spot_img

De Ziua Cărții, Pierce Brown, autorul bestsellerului internațional „Furia roșie”, sosește în România

În perioada 23-25 aprilie 2018, Pierce Brown​, unul dintre numele în ascensiune ale literaturii SF & Fantasy, vine în România, la învitația editorului său roman, Editura Paladin, imprint al Grupului Editorial ART. Toți cei care doresc să îl întâlnească pe autor sunt așteptați miercuri, 25 aprilie, începând cu ora 14.00, la Apollo 111 (Palatul Universul, str. Actor Ion Brezoianu nr 23-25).C​arismaticul autor american care​,​ în ultimii ani​,​ a cucerit definitiv inimile fanilor SF​ & Fantasy​ din întreaga lume​, a d​evenit celebru la 26 de ani odată cu publicarea primului volum al trilogiei „Furia roșie”. Cartea, ajunsă rapid în topul de bestseller​uri​ al​ prestigioaselor​ ​The ​New York Times și USA Today​, ​​având drepturile de ecranizare vândute ​către Universal Pictures, ​a fost tradusă cu succes și în România la Editura Paladin, bucurându-se de entuziasmul unui număr impresionant de cititori din noua generație.​

Pierce Brown s-a născut în 1988. Este licențiat în Științe Politice și Economie, după absolvire lucrând, timp de aproape un an, pentru campania politică a senatorul Dino Rossi, al cărui șofer personal a fost, apoi la un startup on-line, pentru care concepea materiale de marketing.

Începând de la 18 ani, a scris 6 cărți fantasy și de ficțiune istorică, care i-au fost respinse de nu mai puțin de 120 de agenți literari. A început să scrie „Furia Roșie” („Red Rising”) la 22 de ani, pe când locuia deasupra garajului părinților săi, inspirat de Antigona și de escaladele pe care le făcea cu prietenii lui. Cartea a fost scrisă în numai două luni și, la început, a avut soarta manuscriselor anterioare.

În 2011, Pierce s-a mutat în Los Angeles în garajul fostului său profesor de științe politice, a reușit să convingă un agent să preia spre reprezentare Furia Roșie și a început să lucreze la NBC ca stagiar și ghid pentru vizitatorii studiourilor.

În 2013, prestigioasa editură Random House a cumpărat drepturile de publicare ale romanului, care a văzut lumina tiparului în 2014: în mai puțin de doi ani, cartea a fost tradusă în peste 25 de limbi.

În februarie 2014, Universal Pictures a achiziționat drepturile de ecranizare pentru „Furia Roșie” în urma unei licitații care a depășit suma de 1 milion de dolari.

Urmarea cărții,             „Furia Aurie” („Golden Son”), a apărut în anul 2015 și a ajuns pe locul 6 pe lista de bestselleruri The New York Times.

În 2016, al treilea volum al trilogiei, „Furia Dimineții” („Morning Star”), a ajuns pe locul 1 în lista de bestselleruri din The New York Times și pe locul 1 în lista de bestselleruri din USA Today.

În 2017, Pierce împreună cu Rik Hoskin a scris acțiunea și dialogurile pentru o serie BD intitulată „Red Rising: Sons of Ares”, ilustrată de Eli Powell, care este un prequel la „Furia Roșie”.

„Trilogia Furia Roșie este SF-ul cel mai imaginativ și inventiv pe care l-am citit de mulți, mulți ani”, a spus Joe Rybandt, editor de BD-uri. „Este Împăratul muștelor post-modern, cu un limbaj liric, care amintește de minunatul Anthony Burgess, autorul Portocalei mecanice. Mi-au plăcut enorm romanele și am fost încântat să lucrez direct cu Pierce, pentru a-i aduce viziunea la viață, sub formă de comicsuri.”

În 2018, Pierce a publicat primul roman dintr-o nouă trilogie care continuă evenimentele din cea anterioară – „Iron Gold” (cartea se află în traducere și va apărea la Paladin la sfârşitul acestui an). Potrivit spuselor lui Pierce, „Tema principală a noii serii va fi: «Ce este preferabil, conducere și ordine, sau haos și libertate?» De data asta însă vor exista mai multe puncte de vedere, nu doar cele ale lui Darrow.”

Al doilea roman al trilogiei se numește „Dark Age” și va fi publicat spre finalul acestui an.

Grupul Editorial Art a publicat trilogia începând din 2016 – „Furia Roșie” și „Furia Aurie”, 2017 – „Furia Dimineții”, toate volumele, în traducerea Iuliei Pomagă.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508