Marţi, 6 martie 2018, ora 19:00, la Ateneul Român, Filarmonica George Enescu şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură vă invită la un concert de muzică barocă susţinut de Musica Ricercata – prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înfiinţată de un dirijor român. Dirijor, Gabriel Bebeşelea. Concertul, intitulat LA LUMIÈRE COMIQUE, se înscrie în seria manifestărilor de celebrare a 150 de ani de la fondarea Filarmonicii George Enescu şi are loc în cadrul întâlnirilor muzicale Opera FANtastica, iniţiate şi moderate de Luminiţa Arvunescu. Evenimentul reprezintă un demers unic, în care muzicienii români reconstituie cu prospeţime şi acribie artistică o epocă, cea a secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, perioadă în care muzica, teatrul, baletul şi opera au cunoscut o strălucire care în ultimii ani au renăscut practic pe scenele teatrelor lirice ale lumii. Un demers, totodată, de sincronizare culturală cu actualitatea muzicală en vogue. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
BILETELE SE PUN ÎN VÂNZARE LA CASA DE BILETE A ATENEULUI ROMÂN
(STR. CONSTANTIN ESARCU NR. 2), MARŢI-VINERI, 12:00-19:00, TEL: 021 315 68 75 )
Musica Ricercata este proiectul pe care cel mai valoros dirijor al tinerei generaţii, Gabriel Bebeşelea (30 de ani), îl lansează în România. O orchestră permanentă, în care se reunesc: 19 instrumentişti români – rezidenţi în străinătate – şi 5 instrumentişti străini, specializaţi pe interpretarea muzicii baroce şi posesori de instrumente originare din perioada preclasică.
Solistă este soprana Rodica Vică, artistă stabilită la Viena, care a beneficiat până acum de colaborări cu prestigioase ansambluri de instrumente vechi şi dirijori, precum Academia Bizantina şi dirijorul Ottavio Dantone.
Prilejul de a asculta o orchestră barocă este unul rar pentru melomanii români – mai ales pentru bucureşteni! – iar programul ales de Gabriel Bebeşelea este, la rându-i, o premieră. După cercetarea în arhive a manuscriselor şi transcrierea lor, tânărul muzician român aduce pe podiumul de concert al Ateneului Român muzica de la curtea Regelui Ludovic al XIV-lea, reconstituită după modelul spectacolelor realizate de Jean-Baptiste Lully şi Marc-Antoine Charpentier pe textele lui Moliere, într-un program care cuprinde şi selecţiuni din întânirea dintre Jean-Philippe Rameau şi Voltaire. De asemenea, „punerea în scenă” a concertului este una inedită: cele două părţi ale acestuia fiind prefaţate de o dezbatere moderată de Luminiţa Arvunescu, prodigioasă creatoare a programelor radiofonice dedicate operei.
Mai multe informaţii pe: www.fge.org.ro; www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura