spot_img

Programul lunii iulie, la Teatrul Arte dell’Anima

AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul Teatrului Arte dell’Anima, în luna iulie 2018.

„Nenumitul Edi Cârlan”

Teatrul Arte dell’Anima prezintă în data de 13 iulie 2018, orele 19:00, spectacolul „Nenumitul Edi Cârlan”, regia Alexandru Unguru.

„Nenumitul Edi Cârlan”  este produsul realității noastre. O realitate robotizată care pare smulsă din cele mai ciudate coșmaruri. Protagonistul parcurge călătoria sa fiind însoțit episodic de oameni ce își sunt suficienți. Însă toți simt nevoia să îi mărturisească cu obstinație că lumea în care trăiește îi rămâne un mister pe care ei l-au elucidat de mult. Fiecare dintre ei este Zeul propriei lumi.

Îl privim pe Edi în 12 ipostaze din care nu se poate sustrage. Inevitabilul se produce. Doar de aia e inevitabil. Toți încearcă să îl dezlege de sinele său. Toți îi oferă o poartă spre Rai. O comedie mai mult dulce decât amară după care fiecare spectator va descoperii cel puțin o rază de speranță.

Edi e un cârlan. Un miel, poate al Domnului, sau poate nu, dar cu siguranță un miel care a fost înțărcat. S-a rupt de prima familie și s-a aruncat în marea familie a lumii. Iar lumea cea măsurată de Marele Arhitect pare a nu fi creată pe măsura lui. Haideți să măsurăm împreună cu Edi drumul până la Dumnezeu și vedem dacă la capăt mai e cineva sau vom găsi un bilețel cu: „mă întorc în 5 minute”.

Un spectacol cu Eduard Cîrlan.

Vocile: Alexandra Laura Badea, Ana Donosă, Ștefan Huluba, Iulian Sfircea, Ionuț Oprea, Sever Bârsan, Eugen Bănică, Ionuț Niculae, Bogdan Marhodin, Sergiu Fleșner, Herovanu Miruna, Costin Dogioiu, Monica Ciută, Bogdan Costea, Steliana Bălăcianu.

Intro: Alex Popa

Regia & text: Alexandru Unguru

Sound design: Sever Bârzan

Scenografie și Afiș: Cristian Stănoiu

Preț bilet: 25 lei / 20 lei redus

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail:
teatru@artedellanima.ro.

*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/nenumitul-edi-carlan-960 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.

„Pușlamaua de la etajul 13”

O simbioză artistică de onoare, dramaturg-actor-regizor!

„Pușlamaua de la etajul 13” de Mircea M. Ionescu, jucată de actrița româno-canadiană Claudia Motea, în regia lui Vlad Stănescu de la Teatrul Național București, se joacă la Teatrul Arte dell’Anima din București în data de 19 iulie 2018, orele 19:00!

Personaj simbol al Tineretului zilelor noastre, „Pușlamaua”, este o puștoaică de 15 ani percepută de societate ca fiind „și bună și rea și nebună” care transmite, prin rolul compozițional de excepție al actriței Claudia Motea, un mesaj pozitiv, potrivit căruia oamenii să nu mai trăiască, în continuare, „cu frâna de suflet trasă”.

Dramaturgul Mircea M. Ionescu dăruiește scenei un text de o mare valoare umană cu un dezinvolt curaj și rafinament metaforic, pe care actrița Claudia Motea îl fructifică, excelent, prin talentul ei care a consacrat-o, sensibilizând la modul cel mai profund inima spectatorului. În deplină simbioză cu textul este muzica scrisă de Dennis Dreith, compozitor american care a semnat coloana sonoră la filme celebre, precum Jurrasic Park, Brave Heart și sunetul asigurat de Alexandru Rădulescu, inginer electroacustic la Teatrul Național București.

Iată o piesă, aflată la cea de-a unsprezecea montare a ei, pentru toate vârstele, cu mult râs și lacrimă, care pledează pentru frumusețea sufletului uman și trage un semnal de alarmă asupra vieții societății actuale în care trăim!

