Pianistul Saleem Abboud Ashkar este capul de afiş al serii de vineri, 27 aprilie, ora 19, de la Sala Radio. Julien Salemkour, dirijor renumit care revine în fiecare stagiune alături de Orchestra Naţională Radio va prezenta un program simfonic Schumann, care cuprinde Uvertura Manfred op. 115 şi Simfonia nr.1 în si bemol major, op. 38 „A primăverii”. De-a lungul timpului, Julien Salemkour a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii musicale precum Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Semperoper din Dresda, Staatskapelle Berlin şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin, iar la Staatsoper Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet.
Saleem Abboud Ashkar va evolua în partea a doua a serii şi va interpreta Concertul nr 1 în re minor pentru pian şi orchestră, op. 15 de Johannes Brahms. Saleem Abboud Ashkar a debutat la Carnegie Hall din New York la 22 de ani si de atunci a susţinut numeroase recitaluri la Wigmore Hall, Mozarteum Salzburg, Musikverein Viena, Concertgebouw, este invitat în mod frecvent al festivalurilor de la Lucerna, Ravinia, Risør, participă la Proms Festival, Ruhr Klavier Festival. De asemenea, în concerte ciu orchestra, colaboeaza în mod frecvent cu dirijori renumiţi precum: Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Riccardo Muti, Riccardo Chailly, Fabio Luisi, Lawrence Foster, Philipp Jordan, Nikolaj Znaider, Pietari Inkinen, Jakub Hrusa, Christoph Eschenbach.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro i ș www.romania-muzical.ro.
Biletele şi abonamentele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achizi iona i la casa de bilete a Sălii Radioț ș şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www. orchestreradio.ro .
Biografii:
JULIEN SALEMKOUR
Dirijorul Julien Salemkour şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la nouă ani. La vârsta de 16 ani a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, studiind armonie şi contrapunct cu Alfred Koerppen. După terminarea studiilor de dirijat, efectuate sub îndrumarea profesorilor Hans Herbert Jöris şi Michael Gielen la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Julien Salemkour a pregătit numeroase spectacole la Nürnberg, Leipzig, Mannheim, precum şi la Festivalul de la Salzburg.
Ca dirijor asistent al Operei de Stat din Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, concerte cu muzică simfonică dintre care amintim: Romeo şi Julieta – S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla – G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Faust – F. Busoni, Manon – J. Massenet, Lohengrin – R. Wagner.
De-a lungul timpului a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii precum Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Semperoper din Dresda, Staatskapelle Berlin şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin.
În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui W. A. Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea. Julien Salemkour colaborează în mod constant cu artişti renumiţi dintre care amintim pe: Christine Schäfer, Daniel Barenboim, René Pape, Anna Netrebko şi Rollando Villazon.
SALEEM ABBOUD ASHKAR
După un debut fulminant la Carnegie Hall din New York, la vârsta de 22 de ani, Saleem Abboud Ashkar a avut prilejul de a colabora cu Orchestra Filarmonicii din Viena, Orchestra Filarmonicii La Scala, Concertgebouw Amsterdam, London Symphony Orchestra, City of Birmingham Symphony Orchestra, Gewandhaus Leipzig, Düsseldorf Symphony Orchestra, NDR Hamburg, Maggio Musicale Firenze, Santa Cecilia din Roma, Orchestra Teatrului Mariinsy din Sankt Petersburg, Orchestra Radio daneză.
Colaborează în mod frecvent cu dirijori renumiţi precum: Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Riccardo Muti, Riccardo Chailly, Fabio Luisi, Lawrence Foster, Philipp Jordan, Nikolaj Znaider, Pietari Inkinen, Jakub Hrusa, Christoph Eschenbach.
Saleem Ashkar susţine numeroase recitaluri la Wigmore Hall, Mozarteum Salzburg, Musikverein Viena, Concertgebouw, este invitat în mod frecvent al festivalurilor de la Lucerna, Ravinia, Risør, şi mai participă la Proms Festival, Ruhr Klavier Festival.
Primul său compact disc include Concertele nr. 1 şi nr. 5 realizate alături de Ivor Bolton şi NDR Hamburg Orchestra, iar pe al doilea compact disc sunt gravate Concertele pentru pian şi orchestră de Mendelssohn împreună cu Riccardo Chailly şi Gewandhaus Orchestra, ambele compact discuri fiind editate de DECCA.
Pianistul este un Ambasador al Music Fund, ce sprijină tinerii muzicieni din zone aflate în conflict şi ţări în curs de dezvoltare.