-De ce n-avem şi noi aşa ceva la Cluj? se întreba cândva Valentin Ajder, cărturar şi editor din oraşul de la poalele Feleacului. Asistase la una dintre seratele obişnuite ale Galeriei de pe Lăpuşneanu şi era surprins de firescul cu care poeţi, studenţi, profesori, artişti – aceiaşi şi mereu alţii – învăluiţi în parfumul versurilor, al muzicii lui Albinoni şi al unei căni cu vin se reuniseră ca trubadurii de altădată. Discret sau suveran, Dumitru Grumăzescu, amfitrionul galeriei cu antichităţi, risipea în jur bucurie, glume, poezii. Aşa a fost dintoteauna aici. În salonul colecţiilor de patrimoniu, s-au întâlnit zi de zi, seară de seară, boema artistică a Iaşiului cu marile spirite ale cărţilor şi tablourilor de pe pereţi. Şi aşa este şi acum. O lumină moale, de caisă coaptă, pluteşte peste încăperea în care cărţile şi inimile se deschid. Este o stare de bine ce iese din manuscrise, elzeviruri, ediţii princeps, volume cu autograf. Colecţionarul Dumitru Grumăzescu zis DIG nu se consideră stăpânul lor, ci slujbaşul care îngrijeşte atent edificiul cultural construit în zeci de ani de viaţă pentru supravieţuirea lumii noastre şi a cărţilor. Este mediatorul, intermediarul dintre cele două lumi – era scrisului de mână şi era digitală – arhivarul unor vremuri frumoase, aşezate în tiparele clasicismului şi romantismului. Este omul de graniţă care ne face să trăim frumos.
La Anticariatul lui Grumăzescu, nimeni nu este star – deşi i-au trecut pragul Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Johnny Răducanu, Ştefan Iordache, regele Mihai I al României, Grigore Vieru – ci colecţiile sale, Mihai Eminescu, Jules Verne, Ion Creangă, Napoleon, dar şi zecile de mii de volume cu care visează să înfiinţeze o bibliotecă publică. El îşi doreşte ca foarte mulţi iubitori de artă să vadă acest tezaur alcătuit din cărţi rare, dintre care 4000 cu autografe, scrisori, cum sunt cele ale lui Ion Minulescu către tânăra Rose Kritzmann, ediţii princeps, picturi, ilustrate vechi. Dar cea mai spectaculoasă este o miniatură de 3 pe 3 mm ce conţine „Luceafărul” lui Eminescu, scrisă cu fir de păr de ied şi care poate fi citită doar la microscop. Pare însă că acest vis, în epoca în care lectura este abrogată, iar „furtul unei cărţi reprezintă un act de cultură”, după cum spune cu oarecare tristeţe anticarul, este greu de împlinit. Şi cine nu s-ar bucura să vadă întreaga colecţie Eminescu, ediţiile Maiorescu sau unele volume extrem de valoroase, păstrate în prezent la bancă? Sunt terapeutice şi ziditoare astfel de emoţii şi întâlniri spirituale pe care Dumitru Grumăzescu ni le oferă gratis, zi de zi, seară de seară.
„De ce n-avem şi noi aşa ceva la Cluj?”, la Bucureşti, la Timişoara sau la Sibiu? Ori la Braşov! Răspunsul este redundant şi ţine de un fel de cult al prieteniei şi ospitalităţii, al împărtăşirii averii sale, dezinteresat. Nu-l preocupă cucerirea lumii şi nici locul din capul mesei, ci doar facilitarea întâlnirilor dintre iubitorii de frumos şi cărţile lui de valoare. Este un Casanova al plăcerilor livreşti.
A traversat cele două regimuri politice fără compromisurile care pe alţii i-au făcut edili avuţi. Banii şi i-a drămuit mereu în aşa fel încât să poată achiziţiona noi manuscrise, piese rare, ediţii bibliofile, aparate foto, obiecte de artă. Nu există anticar prosper în România, dar bogăţia intrinsecă a lui Grumăzescu este uriaşă. Zi de zi, cineva este găzduit în lumea anticariatului cu lumini de asfinţit, zi de zi cineva primeşte o carte, un zâmbet, emoţii. E un mister cum supravieţuiesc aceste principii în insule spirituale din ce în ce mai mici, cum este Galeria DIG din Iaşi. E un mister cum unii oameni nu şi-au pervertit sufletul în acest secol nebun, contorsionat. E doar patima normalităţii, cred, ca un act de echilibru social şi cultural, ca o restaurare a bunelor valori. Unul din această tagmă a oamenilor obişnuiţi (firescul, normalul au ajuns să fie percepute ca păcate) este amfitrionul de pe strada Lăpuşneanu. Un om liber care sfidează inerţiile şi artrozele vremurilor, care trăieşte în lumina vindecătoare a marilor spirite ce ies din manuscrise şi cărţi, din tablouri şi bijuterii, un anticar, stăpân şi sclav al lumii vechi, (în)tipărite în tuşuri şi cerneluri.
Maria Dobrescu
