Marţi, 17 aprilie 2018, orele 19.00-21.00, la Casa de Cultură a Studenţilor- Calea Plevnei nr. 61 (în spatele Operei Naţionale), va ave loc o nouă ediție a Cafenelei critice.
După Sărbătorile Paştelui (1 şi 8 aprilie – Paştele catolic, respectiv ortodox; celor care au sărbătorit: Hristos-anviat!), Cafeneaua critică revine cu o… codă a ediţiei precedente, de evocare a faimosului Cenaclu de Luni. Marţi 17 aprilie, foştii „lunedişti” de altădată şi „cafegiii” de azi sînt invitaţi pentru o ediţie specială, „în deplasare”, chiar acasă la Cenaclul de Luni, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti! Descinderea va include un „tur ghidat” al clădirii, cu popasuri în încăperile în care s-au ţinut şedinţele cenaclului, între 1977 şi 1983, cu amintiri, reconstituiri de atmosferă, poezii „lunediste” recitite/ recitate, nostalgie şi bună-dispoziţie (amestecate)! Un fel de „excursie cu clasa”, la locul faptei!
„Ghid turistic”: Ion Bogdan Lefter.
Punct de întîlnire: în faţa Casei Studenţilor, acolo unde, în toamna anului 1983, cenacliştilor de Luni li s-a interzis să intre şi să-şi reia şedinţele de lucru.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A şi, din martie 2018, la POINT, centru cultural/ „cultural hub”. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.
_______________
* Invitaţii „stagiunii” 2017-2018 şi participanţii la discuţii: Geta Brătescu (prin imagini filmate în atelier), Magda Cârneci, Ioana Crăciunescu, Alina Ledeanu, Luiza Palanciuc-Şora, Mihai Şora şi Simona Bondoc, Sergiu Celac, Ruxandra Dreptu, Dinu Dumbrăvician, Ion Grigorescu, Radu Igazsag, Eugen Vasiliu (despre Geta Brătescu: prezentare a volumului Atelier continuu, proiect al Fundaţiei Culturale Secolul 21) (ediţia a 214-a); Mircea Florian, Florin Manca, Oana Sav (despre tulnice, buciume şi trîmbiţe) (ediţia a 215-a); Mihai Şora, Luiza Palanciuc-Şora şi George Anca, Mircea Florian, Mihai Laurențiu Gânj, Florin Manca (moment cu bucium!) (Mihai Şora – 101 ani!) (ediţia a 216-a); Valery Oişteanu, Doru Ionescu şi Mircea Florian, Andrei Oişteanu (aniversare Club A 49; cultura alternativă a anilor ’60-’80) (ediţia a 217-a); Sorin Antohi, Romulus Brâncoveanu, Bogdan Ghiu, Magda Cârneci, Ioan Groșan, Valentin Petculescu, Simona Popescu, Călin Vlasie (despre Cenaclul de Luni) (ediţia a 218-a).