Luni, 2 iulie 2018, echipa Festivalului Național de Teatru a organizat o conferință de presă dedicată anunțării selecției oficiale a celei de-a 28-a ediții a FNT. Evenimentul, moderat de criticul Marina Constantinescu, director artistic şi selecţioner al FNT, s-a bucurat de participarea a peste 50 de jurnaliști și specialiști în domeniu care au putut afla atât numele spectacolelor invitate în acest an din străinătate, cât și unele elemente de noutate din structura Festivalului. A fost anunțat și primul eveniment major al FNT 2018: ”Atelierul Cehov”, condus de regizorul Silviu Purcărete, programat la Sinaia peste doar două zile.
Conferința a fost transmisă în sistem live streaming și poate fi accesată integral pe site-ul www.fnt.ro și pe pagina oficială de Facebook a Festivalului.
În deschiderea conferinței, doamna Marina Constantinescu a anunțat și comentat lista celor 30 de spectacole selecționate din întreaga țară, produse în stagiunea teatrală 2017-2018, la care se adaugă alte șase spectacole reunite sub titulatura „Teatrul și Societatea. Acum”. Lista acestora se regăsește în documentul atașat.
Sintetizând perspectiva proiectată asupra stagiunii teatrale care tocmai s-a încheiat, caracterizată a fi drept „o stagiune grea, în care multe teatre au avut probleme financiare”, directorul artistic al FNT a concluzionat: „Cred că teatrul românesc arată în continuare ce înseamnă performanță și valoare, ce înseamnă să trăiești în partea aceasta de Europă, ce ne doare, dar și ce ne face să fim altfel – pentru că bucuria de a fi împreună la teatru rămâne, cred, unul din privilegiile lumii în care trăim”.
Marina Constantinescu a reamintit că a 28-a ediție a FNT îi este dedicată marei artiste Cătălina Buzoianu și a precizat că Festivalul își propune, în acest an centenar, „să aștepte publicul cu o sută de evenimente, bine gândite și construite.” De aceea, ediția din 2018 se desfășoară sub semnul #fnt100.
În Festivalul Național de Teatru vor fi prezentate și importante spectacole străine, selectate, ca de obicei, de Marina Constantinescu. Directorul artistic al FNT le-a invitat să vorbească despre aceste producții pe coordonatoarele secțiunilor.
Actrița Ozana Oancea, coordonator al secțiunii de spectacole de teatru de peste hotare invitate în FNT, a precizat că în acest an ele au un numitor comun: teatrul SCHAUBÜHNE AM LEHNINER PLATZ din Berlin, al cărui director artistic este, de aproape 20 de ani, Thomas Ostermeier. Renaște, astfel, vechea istorie de colaborare din 2007 când două spectacole în regia lui Thomas Ostermeier au fost prezente la București în cadrul FNT.
Cele trei spectacole de teatru străine ce vor veni în toamna în Capitală sunt:
- Miss Julie / Domnișoara Iulia, după August Strindberg, regia: Katie Mitchell și Leo Warner – o producție a teatrului Schaubühne am Lehninen Platz, un spectacol în care „teatrul și arta video se îmbină perfect, iar ce se întâmplă în centrul scenei nu poate fi separat de ce se întâmplă în spatele acesteia”.
- Beware of Pity / Ungeduld des Herzens / Nerăbdarea inimii, de Stefan Zweig, în regia lui Simon McBurney – actor și co-fondator al companiei Complicité din Londra – care se declară „fascinat de chestiunea conștiinței în romanul lui Zweig” și este convins „de puterea conștiinței une generații care poate produce un set de acțiuni determinante în declanșarea unui dezastru”: o coproducție Schaubühne Theater & Complicité și prima colaborare a regizorului amintit cu teatrul din Berlin.
- Chekhov’s First Play / Prima piesă a lui Cehov – regia Ben Kidd și Bush Moukarzel – este o producție a tinerei companii Dead Centre din Dublin, care a fost prezentată la Festival of International Drama, un festival creat de teatrul Schaubühne am Lehninen Platz. Spectacolul face parte dintr-un proiect mai amplu, de reinterpretare a unor piese „nereprezentabile, cu texte excesive și incorecte” aparținând lui A.P.Cehov, Bertolt Brecht și Samuel Beckett.
Cât despre spectacolele internaționale de dans ce vor fi oferite în toamnă publicului FNT, ele au fost prezentate de scenarista și coregrafa Oana Răsuceanu, coordonatoarea secțiunii, care a precizat că aparțin unor companii celebre nu numai în Europa, ci și în întreaga lume. Acestea sunt:
- Moeder / Mama – o producție Peeping Tom / Belgia 2016,în regia și coregrafia Gabrielei Carrizo – reprezintă partea mediană a unei trilogii despre membrii familiei începută în 2014 cu Vader (Tatăl) și care urmează să se continue cu Kind (Copilul) în 2019.
