De-a lungul timpului, România şi Marea Britanie s-au cunoscut reciproc, în afara cercurilor oficiale și diplomatice, prin intermediul unor cărți de călătorie, unele devenite adevărate evenimente editoriale. Sub titlul “Mirroring Discoveries: 100 Years of Romanian-British Travelogues”/ „Descoperiri în oglindă: 100 de ani de călătorii în România și Marea Britanie”, Institutul Cultural Român din Londra organizează, în data de 28 iunie 2018, un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri ce evocă, pe parcursul unei zile întregi și prin intermediul mai multor componente, peste un secol de revelații transfrontaliere.
Găzduit de sediul din 1 Belgrave Square al Institutului și organizat în parteneriat cu renumitul Centre for Travel Writing Studies al Nottingham Trent University, evenimentul continuă inițiativa ICR Londra de a organiza, începând cu anul 2013, Conferința internaţională a angliştilor români în Marea Britanie, cu scopul de a promova contribuţiile știinţifice şi academice românești în mediul universitar britanic.
Astfel, ziua va debuta, încă de la primele ore ale dimineții, cu o conferință academică ce reunește specialiști români și britanici cu contribuții notabile în acest subiect. Printre invitați se numără profesorii și cercetătorii Carmen Borbely (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), Monica Chesnoiu și Virginia Fazakas Petrică (Universitatea Ovidius din Constanța), Oana Cogeanu (Universitatea Alexandru-Ioan Cuza din Iași), Alex Drace-Francis (University of Amsterdam), Diana Georgescu (UCL School of Slavonic and East European Studies, Londra), Vesna Goldsworthy (University of Exeter), Codruța Goșa, Dana Percec și Andreea Șerban (Universitatea de Vest din Timișoara), Mihaela Irimia (Universitatea din București), John Lucas și Tim Youngs (Nottingham Trent University), cărora li se alătură scriitorul și jurnalistul Nick Hunt, semnatarul cărții Walking the Woods and the Water: In Patrick Leigh Fermor’s footsteps from the Hook of Holland to the Golden Horn, istoricul Alan Ogden, autorul a numeroase volume despre România, printre care The Vagabond and the Princess: Patrick Leigh Fermor in Romania, precum și scriitoarea Bronwen Riley, o veche prietenă a României care, în urmă cu zece ani, a publicat un apreciat album dedicat Transilvaniei. Profesorii Mihaela Irimia și Tim Youngs vor deschide, în plen, lucrările conferinţei cu expozeurile “Imagological Chronotopes in William Hunter’s Travels in the Year 1792 through France, Turkey and Hungary, to Vienna: Romanian Identity and the Long Modernity” și, respectiv, “Reflecting Travels”.
După o zi dedicată cu predilecție unei audiențe universitare, marele public va putea lua parte, în seara aceleiași zile, la o conversație ce-i va avea ca invitați pe câțiva dintre protagoniștii conferinței. Moderată de prof. Alex Drace-Francis de la Universitatea din Amsterdam, discuția se va axa pe tematica literaturii de călătorie și a descoperirilor reciproce dintre România și Marea Britanie, și va fi punctată de lectura unor fragmente din scrierile autorilor britanici invitați.
Pentru a ilustra vizual acest patrimoniu de idei, imagini și percepții, conferința și dezbaterea vor fi completate, în galeria Brâncuși, de o expoziție de fotografie, documente și cărți vechi din colecția Mircea și Lia Chisacof, ce cuprinde publicații precum: Sidney Whitman, Reminiscences of the King of Roumania (1899), James Samuelson, Romania: Past and Present (1882), Grenville Murray, The national songs and legends of Roumania (1859) și Michael Quin, Steam Voyage down the Danube (1835). Curatoarea expoziției, reputata cercetătoare Lia Chisacof, va oferi o privire de ansamblu asupra temei abordate în debutul serii.
Pentru mai multe detalii despre acest proiect și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon /