În perioada 2 – 8 iulie 2018, la ora 9 fix, tulcenii sunt așteptați în miraculoasa lume a filmului, la Scena din Piaţa Civică. Nu pot rata întâlnirea cu “magnificele” din Caravana filmului românesc. Şapte filme, pentru toată familia, pentru toate gusturile! Şi nu orice filme, ci Capodopere ale cinematografiei naţionale! AgențiadeCarte.ro este partener media și vă prezintă programul proiecțiilor.
Pe 2 iulie, copiii se vor bucura, alături de părinţi şi bunici, de seara de deschidere a caravanei: mai întâi, un concert extraordinar, susţinut de îndrăgitul cant-autor Mihai Constantinescu, alături de Simona (ex-Etno). Apoi vocea cântăreţului se va retrage la locul ei, în spatele personajului animat Scăpărici, din filmul „Maria Mirabela”, ce va fi proiectat pe ecranul caravanei. Mii de copii s-au bucurat de-a lungul timpului de povestea fantastică a celor două fetiţe, încredinţată de premiatul de la Cannes, regizorul Ion Popescu-Gopo, actorilor şi personajelor animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).
După feeria primei seri, în următoarea, marţi, 3 iulie, se va reveni la realitatea cotidiană… de acum 36 de ani, cu filmul-metaforă „Concurs”. Sub aparenţa unei cât se poate de oficiale competiţii de alergare prin pădure, se ascund şi ies la iveală sentimentele reale, prea puţin “nobile”, ce-i animă pe membrii acestui grup. Rămâne valabilă şi astăzi – mai ales astăzi! – întrebarea implicit formulată de regizor: până unde eşti dispus să mergi, pentru izbândă? Proiecţia va fi urmată de întâlnirea cu regizorul Dan Piţa şi cu directorul său de imagine, Vlad Păunescu (care a înscris România pe harta marilor studiouri de producţie cu al său Castel Film), care vor răspunde întrebărilor spectatorilor curioşi poate să afle cum puteau creatorii autentici să facă totuşi film înainte de 1989.
Miercuri, 4 iulie, facem un salt (mortal) la realităţile zilelor noastre, cu filmul „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în care autorul Dan Chişu, scenarist şi regizor, demască iluzia că în România, ţara unde apar milionari peste noapte, oamenii obişnuiţi se pot şi ei îmbogăţi la fel de uşor. Nu, loteriile sunt făcute să hrănească speranţele „amărăştenilor”, nu să le umfle buzunarele! După ce veţi râde trist la această comedie, îi veţi putea pune întrebări protagonistului filmului, actorul Adrian Titieni, care va fi prezent în oraşul de la Dunăre, nerăbdător să se întâlnească cu publicul tulcean.
Ai căzut în păcat. Mai există salvare pentru sufletul tău? Joi, 5 iulie, odată cu filmul „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, aflaţi răspunsul pe care îl dă la aceste întrebări preotul Ciprian Mega din Cipru, care spune cinematografic povestea tristă a unei românce aflate în exil. După proiecţie, vor răspunde curiozităţii dv. chiar realizatorul peliculei, alături de eroina principală a filmului, Ela Ionescu.
Soseşte la Tulcea, vineri, 6 iulie, şi „Octav”, cel mai vizionat film în cinematografele din România, în anul 2017. Este o peliculă a nostalgiilor, dar şi a credinţei în valorile vieţii, fiindcă personajul principal călătoreşte în trecutul său miraculos, spre a se bucura de el. “Timpul zboară atât de repede! Trebuie să preţuim fiecare moment!”, spune Octav. Doi monştri sacri ai scenei şi ai ecranului românesc, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, aduc forţa lor expresivă excepţională, acestei călătorii în sine şi în timpul propriei vieţi.
O schimbare de stare afectivă aduce ziua de sâmbătă, 7 iulie, cu comedia Două lozuri, film regizat de Paul Negoescu. Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă îi interpretează pe cei trei ghinionişti care, asemenea personajului lui Caragiale, au crezut că s-au îmbogăţit instantaneu, cu un bilet de loterie. Numai ca să descopere că… trăiesc în România: lozul le este furat! Popularul actor Alexandru Papadopol se va afla la întâlnirea cu publicul, cu începere de la ora 21.00.
Seria proiecţiilor, oferită de „Caravana filmului românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale”, la Tulcea se încheie duminică, 8 iulie, cu focurile de artificii ale râsului molipsitor din comedia de mare succes „#Selfie”. Pelicula semnată de Cristina Iacob spune povestea a trei tinere care fug la mare, cu două zile înainte de examen. O serie nebună de aventuri, trăite la maximum… ca la mare! Un film despre tineri, pentru tineri şi cu tineri actori, care simt perfect ritmul îndrăcit al comediei: Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Crina Semnciuc, Alex Velea, Răzvan Fodor, Smiley. Şi, în rolul unui tată disperat să-şi recupereze fata, inegalabilul Răzvan Vasilescu. Un film ca un hohot de râs!
***
„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.
***
Programul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, la Tulcea, este următorul:
SCENA DIN PIAŢA CIVICĂ
Luni, 2 iulie, ora 21.00: Concert extraordinar
MIHAI CONSTANTINESCU şi SIMONA (ex ETNO)
Urmat de proiecţia filmului
MARIA MIRABELA
Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu
Marţi, 3 iulie, ora 21.00: CONCURS
Scenariul şi regia: Dan Piţa
Cu: Marin Moraru, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Claudiu Bleonţ
Invitaţi speciali: Dan Piţa şi Vlad Păunescu
Miercuri, 4 iulie, ora 21.00:
ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI
Scenariul şi regia: Dan Chişu
Cu: Adrian Titieni, Tudor Smoleanu, Anca Florescu, Ionuț Vișan, Nicodim Ungureanu
Invitat special: Adrian Titieni
Joi, 5 iulie, ora 21.00:
DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI
Scenariul şi regia: Ciprian Mega
Cu: Valeriu Andiruţă, Ovidiu Crişan, Ela Ionescu
(Film nerecomandat copiilor sub 12 ani)
Invitaţi speciali: Ela Ionescu şi Ciprian Mega
Vineri, 6 iulie, ora 21.00: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi
Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu
Sâmbătă, 7 iulie, ora 21.00:
DOUĂ LOZURI
Scenariul şi regia: Paul Negoescu
Cu: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu
Invitat special: Alexandru Papadopol
Duminică, 8 iulie, ora 21.00:
#SELFIE
Scenariul: Cristina Iacob, Georgiana Alexandra Caraman, Maria Spirache
Regia: Cristina Iacob
Cu: Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Crina Semnciuc, Alex Velea, Răzvan Fodor, Smiley, Răzvan Vasilescu
(Film nerecomandat copiilor sub 12 ani)
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).
Parteneri media: All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,
La Tulcea, proiectul este realizat cu sprijinul DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și cofinanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea.
Website: www.caravanafilm.ro