Vineri, 16 februarie 2018, ora 19:00, la Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu nr. 2, Muzeul Municipiului București vă invită la evenimentul de lansare a filmului documentar „Evrei eroi în Primul Război Mondial” și să descoperiți, în acest fel, un aspect mai puțin cunoscut al Primului Război Mondial – participarea la conflict a populației de origine evreiască din România. Documentarul este produs de Videograma, scenariul și regia Sorin Avram, producător executiv Mihai Vișinescu, iar lansarea este organizată în colaborare cu Asociația pentru educație – TEOFOR.
Valul de antisemitism din anii ’20 a indus în memoria colectivă a românilor impresia ca populația evreiască a colaborat cu ocupantul german. Și totuși, participarea acestei minorități la război a respectat procentul valabil pentru întreaga populație a României: 10% din evrei au îmbrăcat atunci uniforma. La fel ca românii. Proporțiile se păstrează și în cazul morților, răniților și dispăruților. Iar în cazul medicilor care au pierit în război, proporția evreilor este de 25%. Studenții antisemiți din anii 20, care cereau ”numerus clausus” în universități în privința evreilor, n-au văzut că, în Marele Război, evreii căzuți la datorie depășiseră cu mult ”numerus clausus”.
Dincolo de statistici, documentarul „Evrei eroi în Primul Război Mondial” prezintă câteva cazuri concrete de eroism. Le întâlnim în toate marile momente care jalonează participarea României la război: înfrângerea de la Turtucaia, apărarea trecătorilor, evacuarea Olteniei, bătălia Bucureștilor, ocupația germană, marile victorii din vara anului 1917, campania din Ungaria. Numele acestor oameni nu spun nimic marelui public, deși, prin faptele lor de arme, ar merita să stea alături de Ecaterina Teodoroiu sau de grenadierul Constantin Mușat.
Prezentarea filmului face parte din seria de evenimente organizate de Primăria Municipiului București, prin Muzeul Municipiului București, dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918.