- Compania olandeză Nederlands Dance Theater, creată acum 40 de ani, aflată anul trecut în focusul festivalului de la Edinburg, vine în FNT 28 cu un pachet de patru creații coregrafice semnate de directorul artistic Paul Lightfoot și de coregrafi colaboratori. Titlurile sunt: Shoot the Moon, Woke Up Blind și The Statement. A patra creație, care se află încă în lucru, va avea premiera absolută în septembrie la Haga (Olanda),iar premiera internațională va fi în octombrie la București în cadrul Festivalului Național de Teatru.
- OUTO – o producție SUA, în care marea dansatoare și coregrafă Ana Maria Lucaciu va prezenta, alături de Nathan Griswold, în premieră internațională la București, cea mai nouă creație.
În cadrul conferinței de presă au mai fost făcute precizări privind organizarea și structura Festivalului. Teatrologul Oana Borș a oferit detalii legate de noul concept de HUB cultural FNT care va funcționa în toamnă pe perioada de desfășurare a Festivalului: „HUB-ul FNT este gândit ca un spațiu cultural ce concentrează majoritatea evenimentelor conexe ale Festivalului. Este conceput ca un spațiu multi-art, Teatrul fiind elementul de coagulare. HUB-ul cultural va găzdui: expoziții, workshop-uri și spectacole de teatru-dans, proiecții de filme, lansări de carte de teatru, dialoguri cu creatorii și teoreticienii scenei, evenimente de artă urbană.Totodată, HUB-ul FNT va fi locul de întâlnire și de informare, punctul zero al întregului Festival”. El va funcționa în spațiile Hanului Gabroveni (ARCUB) în perioada 19-29 octombrie 2018.
Ultimul punct al conferinței de presă a fost destinat Atelierului Cehov dedicat actorilor din România, condus de regizorul Silviu Purcărete. Acesta se va desfășura la Sinaia, între 5 și 13 iulie, în spațiile Cazinoului și ale Centrului Cultural Carmen Silva din localitate. Cei 18 actori selecționați sunt (alfabetic): Irina Antonie, Cătălina Bălălău, Mădălina Ciotea, Silviu Debu, Andrei Elek, Ada Lupu, Conrad Mericoffer, Paula Niculiță, Alina Petrică, Liviu Pintileasa, Bianca Popescu, Dan Rădulescu, Gabriel Răuță, Ada Simionică, Rareș Florin Stoica, Sânziana Tarța, Istvan Teglas și Ionuț Vișan.
„Anul acesta Atelierul de teatru pe care deja obișnuim să îl organizăm în cadrul Festivalului va fi condus de un regizor de calibru precum Silviu Purcărete și va avea în centrul atenției arta lui Cehov, concentrată pe marginea piesei de teatru „Trei surori” și a câtorva fragmente din „Pescărușul”. Este întâlnirea unui mare regizor cu 18 actori care sunt deja nume ale teatrului românesc, artiști cu experiență care muncesc mult și sunt foarte la curent cu felul în care se face arta teatrului azi în lume, artiști foarte deschiși care au lucrat cu mulți regizori cunoscuți în teatre importante din București și din țară. De această dată vom putea să prezentăm în toamnă un film-document, realizat discret de un artist precum Alexandru Condurache, care va fi prezent la Sinaia și va încerca să surprindă momente ale acestui laborator de creație, respectând, însă, intimitatea unui astfel de lucru, în care credem foarte mult” – a precizat Marina Constantinescu.
A 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 19 și 29 octombrie 2018.
Festivalul Național de Teatru, ediția 2018
Producători: UNITER și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Finanțatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român
Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
Sponsor: Farmexim
***
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU
Ediţia a 28-a
19 – 29 octombrie 2018, Bucureşti
SELECŢIA OFICIALĂ A SPECTACOLELOR
(ordine alfabetică)
10 de Csaba Székely, traducerea László Sándor, regia Radu-Alexandru Nica, scenografia, video, light design Andu Dumitrescu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Spectacol realizat în cadrul proiectului Be Spectactive!, un proiect finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, privind artele spectacolului și implicarea participativă a publicului
ALICE, dramaturgia Zsolt Benedek, regia László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsanna Kiss, coproducție Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe și sZempöl Offchestra
BEȚIE de Ivan Vîrîpaev, traducerea în limba maghiară Kozma András, traducerea în limba română Raluca Rădulescu, regia Radu Afrim, decorul József Bartha, costumele Orsolya Moldován, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”
BUN DE EXPORT de Alex Tocilescu, regia Catinca Drăgănescu, scenografia Omid Ghannadi, coproducție GO WEST și POINT București
CONSTELAȚII de Nick Payne, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, Teatrul ACT București – 20 ani
COPILUL LUI NOE, după Eric Emmanuel Schmitt, traducerea, dramatizarea şi regia Chris Simion-Mercurian, decorul Maria Miu, costumele Mirela Trăistaru, Teatrul Metropolis Bucureşti
DEMNITATE, textul, regia și scenografia Ignasi Vidal, decorul Bogdan Amarfi, costumele Adina Buzatu, Teatrul Avangardia București
DESPRE SENZAȚIA DE ELASTICITATE CÂND PĂŞIM PESTE CADAVRE de Matei Vișniec, regia şi decorul Răzvan Mureșan, costumele Ilona Lorincz, Teatrul Național Cluj-Napoca
DISPUTA de Pierre de Marivaux, traducerea Doru Mareș, regia Vlad Massaci, scenografia Iuliana Vîlsan (varianta Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad), coproducție Teatrul „Nottara” București și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
DON JUAN SE ÎNTOARCE DE LA RĂZBOI de Ödön von Horváth, traducerea Alina Mang, regia Horia Suru, scenografia Cristian Marin, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
GARDENIA de Elżbieta Chowaniec, traducerea Luiza Săvescu, regia Zoltán Balázs (Ungaria), decorul Constantin Ciubotariu, costumele Andrada Chiriac, Teatrul Odeon București. Spectacol produs în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020
HAMLET de William Shakespeare, versiunea scenică de Victor Ioan Frunză, traducerea Nina Cassian, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București
INCREDIBILA ȘI TRISTA POVESTE A CANDIDEI ERÉNDIRA ȘI A BUNICII SALE FĂRĂ SUFLET de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky, decorul Helmut Stürmer, costumele și desenele live în nisip Ioana Popescu, Teatrul German de Stat Timișoara
ÎNGERI ÎN AMERICA – „Sfârşitul lumii e aproape” și „Perestroika” – de Tony Kushner, traducerea László Upor, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
IVANOV de A.P. Cehov, traducerea Ludmila Székely Anton, regia Claudiu Goga, scenografia Lia Dogaru, videomapping Lucian Matei, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”
MAMĂ, MI-AM PIERDUT MÂNA! de Maria Kontorovich, traducerea Raluca Rădulescu, regia Alexandru Mâzgăreanu, decorul Romulus Boicu, costumele Alexandra Mâzgăreanu, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă de Matei Vişniec, traducerea și dramaturgia Ágota Bereczki, regia Zakariás Zalán, costumele Csíki Csaba M.V., Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc
ORCHESTRA TITANIC de Hristo Boicev, traducerea Livia Nistor, regia Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București
PENTRU O MAI BUNĂ ÎNȚELEGERE, textul și regia Mimi Brănescu, scenografia Nina Brumuşilă, Teatrul Metropolis București
PESCĂRUȘUL de A.P. Cehov, adaptare liberă după o traducere de Mașa Dinescu și Andrei Șerban, regia Andrei Șerban, scenograf consultant Valentin Vârlan, costume ARKADINA Doina Levintza, Teatrul UNTEATRU București
POMANĂ (To_R), conceptul, coregrafia și regia Pál Frenák, coproducție Studio M Sfântu-Gheorghe și Pál Frenák Compagnie
POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE, scenariu de Silviu Purcărete inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô de Tsuruya Nanboku al IV-lea, traducerea din limba engleză Eugen Gyemant, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
RABENTHAL de Jörg Graser, regia și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, sound design Sebastian Bayer și Constantin Coadă, light design Andrei Délczeg și Gidó Zoltán, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara
REGELE MOARE de Eugène Ionesco, traducerea Vlad Russo și Vlad Zografi, regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturica, Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București
SHYLOCK, după Gareth Armstrong, traducerea Marian Popescu, regia Horațiu Mălăele, scenografia Iuliana Vîlsan, Teatrul de Comedie București
STAGE DOGS de Florin Piersic Jr. (inspirat de ”A life in the theatre” de David Mamet), regia Florin Piersic Jr., scenografia Tudor Prodan, Teatrul ACT București – 20 ani
THE NIGHT ALIVE de Conor McPherson, traducerea Bogdan Budeș, regia Cristi Juncu, scenografia Vladimir Turturica, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești
ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII de Tracy Letts, traducerea Smaranda Nicolau, regia Vlad Massaci, decorul, costumele, light design și videomapping Iuliana Vîlsan, Teatrul Mic București
WOLFGANG, adaptare după Yannis Mavritsakis de Radu Afrim, regia Radu Afrim, decorul Romulus Boicu, costumele Erika Márton, Teatrul Tineretului Piatra Neamț
SCUFIȚA ROȘIE, adaptare de Felix Alexa după Charles Perrault și Frații Grimm, regia și light design Felix Alexa, scenografia Marian Sandu, Teatrul Țăndărică București
TEATRUL ŞI SOCIETATEA. ACUM
DESPRE OAMENI ȘI CARTOFI, scenariul și regia Radu Afrim, scenografia Andreea Negrilă, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu-Gheorghe
ÎN NUMELE TATĂLUI, documentarea şi textul Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan, scenografia Elisabeta Gëdo, Asociația Art No More
ÎN UMBRA MARELUI PLAN, regia și dramaturgia Catinca Drăgănescu, scenografia Anda Pop, Reactor de Creație și Experiment Cluj-Napoca
KRUM de Hanoch Levin, traducerea Valeriu Turea, regia Luminița Țâcu, scenografia Irina Gurin, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
TATĂL MEU, PREOTUL de Gabriel Sandu, regia Elena Morar, scenografia Alexandra Panaite, Apollo111 Bucureşti
TOTUL E FOARTE NORMAL – spectacol participativ pentru părinți și adolescenți –regia Leta Popescu, scenografia arh. Gabi Albu, Centrul de Teatru Educațional Replika Bucureşti