Luni, 4 iunie 2018, ora 12.00, Biblioteca Academiei Române vernisează expoziția „Figura feminină în grafica lui Iser“. Evenimentul va avea loc în Sala „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei, nr. 125 și va fi onorat de prezența acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române. Expoziția va fi prezentată de prof. univ. dr. Cristian Velescu, de la Universitatea Națională de Arte București. Expoziția se constitutie într-o retrospectivă generoasă a operei grafice a lui Iser, oferind publicului aproape 100 de lucrări din cele peste 700 de desene și 60 de gravuri ale acestui artist aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, unele donate de Iser însuși, în timpul vieții, altele achiziționate din colecții particulare precum: Al. Bogdan-Pitești, Eugen Crăciun, G. Oprescu, Ch. Gherțovici, Tr. Feldmann sau familia Storck-Botez.
Organizatorii, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, au optat pentru o selecție centrată pe tema femininului, temă care domină creația iseriană de-a lungul întregii sale cariere, impunând o puternică conotație simbolică. Pe simeze se vor afla celebrele tătăroiace din perioada de debut și a maturității, când Iser era fascinat de mediul dobrogean, țărăncile de pe malurile Argeșului, unde artistul a copilărit, dar și personaje feminine din perioada sa pariziană, cu balerine, însoțite de arlechini și saltimbanci, colombine, călărețe din Bois de Boulogne, femei din lumea varieteului sau a cafenelelor, alături de numeroase studii de nud.
Lucrările expuse, fie că este vorba despre tuș, laviu, gravură sau pastel, acuarelă, guașă ori ulei, înfățișează un Iser pentru care desenul este armătura solidă a imaginii, a formelor, a volumelor riguros ordonate.
„Desena așa cum era, vânjos și eliberat de strâmtoarea teoretizărilor. Ca desenator, Iser se oprește la studiul figurii umane și în primul rând manifestă un interes pasionat pentru figura feminină. Observând atent modelul, el descoperă noi și noi aspecte; își gândește profund lucrările, face în prealabil numeroase studii, schițe, crochiuri.
Lumea pe care o intuiește Iser este străbătută de dramatism, o lume tristă, cu un realism dezbărat de constrângerile naturaliste. În aceste teme artistul practică o pătrunzătoare investigație a sufletului omenesc; dincolo de mască sau costum, dincolo de atitudinea personajului, deslușim lesne o amărăciune ascunsă, o oboseală sufletească“ declară Cătălina Macovei, șefa cabinetului de Stampe din Biblioteca Academiei Române și curator al expoziției.
Iosif Iser, născut în 1881, a murit la 25 aprilie 1958 anul acesta împlinindu-se 60 de ani de la moartea artistului. Expoziția dedicată operei sale grafice se dorește și un moment comemorativ, alături de intenția de a reda publicului, specialist sau amator, creația unui mare artist român, membru titular al Academiei Române Române începând cu anul 1955.
Expoziția va fi deschisă în perioada 4-17 iunie 2018, între orele 10-16.