăţi la fel de uşor. Nu, loteriile sunt făcute să hrănească speranţele amărăştenilor, nu să le umfle buzunarele! După ce veţi râde trist la această comedie, îi veţi putea pune întrebări protagonistului filmului, actorul Adrian Titieni, care va fi prezent în oraşul ce a dat-o lumii pe Nadia Comăneci.

Marţi, 7 august, trebuie să veniţi la film pregătiţi să râdeţi cu gura până la urechi, fiindcă soseşte în Parc pelicula „Două lozuri”,  regizată de Paul Negoescu. E de ajuns să vă spunem trei nume de actori, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi: Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă. Ei sunt cei trei interpreţi ai ghinioniştilor care, asemenea personajului lui Caragiale, au crezut că s-au îmbogăţit instantaneu, cu un bilet de loterie. Numai ca să descopere că… trăiesc în România: lozul le este furat!

După două zile dedicate comediei, miercuri, 8 august, vine vremea reflecţiei, cu „Octav”, cel mai vizionat film în cinematografele din România, în anul 2017. Este o peliculă a nostalgiilor, dar şi a credinţei în valorile vieţii, fiindcă personajul principal călătoreşte în trecutul său miraculos, spre a se bucura de el. “Timpul zboară atât de repede! Trebuie să preţuim fiecare moment!”, spune Octav. Doi monştri sacri ai scenei şi ai ecranului românesc, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, aduc forţa lor expresivă excepţională, acestei călătorii în sine şi în timpul propriei vieţi.

Ai căzut în păcat. Mai există salvare pentru sufletul tău? Joi, 9 august, odată cu filmul de ficţiune  „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, aflaţi răspunsul pe care îl dă la această întrebare preotul Ciprian Mega. De ce un preot? Fiindcă el a recurs la mijloacele cinematografice, pentru a spune povestea tristă a unei românce aflate în exil, una din milioanele de cetăţeni ai acestei ţări, care n-au avut soluţie de viaţă acolo unde s-au născut şi au plecat s-o caute în alte zări. O mare problem socială, despre care veţi putea vorbi chiar cu preotul devenit şi cineast, regizorul Ciprian Mega, dar şi cu interpreta rolului principal, actriţa Ela Ionescu.

În a cincea zi pe care o veţi petrece împreună cu Caravana filmului românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale, vă invităm să intrăm împreună în lumea delicată a iubirii de altădată, cu filmul „Adela”. În 1985, subtilul regizor Mircea Veroiu a luat ca sursă de inspiraţie romanul omonim, scris de Garabet Ibrăileanu, pentru a construi universul delicat, al unei lumi ucise odată cu instaurarea comunismului. Câştigând Marele Premiu la Festivalul de Film de la San Remo, în 1986 Mircea Veroiu a fugit din raiul communist, revenind în ţară abia după revoluţia din Decembrie 1989.

Unii oameni nu-şi găsesc iubirea toată viaţa, iar alţii sunt asediaţi de sentimentele celorlalţi, cum i se întâmplă unei creatoare de modele, în filmul „Rochia albă de mireasă”. Trei bărbaţi suspină după frumoasa tânără, care suferă de o boală incurabilă. Dan Piţa, ca şi prietenul său Mircea Veroiu, au reuşit să evite capcanele ideologice ale cenzorilor, alegând subiecte şi teme în care dogma de partid nu-şi putea face loc.

Ne despărţim de dumneavoastră (numai până la anul!) cu o superproducţie de război, filmul de acţiune semnat de Sergiu Nicolaescu, „Capcana mercenarilor”, pe care îl prezentăm în selecţia noastră, pentru a aniversa Marele Război pentru Reîntregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri. Veţi fi fascinaţi de ritmul alert al povestirii şi de creaţiile unor actori care au strălucit pe firmamentul filmului si al teatrului românesc şi care, din păcate, s-au stins, lăsând posterităţii creaţiile lor remarcabile.

Şi ca să nu ziceţi că nu ne-am gândit la toate, vă anunţăm că am făcut o intervenţie acolo sus, ca să nu ne plouă. Dacă totuşi stropii insistă să cadă după ora prânzului, ne adăpstim şi vă aşteptăm în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, de la ora 18.00.

Nu veţi regreta evadarea în lumea fermecată a cinematografiei!” – „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”

ONEŞTI, 6  – 12 august 2018

PARCUL MUNICIPAL (lângă Roată)

Program

Luni, 6 august, ora 21.00: ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI

Regia: Dan Chişu

Cu: Adrian Titieni, Ionuţ Vişan, Anca Florescu, Tudor Smoleanu

Invitat special: Adrian Titieni

Marţi, 7 august, ora 21.00: DOUĂ LOZURI

Regia: Paul Negoescu

Cu: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă

Miercuri, 8 august, ora 21.00: OCTAV

Regia: Serge Ioan Celibidachi

Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu

Joi, 9 august, ora 21.00: DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI

Regia: Ciprian Mega

Cu: Ela Ionescu, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță

Invitaţi speciali: Ela Ionescu şi Ciprian Mega

Vineri, 10 august, ora 21.00: ADELA

Regia: Mircea Veroiu

Cu: George Motoi, Marina Procopie, Valeria Seciu, Adrian Pintea

Sâmbătă, 11 august, ora 21.00: ROCHIA ALBĂ DE DANTELĂ

Regia: Dan Piţa

Cu: Diana Gheorghian, Claudiu Bleonţ, Alexandru Repan

Duminică, 12 august, ora 21.00:  CAPCANA MERCENARILOR

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc la ora 18.00, în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; şi co-finanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).

Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,

La Oneşti, proiectul este realizat cu sprijinul DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și cofinanțat din bugetul local al Municipiului Oneşti.

Website: www.caravanafilm.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508