Muzeul Național al Literaturii Române din București l-a sărbătorit luni, 26 martie 2018, pe minunatul poet Ioan Es Pop, angajat al muzeului bucureștean, un ”exponat” de prim rang al literaturii române contemporane, dacă ar fi să preluăm replica plină de tandrețe a directorului instituției bucureștene, Ioan Cristescu. A fost o sărbătoare discretă pe măsura discreției poetului Ioan Es Pop, cu invitați de marcă: criticul literar și profesorul Mircea Martin, conducătorul Cenaclului ”Universitas”, unde, în 1987, Ioan Es Pop a citit pentru prima data fragmente din ”Ieudul fără ieșire”, fragmente care nu au fost prizate din prima de colegii nouăzeciști, abia după câteva ore de la această primă lectură, în casa lui Daniel Bănulescu, însuflețiți de două sticle de tărie, nouăzeceștii l-au declarat pe Ioan Es Pop un mare poet; poeții Eugen Suciu și Teodor Dună; Maestrul Mircia Dumitrescu, cel care, în 1990, împreună cu studenții lui, a realizat o ediție bibliofilă de 10 exemplare din ”Ieudul fără ieșire”; colegul de generație nouăzecistă Horia Gârbea; artistul vizual Mihai Zgondoiu, care a gândit grafic cartea lui Ioan Es Pop – ”1983. Marş. 2013. Xanax”, Editura Charmides, 2013; prozatorul Ioan Matei, director în Ministerul Culturii și Identității Naționale; prozatorul și colegul de Muzeu Național al Literaturii Române din București, Ioan Groșan, cel care a citit ”La aniversară – Ioan Es.Pop 60”, un text dedicat lui Ioan Es Pop și pe care AgențiadeCarte îl publică, în exclusivitate; prozatoarea Ștefania Coșovei alături de colegele de la MNLR – Gabriela Mareș, Loreta Popa, Anița Grigoriu, Oana Oros, Cristina Milca și Gabriela Toma. Sărbătorit cu o zi înainte de înscrisul din certificatul de naștere (poetul s-a născut la 27 martie 1958), Ioan Es Pop este printre rarii poeți români iubiți atât pentru poezie, cât și pentru delicatețea și noblețea cu care își trăiește biografia. La Mulți Ani, Ioan Es Pop! (Dan Mircea Cipariu)
La aniversară – Ioan Es.Pop 60
Apariția unui mare poet este întodeauna inexplicabilă. Fie că s-a născut într-o familie nobiliară, cu o solidă moștenire culturală în spate, fie undeva într-o așezare izolată din câmpie, dintre dealuri ori munți, fie în cartierul Micalaca din Arad, misterul ivirii sale e la fel de impenetrabil. Să ne imaginăm numai, cu groază, că meteoritul uriaș numit Eminescu, acest Tungus al literaturii române, n-ar fi căzut la Ipotești, ci cu vreo trei sute de kilometri mai în nord. Păi n-am fi vorbit noi astăzi de un mare poet ucrainian sau rus? Mutatis-mutandis, care din sătenii localității maramureșene Varai, unde nu există decât o singură ieșire, spre Șomcuta Mare, și-ar fi închipuit că la 27 martie 1958 se va naște un copil plăpând care le va face, măcar în istoriile literare, satul cât de cât cunoscut? După cum, la fel, nimeni dintr-un alt sat îngropat între dealurile transilvane, Vultureni, n-ar fi bănuit că dintre ei va ieși cineva(Ion Mureșan) care le va înnobila în versuri principala plăcere vieții lor: alcoolul.
Trecând la lucruri mai concrete, trebuie spus că lumea românească a avut un mic șoc în 1994 când a apărut primul volum al lui Ioan Es.Pop, ”Ieudul fără ieșire”. Nu pentru că poetul ar fi venit cu un limbaj nou, cu o nouă paradigmă poetică, așa cum s-a întâmplat cu ”11 elegii” ale lui Nichita Stănescu, ci cu o nouă, inedită perspectivă asupra propriei biografii, așa cum a explodat ea și în cazul celuilalt foarte valoros membru al generației – sau, mă rog, după sintagma lui Laurențiu, promoției nouăzeci – regretatul Cristi Popescu.
Ieudul, comuna care l-a dat și pe rapsodul Ștefan Hrușcă, are mai multe ieșiri, dovadă fiind că pe una din ele s-a strecurat spre București și Ioan Es.Pop, unde a mai publicat, harnic, alte și alte volume inubliabile, printre care ”Porcec”, ”Pantelimon 113 bis”, ”Unelte de dormit”, plus o serie de antologii, în țară și străinătate.
În încheiere, ca prieten și coleg de birou de la Muzeul Național al Literaturii Române, trebuie, în premieră, să vă dezvălui un secret: în ultima vreme poetul lucrează din răsputeri la o nouă și importantă lucrare: își pune dantura. Nu-mi rămâne decât să-i urez să muște cu ea din nou, așa cum numai el știe, din trupul invizibil al marii poezii române. La mulți ani, Ioane!
Ioan Groșan
Fotografii de Mihai Zgondoiu
