În perioada 30 mai – 3 iunie 2018, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, Editura Tracus Arte a fost prezentă cu peste 300 de titluri, dintre care 50 de titluri noi. Cele mai vândute cărți au fost AFKA, de Călin-Andrei Mihăilescu, ”Criminalii și crinii”, de Ion Stratan, ”Fantome în Las Vegas”, de Mihai Măniuțiu, ”Cântecul omului de vânzare”, de Geo Bogza, ”odeletă societății de consum”, de Romulus Bucur, ”Ei sunt printre noi”, de Mihai Ignat, ”Opere”, de William Shakespeare, ”Teatrul și dublul său”, de Antonin Artaud, ”Versiunea întâmplărilor”, de Wisława Szymborska, ”Soarele negru” și ”Timp illegal”, de Osip Mandelştam, ”Mătănii”, de Anna Ahmatova.
Criminalii și crinii, de Ion Stratan
Din adâncimea lor, versurile lui Stratan salvează aparițiile și aparențele pe când el, ca esențele, poate să fi trecut neobservat. Iubea ironia cu forța naturală a celui ce o creează. Poantele sale lăsau amprentele de pe nisip să îl urmeze pe el, poet de pură elită, în democrația lirică. Unii, poate fără să o știe, intempestiv, se vor regăsi în arta lui și astfel se vor întâlni prin a nu se supune blestemului de-a fi. La imperfectul liberal și neutru folosit pentru cei plecați dincolo sau Dincoace, a lui era o limbă în care doar el știa scrie, spre-a nu se ști (,) singur. – Călin-Andrei Mihăilescu
AFKA, de Călin-Andrei Mihăilescu
Într-o scrisoare din aprilie 1991, Daniel Barenboim sublinia: „Călin-Andrei Mihăilescu este o adevărată revelație. Sunetul bogat, rafinat și plin de culoare umple sala. Imaginea stereofonică a frazării oferă o extrem de precisă delimitare a notelor, dinamica este de excepție, iar tonalitatea, caldă, învăluitoare. De remarcat derapajele unei imaginații fără sfârșit, perfect controlate de umorul la pedală. Vastele cunoștințe de literatură comparată oferă partiturii o colosală fluiditate, cu care trece prin toată banda de frecvențe cognitive, fluiditate care nu se mai regăsește la vreun alt artist. Este atât de bun, încât poate face să sune splendid chiar și un pian mai vechi (cum ar fi un Bruckner din 1927), iar, pe o scenă geluită, nu are egal.” – Răzvan Petrescu
Fantome în Las Vegas, de Mihai Măniuțiu
Într-un timp copleșit de destrămări, golire, deconstrucție, Măniuțiu cultivă elipsa și plurisemnificația, ceea ce eliberează închipuirea tot atât cât limitează descifrările. Proza lui Măniuțiu a evoluat către infinitezimalul dens, către stilul eliptic până la evanescență, către crochiul de gestualitate japoneză, alternând cu ralantiul fascinatoriu, cu tușele iuți, reci ca lama de cuțit, esențializate, dar palpitând de un estetism ușor morbid – cruzimi opiacee, etalate pe catifeaua roșu-lexicală, în cubul negru al fantasmelor. – Dan C. Mihăilescu
Cântecul omului de vânzare, de Geo Bogza
Au trecut decenii bune de când postmodernismul ne-a obligat să ne schimbăm codurile de lectură. Poezia lui Bogza nu numai că se poate citi, dar este mai proaspătă şi mai actuală decât a multor maeştri ai modernismului interbelic, a căror sensibilitate ţine, totuşi, mai degrabă de secolul al XIX-lea, decât de secolul nostru. – Răzvan Voncu
odeletă societății de consum, de Romulus Bucur
This paper, based on the well-known Barbian principle of lazy poetry (Barbu, 1928), develops the idea of a lazy reader, a subservient lazy consumer. – Romulus Bucur
Ei sunt printre noi, de Mihai Ignat
