În perioada 3 iulie – 31 august 2018, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui expoziția de pictură „Simfonia culorilor” semnată de regretatul artist israelian Emanuel Nisipeanu.Expoziția va cuprinde o serie de lucrări – picturi în ulei, grafică, pirogravuri. Selecția de lucrări include peisaje din România, dar și din Israel, compoziții de natură statică, picturi surprinzând personaje în mișcare – clovni, dansatori, precum și modele arhetipale feminine africane.Vernisajul expoziției „Simfonia culorilor” va avea loc în data de 12 iulie, la ora 18:00, la sediul ICR Tel Aviv.
Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, b-dul Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat, de luni până joi între orele 09:00 – 17:00, vineri între orele 09:00 – 14:00, precum și în timpul evenimentelor la sediu organizate în această perioadă.
Născut la Bucureşti, Emanuel Nisipeanu emigrează în 2001 în Israel. Începe să picteze în 2003, iar în 2005 deschide expoziţii de mare succes (la Primăria din Cfar Saba şi la Galeria Ephrat din Tel Aviv), în cadrul cărora multe din lucrări sunt vândute, iar reacţiile din presă sunt excelente. Se stinge din viaţă în decembrie 2005. Post mortem îi sunt organizate încă două expoziții.
Ceea ce caracterizeză tablourile artistului este culoarea vie și puternică, alături de un optimism debordant, care conferă lucrărilor lui un caracter special și o cromatică aparte. Artistul obișnuia să spună că pentru el „totul se rezumă la o împletire de culori puternice”.