Luni, 21 mai 2018, începând cu ora 10.00, Muzeul Municipiului București vă invită să participați la vernisajul expoziției outdoor de fotografie „Ieri și azi în București. Cartierul meu”. Evenimentul va avea loc la liceul teoretic Constantin Brâncoveanu (str. Pajurei, nr. 9). Sunt încântați să le vorbească elevilor, chiar de ziua liceului lor, Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, Marlena Darmon, director al liceului teoretic Constantin Brâncoveanu precum și muzeografii Ana Iacob și Cezar Petre Buiumaci. Li se vor alătura Martha Carmen Dragomir, director adjunct al liceului, Isabelle Pavel, responsabil cu proiectele și programele educative, Gheorghe Marcu, profesor de istorie și Daniela Paizan, profesor de istorie și directorul școlii gimnaziale nr. 178. Pe o parte a gardului, transformat în simeză stradală, elevi, profesori, sau locuitori ai cartierului Pajura vor vedea imagini grupate sub genericul ”Ieri și azi în București” ce îndeamnă la o călătorie prin vechiul şi actualul București, realizată după conceptul „atunci și acum” care folosește metoda comparativă pentru a face o trecere în revistă a unor importante transformări suferite de oraş în secolul al XX-lea.
Pe partea cealaltă a gardului, imaginile te invită în ”Cartierul meu” la o plimbare prin cartierele Grivița, Bucureștii Noi și Pajura în timpul configurării acestora din anii 1950 – 1960, într-o expoziție care prezintă atât noile locuințe colective cât și o parte dintre obiectivele socio-culturale care au schimbat aspectul acestui perimetru.
La ora 11.00, vernisajul este urmat de o dezbatere găzduită de cabinetul de istorie al acestui liceu.
„Statuile distruse ale Bucureștiului” vor fi prezentate de muzeograful Cezar Petre Buiumaci: ”Făurite să dăinuie o eternitate, monumentele de for din Bucureşti au fost permanent puse sub semnul efemerului, indiferent de calitatea artistică, fiind la îndemâna regimurilor politice şi permanent folosite în scop propagandistic. Menite să înfrumuseţeze urbea, să amintească de idealurile naţionale, să evoce oameni de stat sau să celebreze fapte de mare însemnătate, viaţa statuilor bucureştene este una plină de agitaţie şi un permanent subiect de dezbatere. Vom face împreună o plimbare prin istoria statuilor bucureştene dispărute, plecând de la Statuia Libertăţii şi trecând pe la Fântâna Păcii, ecvestra Întregitorului sau bustul mareşalului”.
Despre “Taberele şcolare de altădată”, a pregătit o prezentare menită a dezvălui elevilor de la Liceul Teoretic “Constantin Brâncoveanu” modul de petrecere a vacanţelor de vară de către copiii de şcoală primară, în perioada interbelică, muzeograful Ana Iacob: ”Aflate în proprietatea administraţiilor publice locale ale municipiului Bucureşti, taberele şcolare, numite în epocă colonii, erau destinate recreerii, socializării, deprinderii cu respectarea unui program dat, dar şi insuflării dragostei pentru natură şi mişcare în aer liber. Acestea erau oferite gratuit în special copiilor defavorizaţi, dar şi recompensării elevilor merituoşi. Prezentarea, susţinută de informaţii de tip text, conţine imagini ale destinaţiilor de vacanţă, dar şi ale unor aspecte sugestive surprinse în timpul activităţilor cotidiene efectuate de copii pe parcursul desfăşurării taberelor şcolare organizate la munte şi la mare, în staţiuni precum Predeal, Eforie, Agigea etc”.