Vineri, 11 mai 2018, ora 19:00, Galeria de artă contemporană și design Galateca găzduiește o seară specială, „De amorul artei. Ediție italiană”. Evenimentul aduce culorile vii ale Siciliei, tradiția și spiritul vesel Italian în fața publicului român, prin intermediul a trei artiști italieni Dimitri Salonia, fondatorul prestigioasei Scuola Coloristica Siciliana, Lidia Monachino și Tanja di Pietro, cunoscuți reprezentanți ai acestui curent. În timpul evenimentului Dimitri Salonia, a susținut un live performance plin de fantezie, în care a implicat și publicul. Acest eveniment organizat de Salvatore Mammola, este primul în care artiști italieni expun într-o galerie de artă din România. Vernisajul, în prezența Excelenței Sale Marco Giungi, Ambasador al Italiei în România, reprezintă o importantă recunoaștere a artei italiene. Această expoziție este prima dintr-o serie de evenimente ce vor fi organizate în București pentru a face cunoscute noile tendințe de exprimare ale artei contemporane italiene.
Printre lucrările artistului Dimitri Salonia se regăsesc reprezentări ale faimoaselor piețe siciliene, subiect de inspirație pentru artiști, precum Guttuso sau scriitori și poeți. Cu ciclul “I Mercati”, Dimitri Salonia a devenit un autentic interpret al sufletului popular, naratorul unui complex de sentimente, în jurul cărora comunitatea se formează. Piața este un loc de întâlnire, schimb de experiență, exercițiu de inteligență și sensibilitate, un loc de comunicare, de apropiere. Pentru artist devine un loc de observare, un motiv de reflectare, un punct de pornire pentru analiză și o încercare de sintetizare.
În lucrările Tanjei Di Pietro, regăsești filonul italian. Colecția “Emotions” este un adevărat vârtej de culoare și senzații, o experiență senzorială unică. În “Suggestions”, Lidia Monachino realizează o inefabilă analiză psihologică a acțiunilor umane , iar în „Alicudi, Filicudi and Eolo” se inspiră din mitul și frumusețea insulelor Aeolian, dar și din tradiții în “The market of spring”.
Aflată la a doua ediție, “De amorul artei”, este o manifestare prin care galeria Galateca și-a propus să aducă, într-o manieră neconvențională, arta mai aproape de publicul său. Astfel, Galateca susține arta ca limbaj multicultural de expresie, propunând un intermezzo Italian, trei artiști reprezentativi pentru arta contemporană siciliană. Un demers de regăsire și promovare a universalității valorilor artistice și a energiei creative. Evenimentul “Per amore dell’arte. Edizione italiană” a fost organizat de Salvatore Mammola, managerul artiștilor, cunoscut pentru evenimentele sale cu artiști italieni, create în București .
Dimitri Salonia este un artist italian, recunoscut pe scena internațională, fondator al Scuola Coloristica Siciliana, de inspirație impresionistă. Dimitri Salonia este cunoscut pentru talentul înnăscut pentru pictură, el crescând în atelierul bunicului său Michele Amoroso, pictor figurativ format la Școala napolitană a lui Macchiaioli și un student al lui Domenico Morelli.
Mai târziu și-a inventat propriul stil și a pus bazele Școlii Culorilor Siciliene. Picturile sale sunt prezente în cele mai bune muzee europene și în multe biserici italiene. A fost întotdeauna inspirat de arta și tradițiile siciliene.Ideea fondării Școlii de culoare Siciliene provine din convingerea că suntem toți artiști, în special copii, și trebuie sa menținem pură și nealterată această expresivitate înnăscută. Această școală de artă se distinge prin utilizarea spasmodică a culorilor, care redau paleta coloristica naturala din Sicilia, iar fiecare lucrare nu pornește de la un desen, ci se naște prin culoare.
Lidia MonachinoMessina
Tanja di PietroMessina
Cu un talent debordant și versatill, a creat o linie vestimentară, o colecție de bijuterii și un parfum, inspirat de tradiția și aromele Siciliei.