Agenția universitară a Francofoniei în Europa centrală și de est (AUF ECO) și universitățile armene din Erevan organizează a șaptea ediție a Festivalului studenților francofoni din Europa centrală și de est. Anul acesta, evenimentul are loc la Erevan între 1 și 5 iulie 2018, având ca temă « Diferiți împreună ». Acest festival are ca obiectiv promovarea multilingvismului, precum și utilizarea limbii franceze într-un context multicultural.
Creat ca spațiu de dialog, Festivalul a reunit, încă de la crearea sa în 2012, peste 400 de studenți provenind din 20 de țări, mai mult de jumătate dintre aceștia provenind din instituțiile membre ale AUF în regiune. Acesta reprezintă în fiecare an un moment privilegiat pentru a sărbători tinerețea, creativitatea, solidaritatea. Festivalul este o oportunitate pentru dezvoltarea de parteneriate academice și pentru schimbul de bune practici, fiecare ediție fiind organizată cu sprijinul partenerilor din sectorul socio-economic (companii private, primării, ministere, parteneri media și instituții de învățământ sau de cercetare).
În acest an, 53 de studenți provenind din 17 țări participă la cea de-a șaptea ediție a Festivalului: Albania, Armenia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Rusia, Georgia, Ungaria, Kazakhstan, Letonia, Macedonia, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina, Turcia. Participanții vor fi sprijiniți de voluntari, studenți ai universităților armene.
,,Acest eveniment care celebrează tinerețea, diversitatea culturală și excelența în francofonie crează un spațiu favorabil schimbului de experiențe și de idei între tinerii din diferite țări, într-o atmosferă convivială și prin intermediul unui program variat, utilizând ca mijloc de comunicare limba franceză: ateliere creative, concursuri și seri tradiționale” au declarat organizatorii.
Festivalul își deschide porțile pe 2 iulie 2018 la Universitatea de Stat din Erevan, în prezența reprezentanților Ministerului Educației Naționale și al Științelor, ai Ministerului Culturii, ai Grupului ambasadorilor francofoni din Armenia, în prezența directorului regional al AUF în Europa centrală și de est și a rectorilor și vice-rectorilor universităților armene.
Activitățile Festivalului se derulează între 2 și 5 iulie 2018 în patru ateliere: cântec, dans, pictură și fotografie. Serile vor fi consacrate concursului ,,Întrebări pentru un francofon” și prezentărilor tematice, care le vor permite participanților să își prezinte propriile țări, cu specificul, datinile și obiceiurile lor.
Festivalul se va închide pe 5 iulie 2018 la ora 19.00 la Teatrul de păpuși din Erevan, cu o seară de Gală în timpul căreia participanții vor prezenta în fața juriului și publicului roadele muncii lor în ateliere, cei mai buni dintre ei fiind premiați.
Evenimentul este organizat de către Agenția Universitară a Francofoniei în Europa centrală și orientală, în parteneriat cu universitățile armene din Erevan și cu ambasadorii francofoni prezenți în Armenia.
Despre AUF:
Agenția universitară a Francofoniei (AUF) este o asociație internațională creată cu peste 50 de ani în urmă. Aceasta reunește 845 de instituții de învățământ superior și de cercetare provenind din 111 țări de pe cinci continente. AUF este, de asemenea, operatorul pentru învățământul superior și cercetare al Summit-ului Francofoniei. Misiunea sa este de a promova o francofonie universitară solidară, angajată în dezvoltarea economică, socială și culturală a societăților.
AUF promovează solidaritatea activă între instituțiile membre și le acordă sprijinul său pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă: calitatea formării, a cercetării și a guvernării academice; inserția profesională și angajabilitatea absolvenților de învățământ superior; implicarea în dezvoltarea societăților. AUF acționează în 10 regiuni ale lumii, inclusiv în Europa centrală și de est.
Pentru mai multe informații: www.auf.org