Noul volum de teatru al dramaturgului Mihai Ignat e o adevărată provocare, in progress, atât pentru cititorul obișnuit, cât și, mai ales, pentru omul de teatru – fie el actor, regizor sau manager teatral. Autorul ne propune, de această dată, o culegere consistentă de monologuri, conținându-și fiecare propria istorie personală, propria devenire identitară, propria voce aparte, într-un carusel de stări de spirit ce amestecă ingenios umorul (voluntar-involuntar), fluxul incontrolabil al conștiinței, dramatismul, suspence-ul și chiar dimensiunea tragică a vieții de fiecare zi, a noastră ori a celui de lângă noi. Ce e fascinant la aceste povești măiestrite care se acumulează prin mărturisire e cameleonismul stilistic de rară extracție, care face ca fiecare dintre ele să pună în lumină o prezență umană încărcată de autenticitate, de fiecare dată cu alt chip, cu altă dinamică a gândirii, percepției, capacității de decizie. Adunate și rafinate în timp, după cum însuși autorul mărturisește, monologurile din Ei sunt printre noi sunt rodul unei experiențe teatrale directe, multistratificate și, nu mă îndoiesc, oferă un adevărat corn al abundenței pentru artiștii dornici să-și exploreze propriile puteri, atât în recitaluri dramatice, cât și în construcții de echipă. Fiindcă, da, omenetul ăsta pe cât de foșgăitor pe atât de limpede individualizabil e aici, cu noi, printre noi. Ori în noi înșine, adesea. – Miruna Runcan
Opere, de William Shakespeare
Editura Tracus Arte continuă editarea integralei Shakespeare iniţiate de George Volceanov în anul 2010. Traducătorii angrenaţi în acest proiect îşi propun realizarea unor versiuni necenzurate din punct de vedere politc, social şi religios şi recuperarea spiritului ludic al unui creator afirmat într-o epocă în care s-au pus bazele industriei divertismentului, al unui autor care a scris în primul rând pentru scenă, pentru lumea teatrului. Volumele prezintă inepuizabilele faţete ale geniului shakespearian, în diferite ipostaze şi momente de creaţie.
Teatrul și dublul său, de Antonin Artaud
„Teatrul Alfred Jarry a fost creat pentru a se servi de teatru, iar nu pentru a-l servi”; în consecință, spectacolul artaudian are o miză transestetică, metamorfozându-se într-o „adevărată operațiune magică”, ale cărei efecte țintesc renovarea spirituală a actorului și a spectatorului. Aceasta și pentru că replicile și gesturile spectaculare conțin „o anumită forță de deflagrație”. Înființat ca o reacție decisă împotriva teatrului pur mimetic, refuzând, totodată, să mai considere teatrul doar un simplu „muzeu al capodoperelor”, Teatrul Alfred Jarry preconizează revitalizarea „spectacolului total” sau, altfel spus, a „spectacolului integral”, bazat pe desfolierea deplină, prin obiecte, sunete și semne, a limbajului fizic și concret, adică a scriiturii scenice propriu-zise. – Ion Vartic
Versiunea întâmplărilor, de Wisława Szymborska
Lirica szymborskiană, aflată sub semnul paradoxului și al răsturnărilor spactaculoase de cauzalitate, al impulsului ludic neistovit de a inventa universuri alternative, poate fi înscrisă în contextul postmodernist. – Constantin Geambașu
Soarele negru. Poeme, proză, eseu și Timp ilegal, de Osip Mandelştam
În cazul excepţionalei biografii de creaţie a lui Osip Mandelştam, este instructiv, relevant să se insiste – din capul locului, din capul… textului – asupra momentului în care, din tainic instinct, şi nu obligatoriu din orgoliu, unii mari scriitori, sau pe cale de a fi consideraţi ca atare, îşi recunosc valoarea intrinsecă a faptei ca artă şi chiar şi-o declară, poate că în răspăr cu gustul public căruia avangardiştii, să zicem, ardeau de dorinţa de a-i… arde o palmă. – Leo Butnaru
Mătănii, de Anna Ahmatova
Chiar dacă, în mare, în creaţia autoarei rămâne dominantă starea individual-intimă, deschiderile şi revelaţiile poetice sunt orientate spre profunzimile sufleteşti, concomitent Ahmatova ieşind temerar din sfera cotidianului şi personalului, implicându-se în universalitate. Astfel că până şi atitudinile programatice, „de exterior”, au pe fundal poezia de dragoste. Însă ceea ce face ca cercul să nu se închidă, totuşi, să nu se instaureze monotonia în discursul liric, de multe ori ca de litanie, sunt nuanţele, intensităţile intonaţionale, conflictele emoţionale, sugestiile lăsate, parcă, în suspans, care îi solicită cititorului să participe, să ducă la un final sau altul gândul, sentimentul autoarei. – Leo Butnaru