Claudia Motea a fost remarcată datorită talentului său actoricesc, dar și pentru cel de dramaturg/scenarist, în țară, precum și în străinătate, obținând mai multe premii și distincții din partea unor instituții de prestigiu. The Theatre Film Festival London Canada i-a acordat titlurile de Best Actress, Best Original Script, Best Audience Award și o nominalizare Brickenden Award. În anul 2015 a primit Premiul de Excelență în cadrul Galei Celebrităților, iar în 2016 a fost aleasă Femeia Anului la Gala Femei de Succes. În prezent este director artistic al Teatrului „NOSTRUM”, afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinte al Departamentului Artele Spectacolelor al Uniunii Artiștitor Plastici.

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail:
teatru@artedellanima.ro.

Preț bilet: 30 lei

Durată: 1h 5’
*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici:
https://www.mystage.ro/spectacole/puslamaua-de-la-etajul-13-909?af=41 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.


de-A PoeZIA la Teatrul Arte dell’Anima

Un joc de Cuvinte și de Viață.

Teatrul Arte dell’Anima vă invită în data de 20 iulie, de la orele 19:00 la spectacolul „de-A PoeZIA” de și cu Radu Lupu.

Unde pierdem noi pe drum între copilărie și viața adultă… poezia? Oare s-a pierdut cu adevărat sau pur și simplu ne e frică să o descoperim?

Aglomerația și agitația de zi cu zi, în care nu ai timp de nimic și totuși ai pentru toate, ne fac să trăim viața într-un continu maraton – serviciu, școală, facturi, copii… Stop! Nu suntem oare toți plămădiți din același fir de ață, cu aceeași sensibilitate, cu bucurii, dezamăgiri sau regrete? Cum am devenit oare atât de diferiți?

de-A PoeZIA este o întoarcere la Sinceritate. O restituire a Normalului și a Vieții. O întâlnire cu poezia de dragoste și de viață, ca un joc, ca un dor de oameni.

Simțurile noastre în viața de zi cu zi sunt amorțite. Vino să simți cu adevărat din nou!

Un spectacol cu Sinceritate. Un spectacol cu Adevăr. Un spectacol cu Iubire. Un spectacol cu Părinți. Un spectacol cu Moarte și Viață. Nu doar un spectacol, UN DOR DE OAMENI, o întâlnire la teatru…

Un spectacol cu și de Radu LUPU.

Durata: 80 minute fără pauză

Preț bilet: 25 lei / 20 lei redus

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest

Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail: teatru@artedellanima.ro.

*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/de-a-poezia-1196 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.

„Treapta a noua”

Teatrul Arte dell’Anima vă invită la spectacolul Treapta a noua de Tom Ziegler, regia Mihaela Bețiu, în data de 25 iulie 2018, de la orele 19:00 la sediul din strada Făinari, nr. 17D!

Suspans, emoții, trăire și curaj, toate acestea într-un spectacol plin de umor, asumare și ironie.

„Treapta a noua“, este povestea unei femei – Joanna McNeil – care s-a tratat timp de șase ani de alcoolism și care încearcă acum, cu ajutorul prietenei sale, Eleanor Houser, să repare răul pe care l-a făcut familiei sale din cauza dependeței de alcool. Acțiunea se desfășoară în ziua în care Melissa Wright, fiica sa de 16 ani, vine în vizită la mama sa, prima oară după abandon. De-a lungul celor câteva încercări de a-și recupera simpatia fetei, Joanna mai are parte și de câteva surprize, fie ele plăcute sau neplăcute, culminând cu apariția lui Tracy – o toxicomană adolescentă, ce vede în Joanna mama pe care ea nu a avut-o niciodată.

DISTRIBUȚIE: Melissa: Roxana Văduva , Joanna: Bianca Oprea, Tracy: Andreea Mera, Eleanor: Corina Bunghez

Clasă coordonată de prof. univ. dr.: Adrian Titieni
Proiect coordonat de lect. univ. dr.: Mihaela Bețiu
Scenografie si costume: drd. Mihaela Popescu
Coord. prof. univ. dr. Ștefania Cenean

O producție UNATC „I. L. Caragiale”.

Durată: 1h 30’
Preț bilet: 30 lei / 25 lei redus

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail:
teatru@artedellanima.ro.


*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici:
https://www.mystage.ro/spectacole/treapta-a-noua-869?af=41 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508