spot_img

Concertmaestrul Filarmonicii din Viena revine pe scenele din București și Timișoara

Săptămâna Luminată aduce o dată în plus bucurie melomanilor, căci Volkhard Steude, concertmaestrul Filarmonicii din Viena, și pianista Cătălina Butcaru, revin la București și Timișoara cu două recitaluri și un concert, cuprinse într-un program mai amplu, desfășurat pe o perioadă de cinci ani, intitulat Vienna Meets Romania. Volkhard Steude, cel care a putut fi ascultat în calitate de concertmaestru al Filarmonicii din Viena și la celebrul concert de Anul Nou 2018, cântă pe o vioară Antonius Stradivarius, care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei. Primul recital va avea loc pe scena Sălii Radio din București, joi, 12 aprilie 2018, de la ora 19.00 și al doilea la Timișoara, în cadrul Festivalului Timișoara Muzicală,  pe 14 aprilie, la Sala Capitol, ora 19.00. Programul de anul acesta propune un itinerariu al sonorităților încărcate de melancolie, pasiune, mister, reverie, cuprinzând sonate de Beethoven, Schumann, Brahms și poemul de Chausson. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Volkhard Steude este pentru al treilea an în România, iar experiențele anterioare îl fac să revină cu placere și nerăbdare:

‘’De România mă leagă multe amintiri frumoase. Este întotdeauna un sentiment special să cânți un concert în orașe pline de farmec cum sunt Sibiul, Timișoara sau Bucureștiul. Cătălina Butcaru este o pianistă minunată, o parteneră muzicală sensibilă, care inspiră. Mă bucur că vom fi prezenți în România pentru a treia oară și sperăm că muzica noastră iși va croi drum către inimile ascultătorilor.’’

De asemenea, cei doi vor fi soliștii dublului concert pentru vioară, pian și orchestră de coarde de Mendelssohn, vineri, 13 aprilie, la Sala Radio, în cadrul concertului Orchestrei Naționale Radio, dirijată de Cristian Lupeş.

‘’Suntem onorați de invitația Radio România de a interpreta anul acesta și la București, împreună cu Orchestra Națională Radio, Dublul Concert în re minor pentru vioară și pian  de Mendelssohn. Dublul concert este un experiment interesant de muzică de cameră cu expunere solistică, o raritate muzicală care merită atenția publicului bucureștean. Este o lucrare plină de elan și prospețime, dar și de o siguranță retorică uimitoare pentru vârsta de 14 ani, când a fost compus de Mendelssohn.’’

Itinerariul muzical din acest an face parte din proiectul Vienna Meets Romania, care facilitează contactul direct al membrilor Filarmonicii Banatul din Timișoara  cu membri ai Filarmonicii din Viena prin workshop-uri, sesiuni de lucru comune, concerte și recitaluri. Proiectul se desfășoară până în 2021, când Timișoara va deveni Capitală Europeană, cu sprijinul BCR ca sponsor principal și al societății Austro- Române din Viena.

Volkhard Steude, un împătimit al muzicii de cameră, cântă pe o vioară Stradivarius  din 1714 (ex Smith-Querson), care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei. Din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena.

Ca solist, împreună cu Filarmonica din Viena, a susţinut concerte sub bagheta unor dirijori renumiţi ca Giuseppe Sinopoli, Daniel Barenboim şi Tugan Sokhiev. Turneele sale în Europa și Japonia, dar și impresionanta discografie, conturează cariera unui mare muzician care se prezintă acum și publicului din România.

Cătălina Butcaru, pianista născută la Constanța și stabilită la Viena, a fost admisă la Conservatorul din capitala Austriei la numai 16 ani, de unde a obținut diploma de solist. In 2006 a debutat cu succes ca solistă în Londra și doi ani mai târziu a lansat compact-discul de debut solo, imprimat la Wigmore Hall, din capitala britanică. Albumul, care conține lucrări de A. Berg, M. Ravel si R. Schumann, a fost primit cu entuziasm de critica internațională și prezentat în întregime de Radiodifuziunea Austriacă. Cu această ocazie, renumitul critic muzical D.C.F. Wright a scris in cronica sa: „…This is a must have disc. It is the best piano playing I have heard for many years… ” Din anul 2000, Cătălina Butcaru are o bogată activitate concertistică în Austria, Italia, Marea Britanie, Germania, Franta, Spania, Luxemburg, Ungaria, Olanda, Turcia, Bulgaria şi România.

RECITALURI

Joi, 12 aprilie 2018, ora 19.00, Sala Radio, București

Sâmbătă, 14 aprilie 2018, ora 19.00, Sala Capitol, Timișoara

L. van Beethoven: Sonata nr.10 în sol major, op. 96

R. Schumann:       Sonata nr.1 în la minor, op.105

E. Chausson:          Poème, op. 25

J. Brahms:               Sonata nr. 3 în re minor, op.108

CONCERT

Vineri, 13 aprilie 2018, ora 19.00, Sala Radio, București

ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, dirijor: Cristian Lupeş

F. Mendelssohn: Dublul concert în re minor pentru vioară, pian și orchestră de Coarde, MWV 04

Turneu susținut de Banca Comercială Română.

Organizatori: Radio România, Filarmonica Banatul Timişoara.

Cu sprijinul: Societății Austro-Române.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508